Marţi seara, la 20, aici la Villa Sträuli, Winterthur, am avut o lectură publică. A fost o seară minunată. Nu am, din păcate, decât această poză în care Annelise Schmidt, directoarea centrului, mă prezintă publicului. Am citit versiunea germană a povestirii "Der Discretionsabstand/ Distanţa de discreţie", cam o jumătate de oră, apoi un poem în versiunile lui română şi germană, iar în final, discuţiile, care s-au purtat în engleză, s-au prelungit până târziu, la bistro, unde oaspeţii au fost serviţi cu... sarmale, la confecţionarea cărora am ajutat şi eu semnificativ. Vinul a fost de cea mai bună calitate, iar atmosfera prietenoasă a făcut ca totul să fie de vis.

Florian Popescu, un autor mie necunoscut (din vina mea), a publicat recent pe blogg-ul Flashbook o recenzie la cartea mea de povestiri "Punctul de plecare". O surpriză plăcută, pentru care îi mulţumesc.

Oraşul elveţian Winterthur - în care trăiesc de vreo câteva luni, din iunie, ca "writer-in-residence" al Villei Sträuli - este ca o bijuterie. Cele mai multe străzi sunt doar pentru biciclete. Găseşti la tot pasul câte o fântână publică din care se poate bea apă. De altfel, apa de la chiuvetă se poate bea fără probleme pe tot teritoriul Elveţiei. Muzeele sunt pline de comori ale artei. În parcurile pline de copaci seculari te poţi întinde pe iarbă fără probleme. Oriunde poţi găsi un loc liniştit să stai la o cafea fără să te bruieze muzica dată tare la difuzoare. Curăţenia este de neimaginat. Spitalele sunt nişte oaze de grijă şi atenţie fără limite pentru oameni. Primarul citeşte literatură. Tinerii adolescenţi citesc cărţi. Pe dealurile din împrejurimi, vitele pasc liniştite, nepăzite de nimeni, iar cisterna pentru lapte vine acasă la fermieri ca să preia laptele. Nimeni nu ridică tonul la nimeni, iar funcţionarii îţi zâmbesc şi nu se uită la tine cu aerul că numai tu le mai lipseai în faţa ghişeului. Nu-mi vine să cred. Cum este posibil? De ce noi nu reuşim nimic din toate lucrurile astea simple? Ştiu răspunsul. Îl ştim toţi. Şi nu banii sunt explicaţia. Cu toate acestea, chiar dacă ştim ce ne lipseşte, lucrurile rămân neschimbate...

Cât de mult valoarează în aceste timpuri grele refugiul în munca stăruitoare, de fiecare zi! Tot zgomotul fără rost din jur, pălăvrăgeala fără temei din mass-media, nenumăratele motive de pierdere a încrederii, toate stupizeniile cu care ne omorâm timpul şi ne trecem vremea, toate ar putea rămâne fără nici un impact rău în viaţa noastră dacă am reuşi să ne adunăm forţele şi să stăruim în ducerea la capăt a unui proiect, orice am face şi orinde am fi. Dacă eşti scriitor şi scrii în fiecare zi, fii sigur că doar aceste pagini scrise rămân la sfârşitul sfârşitului şi nimic altceva. Restul de idei şi elanuri abandonate, pălăvrăgeala, căutarea de scuze şi circumstanţe atenuante pentru lene, căutarea de vinovaţi - totdeauna alţii decât noi înşine - pentru neîmplinirile şi frustrările noastre sunt doar nişte moduri - nici măcar subtile - de a ne minţi frumos.