OMUL HIMERIC (V) - Vasile Baghiu: Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric (Anthropos, nr. 6/2023)

Vasile Baghiu

Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric

Fascinația omului himeric pentru teritoriile științei, prea puțin abordate cu instrumentele poeziei, vine, probabil, din curiozitatea care îl animă pentru toate aspectele vieții, în diversitatea lor.

Este același interes pentru ceea ce se află dincolo de granițe și dincolo de orizont și care l-a pus pe drum. Este firea sa cercetătoare într-o epocă a noutăților pe bandă rulantă, care îl pune să răscolească și adâncimile suferinței și ale bolii, care îl tentează cu schimbări de identitate, cu transfigurarea, semn al căutării unui sine rătăcit în caruselul chipurilor.

Facebook-ul și Second-life-ul de azi nu sunt străine de aceste căutări pe care omul himeric le face în încercarea de a se clarifica într-o epocă a lucrurilor amestecate.

Există în volumul Febra (1) din 1996 patru poeme lungi care îndrăznesc să treacă dincolo de linia vecinătății cu știința: Febra, Amorul adiabatic, Mecanica timpului și Magia elementară.

Prin ele am încercat să aduc în spațiul poeziei pozitronii, hematiile, reacțiile chimice, legile fizice, anatomia, fiziologia, atomii, moleculele, spațiul interstelar, schimbările geologice, matematica și alte elemente ale științei.

Era, probabil, în acei ani ai primei tinereți, dorința ardentă de cuprindere a lumii. De aducere la un numitor comun a lucrurilor disparate. De găsire a unui fir de unitate.

Am descoperit literatura şi scrisul devreme, dar mintea mi s-a sucit mereu şi înspre alte teritorii, înspre medicină, psihologie, sociologie, pedagogie, ştiinţă, istorie, geografie, muzică, artă, călătorie, ceea ce m-a ferit, cred, de crisparea tipică scriitorilor, aş zice, care ajung să creadă că literatura e capătul lumii, că fără scris nici n-ar putea trăi şi aşa mai departe.

OMUL HIMERIC (IV) - Vasile Baghiu: Călătoria sau școala himerică a poeziei (Anthropos, nr. 5/2023)

Vasile Baghiu

Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite

Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeric călătoria are însemnătate aparte, pentru că pune în legătură tensiunea psiho-emoțională a dorinței de cuprindere a lumii cu dimensiunea geografică (fizică) a poveștii himerismului poetic. 

Călătoria este între bucuriile accesibile, încă, ale lumii noastre pline de culoare. Asemenea poeziei. Este, de fapt, „poezie trăită”, pe care mi-a fost drag să o explorez în căutările mele „himeriste”, în paralel cu „poezia scrisă”.

Ceea ce știu aproape sigur este că undeva în Univers niște fire invizibile se leagă, iar viața aici – în trecere prin orașe prin care am mai fost doar în imaginație, printre fragmente de vers – capătă uneori sclipiri de sens.

Călătoria este poezie trăită, da, pentru că funcționează pe baza aceluiași tip de emoție care pune în mișcare scrisul poemelor. O emoție a contrastului dintre tristețea lucrurilor trecătoare și lumina poeziei trăite și scrise rezultate din ea. Întocmai, probabil, cum spune William Radice, traducătorul lui Tagore: “the emotional complexity of a  poem lies  in  the  paradox  of  a  dark time  of  grief  that may be challenged and attributed as a good time, fertile time and a creative time.” (1)

Vasile Baghiu: Oamenii și războaiele lor de fiecare zi (Anthropos, nr. 5/ 2023, Dosarul: Război sau pace: agresivitate, fericire, competiție, polemică)

 

Vasile Baghiu

Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi

Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, la graniță, cum se întâmplă acum.

Un război al nervilor aici, jos, în viața de zi cu zi, pe paliere înguste. Pe educație, politică, vaccinare,  emigrare, manipulare. Pe nimicuri. Pe lucruri grave.

Război, dar și pace. Interioară. Care izbutește să își facă loc. Singura care contează în viața de la nivelul zero. Greu de obținut. Greu de atins. Nu imposibil.

