Vasile Baghiu
Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric
Fascinația omului himeric pentru teritoriile științei, prea puțin abordate cu instrumentele poeziei, vine, probabil, din curiozitatea care îl animă pentru toate aspectele vieții, în diversitatea lor.Este același interes pentru ceea ce se află dincolo de granițe și dincolo de orizont și care l-a pus pe drum. Este firea sa cercetătoare într-o epocă a noutăților pe bandă rulantă, care îl pune să răscolească și adâncimile suferinței și ale bolii, care îl tentează cu schimbări de identitate, cu transfigurarea, semn al căutării unui sine rătăcit în caruselul chipurilor.
Facebook-ul și Second-life-ul de azi nu sunt străine de aceste căutări pe care omul himeric le face în încercarea de a se clarifica într-o epocă a lucrurilor amestecate.
Există în volumul Febra (1) din 1996 patru poeme lungi care îndrăznesc să treacă dincolo de linia vecinătății cu știința: Febra, Amorul adiabatic, Mecanica timpului și Magia elementară.
Prin ele am încercat să aduc în spațiul poeziei pozitronii, hematiile, reacțiile chimice, legile fizice, anatomia, fiziologia, atomii, moleculele, spațiul interstelar, schimbările geologice, matematica și alte elemente ale științei.
Era, probabil, în acei ani ai primei tinereți, dorința ardentă de cuprindere a lumii. De aducere la un numitor comun a lucrurilor disparate. De găsire a unui fir de unitate.
Am descoperit literatura şi scrisul devreme, dar mintea mi s-a sucit mereu şi înspre alte teritorii, înspre medicină, psihologie, sociologie, pedagogie, ştiinţă, istorie, geografie, muzică, artă, călătorie, ceea ce m-a ferit, cred, de crisparea tipică scriitorilor, aş zice, care ajung să creadă că literatura e capătul lumii, că fără scris nici n-ar putea trăi şi aşa mai departe.
