Secretul secretelor

Am descoperit literatura şi scrisul devreme, două minunăţii care au rămas nişte permanenţe în viaţa mea, dar mintea mi-a fugit mereu şi înspre alte teritorii, înspre medicină, psihologie, sociologie, pedagogie, ştiinţă, istorie, geografie, muzică, artă, călătorie, ceea ce m-a ferit, cred, de crisparea, tipică scriitorilor, aş zice, care ajung să creadă că literatura e capătul lumii, că fără scris nici n-ar putea trăi şi aşa mai departe. Înţeleg şi acest sentiment ultimativ, l-am trăit, l-am cunoscut, dar constat că viaţa oferă o diversitate atât de strălucitoare în plan emoţional, în relaţiile cu oamenii, în micile sau marile bătălii pe care le dăm pentru cauzele noastre, în planurile şi proiectele grozave pe care le punem la cale, în bucuriile şi suferinţele noastre, în traiul de la nivelul zero, încât mi se pare că secretul secretelor e tocmai libertatea de mişcare şi respiraţie, care ajunge, în final, să dea aripi chiar scrisului şi să îngăduie inimii să bată în voia cea bună.