Foarte probabil, dacă reușim să ne debarasăm de ambiții, ceva liniște se instalează și în inimile noastre. Ambiția de a demonstra, de a arăta, de a face să știe și alții cine suntem. Chiar așa, cine suntem? Ce întrebare! Știți voi cine sunt eu? Umeri ridicați. Necunoaștere absolută. Nepăsare normală. Firescul de a nu ști ce se întâmplă în lume, cine conduce lumea, cine este ce este, cine face și drege.

Ambiția este antecamera unei bătălii. Ambiție inflamată de frustrări. De supărarea de a nu avea, de a nu fi, de a nu trăi ca alții.

Ceilalți sunt parcă mereu mai fericiți, mai bogați, mai liberi. Cum reușesc?

Când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat (Ficțiunea Optm, nr. 161, 23 mai 2023)

Vasile Baghiu: Când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat

Lehamitea este la granița cu renunțarea și, în timp, poate cu pesimismul și depresia. La intersecția dintre bună intenție și nepăsare, entuziasm și atitudine rezervată. Nu poți ajunge lehămesit decât după repetate puneri pe banca de rezerve. Când lumea din capul tău, idealistă, altruistă, dă nas în nas și ochi în ochi cu lumea celor care știu ei mai bine cum stau lucrurile, care nu se lasă intimidați de chestii ușoare precum sentimentele, emoțiile, poezia, etica. Pragmatici, eficienți, de succes. Lehamitea de a nu mai avea inițiativă, de a nu mai acționa, de a nu mai povesti, de a nu mai scrie, de a nu mai împărtăși cu lumea gândurile, ideile, creația.

Este starea aceea când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat.

CONTENT WITH VERY LITTLE (text and video-recording)

CONTENT WITH VERY LITTLE by Vasile Baghiu

The limitless grandeur of our time

grows from an insatiable appetite for success,

when we still question whether we have witnessed the hemiplegic symptoms at the table deliberately set to find a miraculous cure, but also to host a picnic, under venerable trees in Retiro, Madrid, where we arrived almost by chance, driven by the anxiety that prevents us from being content with very little, as many others enjoy pleasures for free. Did you catch the false note hit by that diligent pupil who used to practice stubbornly on the piano as we heard him over morning coffee in our little corner warmed up by contentment, smiles and an outdoor electric heater? It is only a breeze of the unprecedented facets of failure now, a quick review of the weak points on the road to achieving success at any cost, strangely similar to a spectacular failure. Ungrateful towards any act of kindness, we collect our thoughts and anxieties and we walk down the streets leading nowhere, at least for us, for we are strangers even in the most familiar place. Translated by Cristina Savin First appeared on "Parallel Texts. Words Reflected", in 2020. Link to the blog HERE

"Manual pentru bunici" de Arcadia Solum

Scriu cu mare bucurie aceste rânduri prin care vreau să vă spun că duminică, 28 mai 2023, la ora 14, la Bookfest, va avea loc un eveniment cu totul special: va fi lansată cartea "Manual pentru bunici" de Arcadia Solum apărută la Paralela 45.

Din motive de călătorie prin alte locuri, eu nu voi putea fi acolo, așa cum mi-ar fi plăcut, dar vă garantez că merită să mergeți pentru întâlnirea cu autoarea și cu nepoata sa Alma și, firește, pentru a face rost de un exemplar din această primă carte de grandparenting din România.

Am avut onoarea să citesc cartea în manuscris și am numai cuvinte de laudă despre ea.
Scrisă cu mult talent literar, cu umor, dar și atent documentată din surse științifice valide, cartea "Manual pentru bunici" ne învață, fără să ne dăscălească, despre firescul relației bunici-nepoți-părinți.
Arcadia Solum este una dintre cele mai cunoscute scriitoare-bloggerițe de la noi (link pentru blog AICI).
Își scrie cu dezinvoltură și farmec "almismele" de fiecare zi (întâmplări și povești cu nepoata sa), scrie, la fel, cu mult talent, despre "una-alta", cum spune, și despre situații de viață, iar prezentările sale de carte sunt adevărate pagini de critică literară.
O felicit din tot sufletul pentru isprava de a publica volumul acesta – care înseamnă, dincolo de conținutul educațional fără dubii, experiență împărtășită cu generozitate – și îi doresc să aibă succesul pe care îl merită pe deplin!

