duminică, mai 19, 2024

Aș reveni la critică

Când văd lăudate și luate drept poezie în zilele noastre atâtea texte emfatice, patetice, șchioape, goale, sunătoare din coadă sau de-a dreptul incoerente, adesea scrise de autori și autoare cu notorietate, îmi vine să iau din nou pana (tastele) și să scriu critică.

Spun "din nou", pentru că am mai făcut asta prin 2000, în Poesis și Vatra, vreo câțiva ani, iar efectele atunci nu au fost chiar de neglijat.
Supărări atroce, scrisori pline de reproșuri, chiar amenințări și câte și mai câte. Firește, în paralel cu aprecieri, între care și ale lui Manolescu, pentru care să citeze, când avea ocazia, din cronicile mele, în emisiunea lui de la ProTv, părea să fie atunci pentru el o distracție și o încântare.
Aș reveni la acel tip de critică, pentru că simt că aș putea măcar încurca oleacă trendul acesta, păgubos pentru toată lumea, în care critica folosește o "plasă de fluturi" (așa se numea rubrica pe care o țineam în Poesis-ul lui George Vulturescu) cu ochiurile tot mai mari, iar asta în cazul fericit în care există o plasă.

joi, mai 16, 2024

Acest drum, plin de imprevizibil, al scrisului

Paradoxul în legătură cu alergările mele din ultimii doi ani este nu numai că nu m-au îndepărtat de scris, dar mi-au adus în plus ocazii mai multe de a reflecta, în singurătate, la feluritele căi prin care viața sau, în fine, "iluzia vieții", cum spune Henry James, se poate infiltra în paginile scrise. Sunt momentele în care "singurătatea alergătorului de cursă lungă" (Silitoe) devine un fel de ecran sau interfață unde rulează "priveliștile sclipitoare" (Eminescu) pline de înțeles și sens. Firește că mi-am dorit să nu ratez aceste noi interferențe, mereu inspiratoare, lucru dovedit, cred, în parte, de romanul "Alergările unui scriitor". Mai mult, mă țin mai departe de speranța că ele mă vor însoți mereu pe acest drum, plin de imprevizibil, al scrisului, care se amestecă de atâtea ori și atât de mult, cel puțin în cazul meu, cu viața propriu-zisă încât devin, fără dubii, unul și același lucru.

miercuri, ianuarie 31, 2024

Îndrăgostit de o perfuzie (România literară, 1999)

Câteva zile de concediu, binevenite, ca să umblu din nou, netulburat, prin sutele de ziare și reviste adunate în timp, cu gândul de a pune la un loc, sub umbrela himerismului poetic, poeme și texte teoretice.

Poeme lungi, cum este acesta, "Îndrăgostit de o perfuzie", dintr-o Românie literară din 1999, dar și secvențiale, cum sunt cele din anii din urmă, precum și manifestele, laolaltă cu eseuri, interviuri și ecouri ale himerismului, această mașinărie literară a timpului pe care am reușit să o fac să funcționeze demult și care te poate teleporta din metaversul poeziei scrise în cel al poeziei trăite și înapoi, dincolo de geografie și vremuri.

Cu gândul la o carte (sau două) care să le adune pe toate, pentru cititorii de azi, dar și pentru cei de ieri. Sau doar pentru mine, de amorul artei, oricum.

vineri, decembrie 29, 2023

Debutul în Familia (cu prezentarea făcută de poeta Ana Blandiana)

Primesc de la scriitorul Mircea Pricăjan (mulțumiri!) fotografia paginii din revista Familia, numărul din noiembrie 1988, în care poeta Ana Blandiana a scris, sub semnătura "Corespondent" (i se luase dreptul la publicare în acea vreme), o prezentare elogioasă a poeziilor pe care i le trimisesem de la sanatoriul în care îngrijeam bolnavi de tuberculoză și visam, himerist, la mări și țări. Aveam 22 de ani, iar acea pagină este unul dintre momentele faste ale debutului meu, dar și începutul unei prietenii literare, aș zice, care mă onorează. Momentul l-am găsit consemnat și în cartea "Mai-mult-ca-trecutul", un jurnal uimitor din acel an al sfârșitului de dictatură pe care poeta l-a publicat recent.

duminică, decembrie 17, 2023

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”?

Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a contracara, acum aproape doi ani, mai multe probleme de sănătate (prediabet, hipertensiune arterială, obezitate, stres) care îmi dădeau târcoale, ba chiar reușiseră să mă scoată din circuit, la limita cu moartea, după o perioadă de muncă în exces (două slujbe, plus scrisul și alte proiecte în care mă implicasem cu pasiune) culminată cu boala Covid care, doar ea singură, a fost, la începutul anului 2021, cât pe ce să mă doboare.

