Acolo unde inteligența nu prea mai are acces

Poezia reușește să ajungă și acolo unde inteligența nu prea mai are acces, a spus la un moment dat ieri unul dintre invitații unei emisiuni literare de pe TV5. Mi-a plăcut. Îl văd ca pe un omagiu subtil și direct deopotrivă adus poeziei, care este - are dreptate acel scriitor - o cale unică de explorare a lumii, de negăsit cu ajutorul științelor, artelor sau credinței. Cât despre ce anume, concret, descoperă poezia din universul nostru care este opac pentru alte instrumente sau tipuri de cunoaștere, văd aici un punct bun de pornire pentru un eseu sau măcar niște reflecții. Nu se știe niciodată cât de departe se poate ajunge.

Un nou volum de poezie

Am încheiat un nou volum de poezie, iar isprava aceasta înseamnă ceva pentru mine în condițiile în care în ultimii patru ani m-am ocupat în principal de punerea la cale a unor manuale de școală. Poemele au fost pitrocite în timp, uneori la intervale mari unul de altul, dar în ultimele luni parcă am fost pus într-un fel de alertă de scris, am trăit niște tensiuni emoționale puternice și așa totul a fost adus la un capăt. Multe dintre ele au putut să fie incluse aici pentru că am fost norocos să fi fost găsit în avion caietul pe care l-am uitat recent într-o călătorie în plasa din fața scaunului și care a fost dus apoi la obiecte pierdute pe aeroportul Beauvais din Paris. Mai mult, au trecut și de cenzura nemiloasă a Iulianei. Cred că pot să consider momentul unul fericit. Voi merge pe optimism și voi ieși curând cu o carte. Oricum nu mai pot da înapoi, faptul este consumat, întâmplările trăite, textele scrise, iar viața își urmează drumul așa cum face ea mereu și fără să se uite peste umăr nici măcar pentru o clipă.

Bohemian Rhapsody

Aseară am văzut Bohemian Rhapsody și mi-am adus aminte de sfârșitul anilor optzeci, chiar de primăvara lui 1989, când la singura ieșire din țară înainte de Revoluție a Iulianei și a mea, anume în Bulgaria, cu puținele leva pe care le obținuserăm vânzând câteva lucruri mărunte am cumpărat de la Balkanton din Sofia un braț de vinilinuri, între care și dublul album al formației Queen. Autocarul era burdușit cu adidași, blugi și nu mai știu ce mai cumpărau atunci românii, dar noi ne întorseserăm din oraș triumfători, spre mirarea multora dintre cei care călătoreau cu noi, cu toate formațiile rock legendare. Au urmat câțiva ani, până la apariția MTV și a tot ce ține de el, în care noi găseam refugiu în ascultarea câte unei piese la combina cu radio și pick-up, iar prietenii noștri se bucurau la fel când veneau în vizită de acea muzică. Uimitorul Freddie Mercury cu vocea lui unică era în topul preferințelor. Filmul redă foarte bine dramatismul vieții unui mare artist, scenele sunt bine făcute, iar muzica și vocea lui sună excelent la boxele sălii de cinema, aproape ca la concert, un concert de care ne-am bucurat și pe firul unor amintiri dragi.

Nu ajungem să ne mai vedem cu oamenii pe care îi prețuim și îi admirăm

Nici anul acesta nu am reușit să ajung la Târgul de Carte Gaudeamus și îmi pare rău. Distanțele sunt prea mari pentru călătoriile cu mașina și nici timp nu mai am, fiind prins cu munca la proiecte diverse, în fapt tot niște cărți, în fine, poate și din cauză că mă enervează unele chestii din lumea literară. Regretul este mai ales pentru că am ratat iar întâlnirea cu scriitori la care mă gândesc adesea și pe care îi citesc cu interes și pasiune, iar ocaziile cele mai potrivitepentru astfel de întâlniri sunt aceste târguri. La fel, e ratată și șansa de a mă vedea cu unii dintre cititorii mei. Timpul trece, iar noi nu ajungem să ne mai vedem cu oamenii pe care îi prețuim și îi admirăm. Și așa va fi mereu, din păcate. Aș fi avut poate un motiv în plus să mă pun în mișcare dacă aș fi ieșit cu o carte de poezie, de eseu sau cu un alt roman, dar cărțile pe care le-am publicat recent, după romanele "Planuri de viață" și "Fericire sub limite", sunt din domeniul medical, iar editura nu organizează lansări, ceea ce pot înțelege foarte bine, fără probleme. Foarte probabil însă că târgurile din viitorul apropiat nu vor scăpa de vizita mea, pentru că azi tocmai am încheiat un volum de poeme care s-au adunat în timp și despre care nu am cuvinte și așa mai departe. Și ăsta este de fapt lucrul cel mai important pe care voiam să-l împărtășesc aici. Oricum, mă pornesc în căutarea editorului, iar momentul este plin de sentimente amestecate, de bucurie, emoție, speranță, mulțumire, indiferență, încredere, neliniște și câte altele de acest fel.

Inspirația

Nici poezia nu e chiar numai pe bază de inspirație, bineînțeles. Acesta este un mit, o poveste romantică, o capcană adevărată de fapt în care se lasă prinși adesea poeții. Am înțeles și eu mai târziu, după combustiile firești ale primei tinereți, că mai de folos decât așteptarea impasibilă a razei inspiratoare din cer poate fi adoptarea metodei pe care aș numi-o a așteptării active. Așa cum medicii și psihoterapeuții folosesc în interviurile lor profesionale ascultarea activă, în care pacientului i se dă de înțeles din când în când că nu vorbește singur, și poeții pot merge cu eficiență pe linia unei permanente puneri în rol și în stare. Pe această cale pot fi descoperite neprețuite și nebănuite filoane de trăire, pe toate palierele psiho-emoționale și cognitiv-intelectuale, care pot deveni poezie adevărată, de dorit și în formă scrisă, nu numai trăită, deși de multe ori, din motive secrete, la fel de fascinante ca scrisul, mulți preferă să rămâna la versiunea trăită.

Caietul pierdut și regăsit

Într-o călătorie recentă am uitat în avion, în plasa din fața scaunului, caietul pe care îl port în peregrinările mele, cu note, însemnări de jurnal, poezii, fragmente de proză. M-am gândit la el cu regret, mereu, în plimbările pe malurile Senei. Îl credeam definitiv pierdut. Totuși, într-o seară, în camera de hotel mi-a venit ideea să le scriu celor de la aeroport. Ei bine, a doua zi am primit un răspuns în care eram anunțat că a fost găsit și că poate fi luat de la "obiecte pierdute". Minunată veste, numai că la întoarcere pe aeroport timpul nu a fost suficient ca să pot vorbi cu cineva pe acolo, m-am învârtit degeaba prin fața unor uși metalice închise, așa că am scris de acasă unui serviciu de poștă rapidă. Mi l-au adus, ceea ce este bine, de fapt m-am dus eu după el într-un alt oraș, dar partea mai puțin plăcută este că toată povestea a costat o mulțime de bani, în fine, pentru că a fost ambalat într-o cutie mult mai mare și asta a făcut să crească taxa. Oricum, s-ar putea să fie manuscrisul cel mai scump plătit de propriul autor din toată istoria literară contemporană.