OMUL HIMERIC (III) - Vasile Baghiu: Boala sau trecerea în metaversul poeziei (Anthropos, nr. 4, 2023)

Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viața. 

Călător în căutarea de sine, privește această neliniște ca pe o parte a naturii sale proprii, cu dorința de cuprindere și cunoaștere a lumii. 

Explorator al științei, nu are scopuri savante, ci vede în această înclinație  un simplu semn al firii sale curioase și folosește jargonul specific fără emfază, pentru că nu are de demonstrat nici cunoștințe, nici învățătură, nimic, nimănui. 

Tentat de transfigurare, se bucură de „identitățile multiple”, de acel pessoan „trăiesc în noi nenumărați”, (1) cu aerul că schimbă, ca un actor experimentat, costumația pentru roluri diferite în piese diferite. 

"La Paști ne înnoiam", pe Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023

Doar câteva gânduri aici, despre Paști și copilărie, la solicitarea revistei Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023, mulțumit să mă teleportez back in time, fie și așa, pentru o clipă. Sărbători cu lumină tuturor!

Textul pe site-ul revistei AICI

Vasile Baghiu

La Paști ne înnoiam

La Paști ne înnoiam. Adică primeam haine noi de la părinți. Sau măcar încălțăminte. Iar asta amplifica, în mintea mea cel puțin, primăvara și sărbătoarea care sosea. Și îmi dădea un sentiment de siguranță și pace. Căci nu venea singură, ci cu lumină blândă, diversitate de culoare și bucurie nereținută, cu pască, ouă roșii, cozonac și câte și mai câte.

Cu plăcerea de a vedea oamenii plimbându⁠-⁠se îmbrăcați cu ce aveau ei mai bun și vizitându⁠-⁠se unii pe alții, neamuri, vecini, cunoștințe. În Săptămâna Mare, tot satul începea să miroasă tulburător a bunătăți scoase din cuptor. Hainele noi și gătitul în casă, mirosul de pâine coaptă, agitația calmă pe seama curățeniei, zugrăvirea casei, toate mă duc cu gândul la copilăria mea de la țară, un timp al bucuriei, în pofida dificultăților și a lipsurilor uneori. Drumul la cimitir, unde curățam și îngrijeam mormintele, pomii înfloriți prin grădini, cu tulpinile negreșit văruite, dar și umblatul pe ulițele satului în zilele Sărbătorii împreună cu alți copii, toate mă resetau parcă pentru a vedea viața cu optimism. Cu speranță. Cu încredere. Chiar dacă nu era ușoară.

Povestirea "Totul rămâne așa cum a fost", în Bucovina literară, 1-2-3, 2023

A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totul rămâne așa cum a fost", între paginile 52 și 58.

Felicitări și mulțumiri redacției, în special redactorului-șef Alexandru Ovidiu Vintilă!

Întregul conținut al revistei, cu povestirea mea inclusă între paginile 52 și 58, este accesibil AICI .

Vasile Baghiu

Totul rămâne așa cum a fost

Literatura se inspiră din realitate, dar este un metavers paralel.

Orice asemănare, inclusiv în aceste povești, se petrece în imaginația cititorului.