Din fericire, s-a confirmat și în cazul meu că tot ce nu te omoară te întărește, pentru că, scăpat din ghearele hipoxemiei la limită și revenit la situația nesperată de a mă deplasa singur pe propriile picioare, mi-am regândit viața. Aveam de ales. Ori operam schimbări drastice în obiceiurile de viață, ori ajungeam în scurt timp un client statornic și fără întoarcere al spitalelor alunecând vertiginos la vale spre exitus.

Mi-am verificat resursele de voință și am ales prima variantă. Mai mult, în timp ce alergam, câte 5, 7, 10 sau 20 de kilometri zilnic, întocmai ca scriitorul japonez Haruki Murakami, pe care mi-l luasem ca model, îmi împărtășeam impresiile, strict pe tema alergărilor, pe Facebook. Ei bine, notele acelea, făcute în bună parte în registru tehnic, m-au făcut să mă gândesc la o carte pe acel subiect. Cam cum e „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” a lui Murakami, îmi imaginam. Sau ca „Singurătatea alergătorului de cursă lungă” a lui Silitoe. În orice caz, ceva pe aproape.

luni, decembrie 11, 2023

Forma de libertate pe care mi-o puteam permite

Mi-am trăit fabulos prima tinerețe în lumea poeziei din capul meu, undeva la un sanatoriu din munții Neamțului, unde am îngrijit bolnavi de tuberculoză, un loc unde "himerismul poetic", care mi s-a revelat miraculos în ceasurile lungi de vecinătate cu boala și singurătate interioară asumată, îmi devenise forma de libertate pe care mi-o puteam permite la acel nebănuit sfârșit de epocă al anilor optzeci.

Trăiam în poezie și pentru poezie.

Fericit, totuși. Plin de visuri, planuri și speranțe, care, în bună parte, s-au împlinit.

joi, decembrie 07, 2023

OMUL HIMERIC (IX) - Vasile Baghiu: Acolo unde inteligența nu prea mai are acces (Anthropos, nr. 11 /2023)

 

Vasile Baghiu 

Acolo unde inteligența nu prea mai are acces

“Poezia reușește să ajungă și acolo unde inteligența nu prea mai are acces”, a spus la un moment dat, îmi amintesc, unul dintre invitații unei emisiuni literare de pe TV5 pe care o urmăresc adesea, “La Grande Librairie”.

Mi-a plăcut, pentru că am văzut fraza ca pe un omagiu deopotrivă subtil și direct adus poeziei, care este – are dreptate acel scriitor – o cale unică de explorare a lumii, de negăsit cu ajutorul științelor, artelor sau credinței.

Nici cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), aș mai spune, cum pare să concluzioneze într-un articol (1) și poetul Keith J. Holyoak, profesor de psihologie la California University, un tip de inteligență care „se află într-un proces de schimbare a lumii și a societăților în modalități pe care nimeni nu le poate anticipa cu adevărat”, iar una din aceste schimbări și consecințe, cu siguranță cel mai puțin semnificative (importante, totuși, cel puțin pentru literați și scriitori), este „faptul că programele AI au început să scrie poezie.”

sâmbătă, noiembrie 11, 2023

Medaliile de finisher

Trebuie să mărturisesc asta aici, chiar dacă e oleacă împotriva firii mele. Adică vreau să zic, în fine, că nu văd de ce nu.

Mă uitam azi cu neinhibată mândrie la medaliile de finisher care s-au adunat într-un an și opt luni de când alerg.

Șaisprezece la număr, între care câteva de semimaraton (21 km), câteva de trail montan (15-17 și 21 km), câteva de cros pe plat (10 km) și una, foarte recentă, de la Istanbul, de maraton adevărat (42 km).

De fapt, nu mândrie, pentru că știu, datorită poeziei și literaturii în general, dar și vieții, cam cum merg lucrurile în povestea asta a amețirii creierului că ai făcut și ai dres, nu mă ambalez în iluzii.
E mai degrabă mulțumirea simplă, să spun așa.

