joi, august 24, 2000

Himerismul, o perspectivă transnaţională

 

Himerismul, o perspectivă transnaţională

(În revista 22, supliment literar, nr. 16, 2000, p. XIII. Intervenție la Conferința internațională PEN, Iași, 2000)

Pentru scriitorii de altă limbă decât româna, dar şi pentru unii scriitori români pentru care lectura presei literare nu intră în preocupările lor obişnuite, se cuvine, la început, să precizez două lucruri.

Mai întâi, faptul că himerismul este un concept pe care l-am lansat în urmă cu doi ani, într-un eseu publicat în „România literară” (8/1998) cu titlul Himerismul, un manifest poetic şi pe care l-am dezvoltat în alte câteva eseuri apărute în „Familia”, „Cronica” şi „Mozaicul”. Foarte sintetic spus, el este o teoretizare a unei noi direcţii în poezia actuală, care are în vedere patru trăsături principale: transfigurarea, maladivul, călătoria şi ştiinţa.

Programul himerismului constă în scrierea unei poezii care să cuprindă obligatoriu aceste patru componente esenţiale, întotdeauna toate patru împreună, însă, desigur, în proporţii diferite.

Altfel spus, cineva care ar dori să devină himerist n-ar trebui decât să cultive aceste teme, să le combine într-o structură literară care să fie distinctă prin suflul individualităţii acelui autor. Am convingerea că ieşirea din diferitele contexte provincialiste în care poezia română se află trece prin himerism. El reabilitează spiritul utopic al romanticilor, redeschide problema legăturii dintre poezie şi ştiinţă, care-l preocupase pe Ion Barbu, se opune spiritului demitizat al postmodernismului şi pragmatismului său antipoetic şi priveşte înspre un nou secol în care globalizarea vieţii oamenilor va fi o realitate. Cosmopolitismul caracteristic himerismului anticipează sau exprimă deja globalizarea vieţii pe Terra.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...