Undeva, pe un punct marginal de pe hartă, între ape și munți, la școala de asistenți medicali din orașul Piatra Veche, elevii învățau să îngrijească oameni bolnavi. Aveau multe materii în orar. Iar pofesorii nu erau puțini. Nu încăpeau niciodată toți în cancelaria strâmtă cât o bucătărie de bloc, unde ajungeau în pauze nu doar pentru a schimba catalogul, ci mai ales pentru a se ține cât de cât conectați la întâmplări. Iar într-un astfel de loc, deși nu se schimba mai nimic niciodată, se petreceau destule. Iar dacă nu se petreceau, erau inventate. Și discutate. Bârfite. Radu Vasiliu, pictor cunoscut în oraș, preda acolo nursing. Nu mulți știau cu ce se mănâncă nursingul. Pe Facebook a fost întrebat dacă nu e cumva ceva despre creșterea copiilor. Poate și asta, dar era mai ales ceva despre bolnavi. Îl știau toți de la expozițiile de pictură și era de mirare să afli nu numai că era aici și preda îngrijirea bolnavului, dar și că lucrase mult timp ca asistent medical, iar acum, de o vreme, ca psiholog, mai degrabă funcționar, pe undeva prin birourile de la spital. Partea asta a vieții lui nu era prea cunoscută. Nu era foarte clar, de exemplu, de ce avea nevoie de slujba aceea. Probabil că nu vindea suficient, dar omul nu discuta niciodată subiectul. Picta în timpul liber, adică în timpul pe care nu-l prea avea. Mai apărea câte un ceas de răgaz, printre vrafurile de lucrări de corectat și cărțoaiele uriașe din care se documenta, nu era chiar permanent pe stres și alergătură. Și totuși, pictase mereu așa, când reușea. Era pictor adevărat, cu lucrări și expoziții, cu recunoaștere și tot ce decurge de aici, chiar și așa, în sistem part-time și second job.

OMUL HIMERIC (II) - Vasile Baghiu: Forjarea identității narative (Anthropos, nr.3, 2023)

Chiar dacă visător, omul himeric este o specie potrivită vremurilor noastre pragmatice, tehnicizate și internautice. Pentru că le-a anticipat. Și este pregătit să le trăiască fără mari disfuncții. Este de fapt un proces de adaptare, pentru că nu se poate trăi numai din proiecții spre lumile paralele. Este soluția la riscul rupturii de metaversul concret al viețuirii. O cheie pe filiera himerist-poetică a trăirii live a poeziei scrise.
Omul himeric este rezultatul unui acord între viața construită în perimetrul dorințelor bovarice de schimbare a ceea ce oferă momentul și locul și viața trăită „pe viu” ca o aplicare a visului himeric.
O forjare a identității narative, concept familiar filozofilor și psihologilor, care spune că oamenii nu sunt doar povestitori prin natura lor de dragul poveștilor, ci și pentru a-și crea, instinctiv, prin povești, un sens al identității proprii. (1)
Pentru că himerismul poetic propune nu numai fantezia livrescă și poetic-teoretică a ieșirii din mediul propriu și din rama identității date, ci și mijloace și instrumente prin care textul scris devine viață trăită. O cale de explorare a identității confortabile, care se împacă bine cu sentimentul acut al trăirii în acord cu propria sensibilitate și viziune, cu percepția personală a ceea ce ar putea să însemne înțelesul trecerii, în plan individual, prin lumea aceasta.

Cultura sănătății: De ce este sănătos să citim? Colegiul "Gheorghe Vrânceanu" Bacău

O nouă întâlnire din seria "Cultura sănătății", ieri, undeva mai la sud de orașul meu cu vreo 60 de km, la Colegiul Național "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău, cu elevi ai clasei a XI-a D îndrumați de doamnele profesoare Corina Dorcu și Mara Merfea. Cu aceeași întrebare: "De ce este sănătos să citim?". A fost o bucurie să stau de vorbă cu ei, adolescenți care au lecturi din Dostoievski și din alți autori mari, care își pun întrebări, deopotrivă cu privire la literatură și la viață, care m-au întrebat până și despre "himerismul poetic" și "aplicabilitatea" conceptului în viața individuală. Memorabile momente! Mulțumiri tuturor!

