Prima cronică la "Respirație asistată" vine, din nou, de la Arcadia Solum, pe blogul ei care merită urmărit, cu observația interesantă, pe care o face încă din primele rânduri, că deși are ca motiv pandemia cartea este scrisă "cu un fel de detașare anxiolitică".
Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
luni, mai 31, 2021
joi, mai 27, 2021
Un sens cumva mai înalt față de ceea ce îmi putea oferi trăirea la nivelul zero al vieții
Am scris Respirație asistată poate și pentru a trece mai ușor prin zilele, săptămânile și lunile de pandemie. Am simțit că fiecare poezie, în timpul scrierii ei, îmi dă un sens cumva mai înalt față de ceea ce îmi putea oferi trăirea la nivelul zero al vieții și că eram apărat astfel, prin scris, de toate schimbările în rău ale unor oameni și de situațiile anapoda care au venit în tot acest timp peste mine, cu tot cu boala și cortegiul ei de frici, cu tot cu diversitatea de lucruri noi și parcă și vechi într-un fel, cu nenumăratele momente de retragere, abandon, tristețe și renunțare, dar și cu puținele pusee de entuziasm care apăreau din când în când ca din senin.
A fost cu adevărat terapeutică scrierea ei, așa cum spun psihologii despre scris, ca și cum mi-ar fi fost oferit un instrument vechi și eficient de supraviețuire însă uitat și ignorat din motive neștiute. Dintre cărțile mele de poezie aceasta este poate cea mai trăită la propriu, pentru că s-a ivit din stările nu întotdeauna clare, deși intense, prin care am trecut în ultimul an și în care am respirat, la figurat și la propriu, dispneic și m-am agățat de orice fir de nădejde și orice mic semn de bunătate umană.
luni, mai 17, 2021
Scrisul este terapeutic
Dincolo însă de acest avantaj al netezirii unor asperităţi sufleteşti pe care îl oferă celui în cauză, scrisul are şi calitatea bizară de a fi în acelaşi timp consumator de energii psiho-emoţionale imense şi sursă de încărcare a bateriilor.
E ca şi cum ai călători cu o maşină fără ca acul indicatorului de combustibil să se mişte. Mai curând te poţi aştepta să se acumuleze ceva pe parcurs, ca în reclamele acelea cu Net-ul care se adună.
Acumulare aşadar de trăiri rafinate şi bucuria de a privi peisajul la pachet cu lipsa de griji pentru a opri în vreo staţie pentru alimentare. Un perpetuum mobile al vieţii interioare pe care cei dăruiţi cu har îl au la îndemână mereu.
Ieşind din sfera metaforei, ştiu, sunt destui scriitori care vorbesc despre travaliul scrisului, dar această realitate nu anulează cele spuse mai înainte, pentru că genul acesta de efort conţine şi motivaţia, şi entuziasmul, şi dorinţa de a depăşi nişte limite abia întrezărite la început.
Bucuria creaţiei nu este o vorbă goală, cu toată banalitatea ei comparabilă doar cu simplitatea unor coperte de carte care cuprind uneori chiar secretul vieţii.
duminică, mai 16, 2021
Cititul îți spune mai degrabă ceva despre tine
Cititul îţi
spune mai degrabă ceva despre tine, cel care citeşti,
decât despre autorul cărţii sau despre lumea pe care o construieşte.
Mecanismul psihologic e simplu, acela al comparaţiei pe care eşti invitat să o faci aproape în permanenţă între
perspectiva rândurilor, pasajelor şi paginilor şi aceea proprie de care nici nu erai chiar
foarte conştient.
Un gând, o idee, o reflecţie, o expresie, un cuvânt, fiecare şi
toate la un loc au potenţialul de a provoca resurse psiho-emoţionale
latente, ascunse, care nu şi-ar fi găsit niciodată vreo formă fără efortul lecturii. Sunt stări de fapt care îţi vorbesc despre cum eşti
ca fiinţă
umană
unică dăruită cu
suflet şi
creier, într-o lume în care totul curge în viteză. Pentru că lucrurile care contează
aici sunt detaliile, ignorate de obicei în fuga noastră după
nici noi nu ştim
prea bine ce. Iar şansa de a percepe detaliile pe seama acestei paşnice
activităţi
este un dar despre care ar trebui, poate, să le vorbim mai mult celor care încă nu ştiu
de el.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...