E mărturisirea unui sentiment de împlinire obișnuit și de mulțumire măruntă. 

duminică, noiembrie 05, 2023

OMUL HIMERIC (VIII) - Vasile Baghiu: Numitorului comun al trăirii poetice (Anthropos, nr. 10 /2023)

Vasile Baghiu

Numitorului comun al trăirii poetice

Încerc, între altele, să găsesc, prin ,,himerism”, un fir de legătură al situațiilor despre care se poate spune că ar fi poetice, al perspectivelor multi-individuale pe care acestea ar putea să le includă, un mod prin care poezia, care este inutilitatea prin definiție, poate deveni, totuși, folositoare – ca o unealtă, ca un instrument – în viața de zi cu zi. De fapt, doar mă gândesc, nădăjduiesc la această perspectivă, în timp ce explorez aici mai departe, în rubrica ,,Omul himeric” din Anthropos, feluritele întruchipări ale poeticului nescris.

Pentru că în timp ce poezia scrisă are nevoie de validarea vieții, poezia nescrisă poate rămâne neprinsă în ecuațiile textului pus pe hârtie. Este prioritatea vieții înaintea artei, o lege pe care instinctual am învățat să o prețuiesc și să o urmez, paradoxal, chiar cu scopul de a ajunge la text.

La urma urmei, de atâtea ori mi-a fost suficientă clipa și nu am simțit imboldul de a o pune în pagină. Pentru că poezia este pentru viaţa mea – înţeleg acum poate mai bine – tocmai acel lucru de preţ şi cu putere miraculoasă care mă ţine la suprafaţă şi îmi dă scânteia de fericire în stare să mă poarte uşor prin lumea noastră.

sâmbătă, octombrie 21, 2023

Arcadia Solum despre Alergările unui scriitor de Vasile Baghiu (Facebook)

 În prefața cărții lui Vasile Baghiu, Alergările unui scriitor, Vianu Mureșan amintește de Haruki Murakami care ”și-a prezentat viața, inclusiv cea de autor, din perspectiva alergatului și în legătură cu această activitate. Între scris și alergare există în cazul lui (ca și în cazul lui Vasile Baghiu, zicem noi în fața acestui nou apărut roman) o legătură foarte strânsă.”

🏃‍♀️ Am început să alerg și eu, ușurel, printre paginile cărții. Eram familiarizată deja cu textul din episoadele publicate pe citesema.ro, începând din vara lui 2022, așa că am reluat romanul-jurnal curioasă să aflu ce-mi aducea nou.
La jumătatea nopții citeam pe la jumătatea cărții: ”M-am simțit un fel de alergător adevărat […] Eram adevărat. Alergam pe bune. Mă aflam la capătul unei curse de aproape patru ore și eram așteptat cu strigăte de încurajare, vuvuzele, muzică, anunțuri la microfon despre noii sosiți la linia de sosire, culori. Culorile și sunetele vieții.”

joi, octombrie 12, 2023

Horia Vicențiu Pătrașcu despre romanul "Alergările unui scriitor" de Vasile Baghiu

"Ieri am primit de la domnul Vasile Baghiu aceste cinci cărți proaspăt apărute la editura Eikon. Un dar superb, asupra căruia m-am repezit, imediat după ore. (M-am întrerupt numai ca să urmăresc, pe internet, lansarea cărților de tinerețe ale lui A. Pleșu, ați văzut-o? Foarte interesantă, dar poate vorbim altădată).

Cum era de așteptat, probabil si pentru autor, 'alergările metafizice' au luat-o înaintea poeziilor (desi le-am răsfoit și îmi plac foarte mult, V. Baghiu fiind unul dintre puținii poeți autentici de azi, în 'vremurile sărace' pe care le trăim - voi reveni imediat după Alegări la ele.)
Ei bine, Alegările unui scriitor sunt, cred, cel mai important eveniment editorial al anului, cum se zice. Vasile Baghiu ne deschide porțile unei lumi în care trăirea sublimează în poezie, poezia desublimează în trăiri, aceștia fiind polii între care trăiește (sau a trăit până mai ieri autorul). Ei bine, autorul Alegărilor este, in sfarsit, un alt personaj, unul care ne vorbeste chiar din interiorul acestui 'între', un personaj care face sinteza alchimică dintre Himerus Alter (fictivul, himericul, visătorul, versificatorul, eul ideal) și persoana în carne și oase a autorului, confruntată cu viața cotidiană, mizeră, banală și nepoetică / antipoetică. Nu întâmplator, transformarea se produce prin forța, vai!, unei amenințări 'existențiale', ca să preiau un termen cu ștaif filosofic din vocabularul geopolitic actual. Mai precis, Vasile Baghiu este profund marcat de vestea unui prediabet, încât decide să-și schimbe stilul de viață prin alergare. Soluție de un bun simț atavic, căci ce face orice ființă dotată cu picioare în fața unei amenințări: fuge! Da, știu, dictonul zice: fuge sau luptă, dar sunt situații, cum e cea de boală, în care singura luptă posibilă e fuga. Imaginea cinematografică emblematică rămâne cea a lui Forest Gump care se desprinde din aparatele ortopedice hotărându-se să fugă. Imaginea tijelor metalice zburând în stânga și-n dreapta sub impactul efortului de voință al lui Forest e unul dintre cele mai reușite simboluri ale hotărârii, ale fantasmei legate de puterea voinței.