A vedea lucruri pe care alții nu le văd

Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, am încercat să prind în ceea ce am spus, la Biblioteca G.T. Kirileanu, ideea de "poezie nescrisă" și de abilitate sau înzestrare a poetului de a vedea lucruri pe care alții nu le văd. Cum am fost norocos să am parte și eu uneori, chiar la începuturi, în adolescență, când am văzut, la fereastra unei săli de disecții din spital, unde mă aflam ca elev al unui liceu sanitar, o creangă înflorită și am scris unul dintre primele versuri, "A înflorit zarzărul la fereastra sălii de disecții", pe care l-am regăsit apoi circulând prin caietele-oracol. Poezia poate fi, mă gândesc, și un mod de a vedea ce se întâmplă în jur, adică un pic mai departe de undeva unde se întâmplă ceva.

Aici este înregistrarea evenimentului realizată de Jan Racariu, cu Mihaela Mereuță (moderatoare) și poeții Dorin Ploscaru și Cătălin Pipirigeanu. Și cu toți cei prezenți.

Cultura sănătății: De ce este sănătos să citim? De ce este sănătos să facem mișcare?

În seria de prelegeri-dialog "Cultura sănătății", azi, 20 martie 2023, la Biblioteca "G.T. Kirileanu" (Filiala Mărăței), întâlnire cu elevi ai claselor a XI-a D și a XI-a F (învățământ profesional) de la Colegiul Gheorghe Cartianu, coordonați de doamna profesoară Doina Andrei. Am explorat beneficiile pentru sănătate ale cititului și ale mișcării. Și pentru că tot este Ziua Poeziei le-am vorbit și despre puterea fascinantă pe care o are uneori cuvântul, în viața personală și în viața comunității. La fel, despre cât de important pentru sănătate (emoțional, intelectual, moral, fizic) este să vedem lumea, măcar din când în când, prin fereastra poeziei. Mulțumiri doamnei bibliotecare Irina Miron pentru organizare!

O nouă călătorie în Italia, cu un semimaraton la Fano

Călătoria de săptămâna trecută cu Iuliana în Italia a fost un adevărat tur de forță.

Au fost 7 zile foarte intense, pline de culoare, noutate și diversitate. Moduri și condiții de viață, istorie, artă, arhitectură, memorie, cultură.

În prim rând, am participat la semimaratonul (23 Km) de la Fano, pe care l-am dus glorios la capăt în 2h15min. Acesta a fost și motivul-pretext al călătoriei. Prima mea cursă oficială în străinătate. Specială bucuria de a alerga împreună cu oameni din alte țări și de a fi parte a unui entuziasm universal.

Am mai alergat, de capul meu, 6 K la Veneția. De neuitat și acolo sentimentul de poezie trăită în cadența pașilor cu ecou pe margini de canale, pe stradele și piețe aproape pustii la ora când abia răsărea soarele.

De asemenea, am vizitat 14 localități mai mari sau mai mici. Străzi, piețe, parcuri, țărmuri de mare și uneori muzee. De la faleze cu pescăruși am ajuns uneori în aceeași zi la ziduri de cetate pe vârfuri de munte înzăpezite.

Am zburat din Iași spre

Bologna. Am închiriat o mașină. Cu ea am parcurs peste 1000 Km.

Am dormit la Fano (5 nopți), la Veneția (o noapte) și la Verona (o noapte).

În afară de aceste trei orașe, am mai vizitat Ancona, Urbino, Pesaro, Gradara, Rimini, San Marino, San Leo, Cattolica, Ravena, Padova.

Mi-am făcut note pentru viitoare poezii, proze și articole.

Am postat, în același timp, pe Fb, în fiecare zi, despre aceste povești și întâmplări.

E foarte încurajator pentru mine că Iuliana mă însoțește neobosită în toate aceste incursiuni poetic-himeriste călătoare, că vrea să trăiască fantezia mea literară, că preia uneori inițiativa întregii aventuri.

