Publicat pe blogul "Poetry in Process"

Din nou, o veste excelentă din Sud în legătură cu poezia mea. Un eseu despre "himerismul poetic" scris de Cristina Savin, traducătoare care trăiește în Australia, a apărut în Poetry in Process. Blogul aparține lui Owen Bullock, poet special și profesor de literatură la "University of Canberra". Le mulțumesc amândurora pentru această ușă deschisă înspre cititorii de limbă engleză! 
Aici textul! 

Hello poets and readers,

Welcome to our guest blogpost by Cristina Savin:-

At the heart of Baghiu’s poetry and process there exists a concept coined by the poet himself, chimerism. The concept encapsulates a tendency to escape everyday realities and to create a parallel universe, a counter-reality in which the poet lives. Baghiu remembers the defining moment where it all began. On 21 August 1988, a day that changed his life, he was working as a nurse in a tuberculosis sanatorium in Romania. He was smoking, enjoying Chinese tea and reading Flaubert’s The Art of Travel. In the background, a radio station was broadcasting in Italian. A foreign voice insinuated into his, a voice that seized his throat and his vocal chords making him talk about things he had never lived or seen. The world around him came to a standstill. He was overcome with a sense of tranquillity, inner peace and detachment from everyone and everything. He likes to call it ataraxia, some sort of poetic trance.

On Vasile Baghiu’s poetic chimerism

 

On Vasile Baghiu’s poetic chimerism

                                                      by Cristina Savin

                                                       Link to the page on Poetry in Process

At the heart of Baghiu’s poetry and process there exists a concept coined by the poet himself, chimerism. The concept encapsulates a tendency to escape everyday realities and to create a parallel universe, a counter-reality in which the poet lives. Baghiu remembers the defining moment where it all began. On 21 August 1988, a day that changed his life, he was working as a nurse in a tuberculosis sanatorium in Romania. He was smoking, enjoying Chinese tea and reading Flaubert’s The Art of Travel. In the background, a radio station was broadcasting in Italian. A foreign voice insinuated into his, a voice that seized his throat and his vocal chords making him talk about things he had never lived or seen. The world around him came to a standstill. He was overcome with a sense of tranquillity, inner peace and detachment from everyone and everything. He likes to call it ataraxia, some sort of poetic trance.

He came to the realisation that, instead of living isolated in the sanatorium, surrounded by dying people, he could be someone else, someone residing in Palermo for example, or in any other city, and he could write from that person’s perspective.And so he began to write.Through poetry he became someone else. Baghiu created an imaginary world, a parallel reality, in which his poems materialised.

Avem un talent înnăscut de a ne strecura pe lângă viaţă

Munca poate fi periculoasă, se ştie, dar ceva ciudat ne atrage la ea. Suntem prinşi într-un miraj paralizant care ne aduce în fiecare dimineaţă la treabă. Şi nu mă refer aici la slujbele de care ne ţinem ca să ne asigurăm existenţa, ci la proiecte şi planuri care mai de care mai "importante". Iar dacă suntem tentaţi cu distracţii, excursii, plimbări, relaxare şi chestii din astea, începem să cârcotim, să amânăm, să zicem că poate la anul, să ne sustragem cu dibăcie şi, până la urmă, să rămânem blocaţi în programul strict care adesea nici măcar nu ne este impus. Pentru că - e limpede - avem un talent înnăscut de a ne strecura pe lângă viaţă şi de a face tot posibilul să ne întâlnim cât mai rar cu ea. E în genele noastre. Pare chiar un fel de religie, mai puternică decât toate la un loc.

Idealurile măreţe pot intra fără probleme în vacanţă

Ni se pare uneori că totul ne stă împotrivă, tot aşa cum acest sentiment inconfortabil, deşi mobilizator, se suceşte brusc la o sută optzeci de grade şi nu mai înţelegem dacă ar trebui să rămânem în apărare şi "gata de luptă" sau să considerăm lumea întreagă drept prietena noastră de totdeauna. O modificare de peisaj care face din zilele noastre egale ocazii de reflecţie suplimentară. Suntem oricum în aşteptare, iar misterul vieţii, aşa cum îl tatonăm, prin iubire şi credinţă, prin comunicare şi prietenie, prin călătorie şi artă, rămâne neatins. Şi poate că nu ne este îngăduit, în absolut, decât să primim cu gratitudine ceea ce ni se oferă, bucurii şi tristeţi de zi cu zi, ceea ce nu este deloc puţin, în timp ce visurile şi idealurile măreţe pot intra fără probleme în vacanţă.

Idealiştii

Îmi plac idealiştii. Sunt cam rari în zilele noastre, chiar şi printre artişti. Iar atunci când li se reproşează că nu au pragmatism, îmi vine să râd şi îi deplâng pe cei care îi critică aşa, pentru că nu am văzut oameni mai conectaţi la realitate şi cărora să le pese mai mult de umanitate decât aceşti visători care par aiuriţi tocmai pentru că îndrăznesc să gândească liber, ceea ce vine în contrast cu lumea noastră cea de toate zilele care îşi vede atât de bine de propriile interese.

Luăm de bune etichetele pe care le aplică societatea

Nu prea suntem atenţi la resursele proprii, emoţionale, intelectuale, care vin din experienţă şi în care ar trebui să fim experţi. Le lăsăm uitate, nebăgate în seamnă, nefolosite, prăfuite, într-o margine a vieţii noastre de zi cu zi. Privim mai degrabă spre ceea ce se spune, luăm de bune etichetele pe care le aplică societatea, ne lăsăm purtaţi de trend-uri. Aici s-ar putea afla o cauză a nemulţumirilor şi suferinţelor noastre.

Secretul de preţ

Scrisul îmi pare în lumina acestei dimineți de toamnă mai limpede decât altădată. Scrisul este o căutare a ceva ce nu ştii dinainte precis ce este, o trăire simultană a trăirii, o poveste care se construieşte în timp ce este povestită, o durere de care vrei să scapi în cel mai puţin dureros mod cu putinţă, "a series of dreams" despre care nu ştii la ce ar putea folosi, pasul pe care îl faci mai departe cu intenţia vagă de a prinde ceva din rostul tău în lumea aceasta, curajul de a afla cine eşti cu adevărat, secretul de preţ pe care nu-l vei putea explica nimănui niciodată oricâte mii de pagini ai scrie.