sâmbătă, octombrie 07, 2023

OMUL HIMERIC (VII) - Vasile Baghiu: Proiecția himeristă și riscul trecerii în peisajul maladiv (Anthropos, nr. 8-9 /2023)


Vasile Baghiu

Proiecția himeristă și riscul trecerii în peisajul maladiv 

Nedublată de ieșiri reale în peisajul geografic și temporal pe care l-a conturat bovaric, trăirea prea îndelungată în imaginar (himeric) poate deveni, pentru omul himeric, obositoare și fără miză.

Mai mult, uneori, întreaga poveste poate trece spre patologic. Retragerea în imaginar poate deveni tot mai frecventă și mai adâncă, relațiile sociale se diminuează, iar concentrarea în exces pe propria persoană taie punțile de legătură cu lumea. Iar toate acestea pot căpăta culoarea indefinită a maladivului. (1)

Degeaba construiește în minte lumi fascinante, în acord cu dorințele lui cele mai intense, dacă nu reușește, fie și foarte rar, să aducă jos, la firul ierbii, în viața de zi cu zi, concret, măcar câteva dintre trăirile de care are parte pe seama himerizării.

Partea bună este că omul himeric intuiește acest risc și face efortul de a reveni cu picioarele pe pământ de fiecare dată când fantezia creatoare îl duce prea departe prin peisaje nefamiliare. Contactul cu lumea este mereu în atenția sa, iar acest lucru îl ține în zona literar-ficțională, artistică.

Claudiu Komartin despre patru cărți de poezie de Vasile Baghiu


Claudiu Komartin REPLIERI INTERIOARE
Laureat, în urmă cu două săptămâni, al premiului „Patrel Berceanu” la a doua ediție a festivalului omonim organizat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Vasile Baghiu se găsește într-un moment fast al parcursului său literar. Autor, din 2019 încoace, a patru volume de poezie publicate de editura Eikon (Metode simple de încetinire a timpului, 2019; Visuri pe care mi le pot permite, 2020; Respirație asistată, 2021; Avantajul de a nu câștiga nimic, 2022), care urmează altor șapte cărți de poezie, trei antologii, un volum de proză scurtă și trei romane publicate între 1994 și 2014, V. Baghiu este unul dintre scriitorii promoției 90 ce confirmă și dau greutate acestei mișcări neomogene rămase (nemeritat) și după aproape trei decenii în umbra generației 80. E de ajuns să privim volumele publicate în anii din urmă de Ionel Ciupureanu, Ruxandra Cesereanu, Radu Andriescu, Simona Popescu, Nicolae Coande sau Dumitru Crudu pentru a ne verifica această evidență – alături de aceștia, Baghiu a rămas constant în ținutul său himerist clar demarcat încă de la debutul cu Gustul înstrăinării, fără a se afla în lumina reflectoarelor.

duminică, septembrie 10, 2023

Vianu Mureșan despre romanul Alergările unui scriitor de Vasile Baghiu

Vasile Baghiu și alergările lui himeriste
(prefață)

Un scriitor japonez renumit, Haruki Murakami, și-a prezentat viața, inclusiv cea de autor, din perpectiva alergatului și în legătură cu această activitate. Între scris și alergare există în cazul lui o legătură foarte strânsă, nu doar pentru că sportul aduce o stare de bine, sănătate și energie, inclusiv mentală, dar și pentru că anumite date necesare în cazul unei activități se regăsesc și în cazul celeilalte – un anumit ritm al mișcării, care devine și ritm al gândirii, imaginației, o anumită disciplinare a gesturilor, care este utilă și în rutina literară, un stoicism al tenacității fără profit imediat (căci nu alergi undeva anume, nici nu scrii pentru a obține ceva anume), în cele din urmă o anumită poetică a singurătății. Scriitorul ca și alergătorul evoluează pe intervale foarte întinse ale vieții lui în propria singurătate, mai ales dacă e vorba de un romancier. Or Murakami este romancier și încă unul teribil de prolific. Fără o disciplină de maratonist nu poți scrie atâta, iar fără o anumită naivitate de debutant nu poți crede că au valoare literară toate acele mii de fraze pe care le înșiri în pagină. În realitate nici nu au, și totuși le scrii. Aici este, poate, enigma vocației scriitoricești – să scoți carte după carte, să construiești himere din cuvinte, deși fără cărțile tale lumea ar arăta exact la fel, deși soarta cărților este, în cele mai multe cazuri, să treacă precum apa prin ciur prin mințile cititorilor și să se risipească în marele canion al indiferenței și uitării generale.