Viață filtrată prin scris

Ieri am pus punct celei de-a treia povestiri, din seria începută în decembrie. Trei proze de câte 5-6 mii de cuvinte în trei luni nu sună prea rău, aș zice. E mai mult decât nimic. Mai ales că le-am scris calm, fără deadline autoimpus, în serile acestea de iarnă din urmă care coboară devreme. Liber. Am și trimis-o unei reviste. Redactorul-șef a văzut însemnările de aici despre cum mergea și nu mergea lucrul și mi-a solicitat-o din timp pentru publicare. De ce nu? Scriu pentru publicare. Nu pentru sertar. Scriu pentru cititorii din timpul vieții mele. Mai nou, de un an, scrisul merge în paralel cu alergatul. Când alerg răsucesc în minte paginile, iar când scriu îmi temporizez ritmul ca în timpul curselor de alergare. Mâine încep povestirea a patra. Am subiectul, în fine, ideea. Voi vedea cum va merge. Nu știi dinainte. Descoperi pe parcurs. Este un pic de aventură. Un pic mai multă. Asta e și partea care mă motivează, poate. Mai sunt și alte lucruri. Nu multe, dar sunt. Este răscolirea unor resurse sufletești mai adânci, un sentiment tonic de amplificare a trăirii. Viață filtrată prin scris.

O nouă rubrică, "OMUL HIMERIC" (I), în revista Anthropos (nr. 2, 2023) - Vasile Baghiu: Trăirea eliberatoare a unei vieți paralele

A apărut numărul 2 al revistei Anthropos (redactor-șef Horia Vicențiu Pătrașcu), cu un dosar pe tema iubirii. Conținutul complet poate fi accesat AICI.

Cu acest număr, mi-am început rubrica "Omul himeric", cu textul "Trăirea eliberatoare a unei vieți paralele". Articolul poate fi citit, în ediția online, AICI.

OMUL HIMERIC (I)

Trăirea eliberatoare a unei vieți paralele

Una dintre „speciile” de oameni care mai reușesc să trăiască astăzi poetic, în înțelesul filozofic cunoscut, dar și în perspectivă psihologică narativă a construirii unei vieți paralele care să se potrivească în amănunt cu dorința de cuprindere și înțelegere a lumii, ar putea fi omul himeric.

În spectrala lui viață, Hölderlin intuise forma de trăire poetică, o prinsese, ca din întâmplare, în celebrul vers „în chip poetic locuiește omul pe pământ” și o și trăiese, în feluri misterioase, la granița dintre luciditate și nebunie. Iar „măsura” poeticității vieții, pe care Heidegger o explorează pe firul întins de poet, al „nevinovăției” activității poetice, poate fi, aș adăuga în înțeles himeric, însăși potrivirea dintre scris și trăit.

Omul himeric este o realitate a acestor timpuri de sfârșit de secol douăzeci și început de secol douăzeci și unu, dar holograma lui mi-a apărut printre sclipirile versurilor, a căpătat contur, psihologic și literar, ca proiecție mentală individuală a tânărului care eram în anii optzeci, retras, izolat la un sanatoriu de boli pulmonare, asistent medical plin de altruism și devoțiune pentru specia umană, visător și făuritor de planuri dintre cele mai îndrăznețe.

Planuri, visuri, idei, concepte, cărți... Toate au, la fel ca oamenii, drumul lor, aventurile, impasurile şi dramul lor de noroc. Pentru că trebuie să recunosc că am trăit uneori şi momente bune chiar în legătură cu acelea pe care le-am pus eu însumi la cale. Fapt este că nu mi-am pierdut încrederea, nici atunci când nu se întrevedea nimic la orizont, aşa cum abia îl bănuiam din marginea noastră de lume estică, nici în situațiile cele mai neprietenoase de care am avut parte pe aceste meleaguri.

“Unwritten poetry”: an interview with Vasile Baghiu, by Christian Griffiths/ TransCollaborate, June 2021

“Unwritten poetry”: an interview with Vasile Baghiu 

by Christian Griffiths/ TransCollaborate, June 2021

[The interview can be accessed on TransCollaborate page HERE] 

What is unique or characteristic about Romanian literature/poetry?

Well, it’s not easy to clarify the identity elements of any “national” literature. Obviously, the first characteristic of Romanian literature/poetry is the Romanian language. This is important, I think, because all languages are unique, and Romanian is no exception. Our poetry is infused with local themes, and it breathes a ”Romanian air”, but from time to time Romanian literature goes beyond the borders and attracts the world’s attention, as was with the case of avant-garde experiments, including Dadaism, or with the international validation of some writers (Cioran, Ionesco, Eliade) who emigrated to the West after the Second World War. More recen
tly, during the last 20 years, some Romanian writers have been translated and have ended up achieving a certain level of validation through Europe.

