Gratuitatea desăvârşită a acestei agitaţii matinale

Bocănesc aici la roman, sperând că voi ieşi curând la capăt, iritat un pic de faptul că nu reuşesc să rămân la un titlu din lista pe care mi-am făcut-o cât am scris până acum în toate zilele, săptămânile şi lunile din urmă. E dimineaţă foarte devreme, încă întuneric la geamuri, o oră la care genul acesta de activitate poate să ţi se pară romantic, fără să fie neapărat, pentru că poţi fi indus în eroare de liniştea stranie (mă aflu, totuşi, într-un bloc de apartamente), de un sentiment de singurătate mai mult livresc decât adevărat, de gratuitatea desăvârşită a acestei agitaţii matinale în jurul computerului şi, în sfârşit, poate şi de trecerea şuierătoare a trenului undeva prin spate, nu foarte departe. Până se dezmorţeşte lumea şi începe să facă zgomot, până se face lumină şi ora de mers la serviciu mai este un pic, mai pot tatona scena pe care o am în lucru şi pe care n-aş vrea s-o lungesc (aşa cum se pare că ea vrea), mai am răgaz să stau de vorbă cu personajele mele şi să clarific impasul în care, fără să înţeleg prea bine cum, au ajuns.