Poeme în revista Tomis

 

Mi-au apărut cinci poeme în revista Tomis.

Le-am trimis la invitația poetului Claudiu Komartin.

Bucuros și onorat.

Sunt din cea mai recentă fază a himerismului "live",

în care trecerile prin locuri și orașe din lumea noastră devin poezie trăită și scrisă

în același timp.

Va trebui să revăd mai atent carnetele de călătorie.

Link spre poeme AICI !

Vasile Baghiu

Din cetatea eternă nu pleci niciodată

Nu-mi trebuie semne de bunăvoință,
trăiesc fără probleme în abstract
ca pe o insulă necercetată. Din Termini poți lua trenul
până la Fiumicino,
iar de acolo pe lungodimare
ajungi unde n-ai mai ajuns,
vizitezi ce este în ghiduri
și stai de vorbă cu tunetul valurilor,
în vâltoarea de gânduri
centrate pe trecut. Nu ai egal în tehnica
autoamăgirii.
Te duci, te întorci, nu scrii niciun rând
și faci lucrurile să se complice.
E vârsta sau poate numai
un puseu de ezitări dintr-o serie
care abia și-a luat startul.
Nu-mi trebuie privirea îngăduitoare,
învăț să mă descurc
la nivelul așteptărilor, care sunt mari,
în acord cu pretențiile. Din cetatea eternă
nu pleci cu adevărat niciodată, treci totul pe caiet,
pentru o plată amânată,
ca în birturile din satele pierdute în verdeață
ale Moldovei. Ești chiar tu,
însă pe altă lungime de undă
și pe o parte necercetată
a planetei străine care este viața ta.

La Veneția încă se mai putea rezista

La Veneția, după diluviul pandemic,
mai erau destui care purtau mască,
de unde și domolirea
entuziasmului care te pusese pe drum. Oricând
poate apărea nimicul,
care nu este, totuși, apăsarea cea mare.
Nu acum încă și nu aici. Ai viziuni,
dar sunt cu două tăișuri. Partea bună e cu poezia,
partea problematică e cu spitalul,
o curte interioară
între ziduri scorojite
și plescăite de valuri, ambele
puse la reduceri de sezon, iar lumea dă buzna,
strică porțile.
Te descurci, prins la mijloc, dai din coate
să poți ieși măcar,
aplici tehnicile învățate vrând-nevrând
în epoca sălbatică de acasă.
La Veneția încă se mai putea rezista
morții lente înviorate în salturi
de valul de turiști colorați,
dar era limpede
că nu avea să mai dureze prea mult nici așa,
trebuia să te oprești
din loc în loc, în zvon de glasuri
și clinchet de tacâmuri amestecate
sau pur și simplu
pe o margine de canal,
ca să-ți tragi sufletul.

Pentru că vorbeau în limbi străine la radio

Nu era chiar nicăieri,
pe Waze se arătau întinderi de ape
și multă verdeață, păduri, parcuri,
niște lunci cum sunt
pe maluri de râuri,
semne prietenoase
ca în lumea de acasă.
Poate un țărm de mare. Străinătate oricum,
pentru că vorbeau în limbi străine la radio,
iar pe geamul mașinii alergau peisaje necunoscute.
Era totuși undeva. Un punct pe o hartă.
Să fi fost Mellieha, în Malta,
cu plaja ei retrasă în golf,
unde am alergat pentru sănătate
sub privirile turiștilor relaxați?
Te întrebi, dar e numai de formă,
pentru că niciun răspuns
nu se potrivește,
ai de căutat mai departe.

Un performance mult apreciat

De la San Giljan am dat o tură
cu vaporetto pe lângă zidurile Vallettei. Ape verzi,
huruit de lanț peste bord,
probleme în cap
rămase de acasă. Ai în tine
adâncimi mai mari. Odată ai scris așa despre viață
și s-a înțeles că adori
să te dai în spectacol. Ești
un performance
mult apreciat de trecători.
Ești un iaht care trece
pe lângă un cruise ship. Ești unul
dintre sutele de călători
ieșiți la balcoane
ca să facă semne cu mâna. Ești căpitanul
care poartă grija uriașului plutitor,
iar asta nu e din literatură,
ci din paraliteratură. Din poezia așteptării,
din moartea ivită subit în feed news
oprind pentru o clipă rulajul.

Nu cred că s-a văzut că eram străini

La Bari îl sărbătoreau
pe sfântul Nicolae, ocrotitor al orașului,
iar noi am prins chermeza,
cu fanfare de amatori
hălăduind pe străzi
costumați în papi,
printre mese pline de orecchiette,
scoase peste tot afară pentru binecuvântare.
Ne-am ținut de alai.
A fost o distracție pe cinste
și nu cred că s-a văzut
că eram străini, am stat și la o terasă în final,
târziu, cu localnici, pe lângă
niște carafe de primitivo della cassa.
Și am uitat.
În brazi erau puse deja globuri
pentru Crăciun,
iar asta mi-a amintit de casă
și de toate poveștile
și m-am întristat puțin,
așa că am mai comandat o tură,
înveselindu-mă, fără motiv,
ca să nu stric, totuși, momentul.