The internet and all the new possibilities of communication support the visibility of Romanian literature/poetry as an important piece in the European puzzle. I think that, despite its local flavor, recent Romanian literature/poetry of today is more synchronized with what is written everywhere else, because many Romanian writers have travelled much more than they could in the communist era. They’ve made contact with other writers from all over the world, and they’ve also obtained access to international bibliographical resources. So, even though it illustrates the turmoils, frustrations and pains of a society borne out of a dictatorship, Romanian literature/poetry is somehow alive and authentic, and has that universal potential that’s already produced a deserving echo beyond Romanian readers.

The improved profile of Romanian literature and poetry throughout the world hasn’t just come from institutional/official initiatives; I think it’s also come through all the interpersonal connections that writers themselves can make with the literary milieus of other cultural spaces. In the excellent book Romanian Literature as World Literature (Bloomsbury 2018), it’s argued that “small” literatures are “parts and details of the general landscape”, and they deserve the same attention as “central” literatures. Each local literature is a “world literature”, and belongs to the world.

Nu trebuie niciun trebuie

Lucrez la povestirea a treia, mai greu decât la celelalte. Nu mă stresez. O voi scoate la capăt. Nu am niciun deadline. Mai dificil, zic, dar cu încredere și chef de distracție. Scrisul este muncă, să fie limpede. Sau, mă rog, să fie mai bine pus accentul pe o chestiune peste care am impresia că se trece prea ușor. Muncă, dar și o fantastică sursă de entertainment. Sunt niște piedici pe care mi le pun singur uneori la scris, iar asta mă face să zâmbesc a râde când reușesc să iau un pic de distanță. Mai ales pe seama unor fixuri despre cum ar trebui. Despre ce trebuie și ce nu trebuie. Povești... Nu trebuie niciun trebuie. Totul este ca tonul să se plieze pe situații. În fine, nu totul. Ideal ar fi să nu se certe. Merg pe intuiție. Sunt dispus să greșesc de capul meu. Și nu împart asta cu nimeni.. Totul este ca tonul să se plieze pe situații. În fine, nu totul. Ideal ar fi să nu se certe. Merg pe intuiție. Sunt dispus să greșesc de capul meu. Și nu împart asta cu nimeni.

Acei oameni pe seama cărora încă nu se prăbușește definitiv totul

Instituțiile din România - în învățământ, în sănătate, în cultură, peste tot - plutesc într-un spațiu în care Ionescu, Becket, Urmuz, Orwell, Caragiale și Kafka se simt foarte bine. Niște sisteme monstruoase, de-a dreptul opresoare pentru profesori, pentru doctori, pentru creatori și pentru tot ce mai îndrăznește să țină fruntea sus, acestea par să nu aibă altă menire pe pământ decât să pună bețe în roate celor care încă mai au demnitate și încă mai gândesc normal, care încă au energie să se lupte pentru simpla normalitate a normalității în această țară, care încă nu au plecat și nici nu vor să plece "afară". Este o tristețe fără margini să vezi cum sunt umiliți și purtați pe drumuri aiurea, pe la ușile lor (prin secretariate decorate cu ființe încruntate cărora le plouă și le ninge mereu, prin birouri neospitaliere, neprietenoase, ostile), oameni care au și pregătire, și resurse sufletești și morale, și entuziasm, tocmai acei oameni pe seama cărora încă nu se prăbușește definitiv totul. Este tristețea tristeților. Și ticăloșia ticăloșiilor.

"Omul himeric", rubrică în revista Anthropos

Voi avea o rubrică, "Omul himeric", în noua revistă Anthropos.

În plus, ca membru în consiliul editorial, voi putea fi, sper, de ajutor real revistei chiar la început de drum.

Sunt încrezător, de-a dreptul optimist.

Și în legătură cu încercarea de explorare a "omului himeric", și în privința revistei.