Prezența noastră undeva înseamnă și absența din altă parte

Ca scriitor, îți dorești să fii invitat. La lecturi, festivaluri, conferințe, întâlniri. E firesc. Înseamnă că undeva cineva s-a gândit la tine, că scrisul tău sau ceea ce ai de spus interesează, că prezența ta poate avea un rost într-o conversație, într-un context.

O experiență recentă m-a făcut însă să mă gândesc mai atent la toate acestea și să-mi dau seama că există o diferență între bucuria de a fi invitat și motivele pentru care accepți o invitație.

Poate că, odată cu trecerea timpului, întrebarea nu mai este doar „Mă invită cineva?”, ci și „De ce sunt invitat?” și, mai ales, „De ce aș accepta?”.

Nu cred că trebuie să mergem numai acolo unde întâlnim oameni care gândesc ca noi. Dimpotrivă. Ar fi o lume destul de săracă aceea în care ne-am întâlni doar cu cei care ne confirmă ideile. Diferența poate fi folositoare și inspiratoare, contradicția poate pune lucrurile în mișcare, iar uneori tocmai întâlnirile cu oameni foarte diferiți de noi ne obligă să ne înțelegem mai bine propriile idei și convingeri.