M-am referit puțin, în cele de mai sus, la Murakami pentru că Vasile Baghiu îl pomenește în mai multe rânduri în cartea de față și, poate mai important, pentru că și l-a luat de model. Dar ce avem aici, în cartea la care ne vom referi? Un heteronim, Himerus Alter, care-și spionează și invidiază autorul, pe Vasile Baghiu, care „se crede” inventatorul lui și al unui curent literar numit himerism. De fapt nu este nicio competiție între cei doi – deși mereu va fi vorba de alergare –, ci mai degrabă o tatonare amicală, cedare de roluri și funcții. Parcă autorul și heteronimul său ar fi fost provocați să intre într-un joc de un al treilea neștiut, vreun Pessoa care plutește demiurgic pe deasupra, să alerge unul după celălalt la nesfârșit pe un soi de pistă care se răsucește și se preface în bandă Möbius. Pe acea suprafață stranie, care este la urma urmei scriitura însăși, se produce acel fenomen pe care numai arta îl face posibil – heterononimul își manipulează autorul, creatura vrea să dispună de propriul creator. Dispare diferențierea ontologică clară dintre cele două instanțe, autorul nu mai are întâietate, nici drept de viață și de moarte asupra heteronimului său, iar acesta din urmă, printr-o răsucire isteață a aluatului literar din care a fost plămădit, revendică statut auctorial.

luni, septembrie 04, 2023

Despre Nichita Stănescu, în Vatra (nr. 7-8, 2023)

O excelentă anchetă literară de actualitate despre Nichita Stănescu a pus la cale Alex Goldiș în Vatra (nr. 7-8, 2023). Alături de multe contribuții valoroase, am fost și eu solicitat să răspund. Mulțumiri!


O posibilă actualizare dinspre performance, spoken poetry
Reprezintă poezia lui Nichita Stănescu un filon activ al literaturii actuale sau a devenit ea un discurs istoricizat, cu rol important în dinamica formelor literare autohtone, dar fără potențial de a mai produce urmași?
Deși inegală valoric, poezia lui Nichita Stănescu rămâne o apariție unică în peisajul epocii. Strălucitoare prin inovație imagistic-vizionară, spectaculoasă prin acrobațiile de limbaj, originală prin sunetul ușor de recunoscut din numai câteva tonuri, ea a readus la viață însăși ideea de poezie scrisă în limba română.
A avut în deceniile șaizeci și șaptezeci ale secolului trecut efectele, influențele și impactul pe care orice poezie autentică îl poate avea peste tot în lume chiar la apariție. Se puteau număra, printre admiratorii poetului, destui epigoni și devenise chiar o modă să scrii încifrat, ermetic, metaforic, ușor teatral și patetic, cu sonorități surprinzătoare, în fine, „nichitastănescian”.
Creatorul „necuvintelor” a avut parte de vizibilitate și recunoaștere în timpul vieții, era „poetul”, iar regimul nu părea deranjat de popularitatea pe care o căpătase având în vedere că prezența sa publică nu depășea limitele literarului și ale poeticului.
După moartea sa, la începutul anilor optzeci, deopotrivă poezia și poetul au intrat într-un fel de uitare, astfel încât după 1989 nu prea se mai vorbea despre autorul celor „11 elegii”, altele erau temele, subiectele, modelele, discuțiile. Au fost chiar și contestări, nu lipsite complet de argumente critice. Poate cea mai cunoscută, a lui Gheorghe Grigurcu, a mers, totuși, prea mult pe filonul ideologic sau, în orice caz, prea apăsat pe reperul „est-etic”, așa că efectul final al demersului său a fost de amestecare a instrumentelor și criteriilor.
Dacă însă este adevărat că poezia aceasta nu mai este acum un filon activ strict literar, se poate spune în schimb că modelul de poet din spatele ei (desprins de timp, deconectat de la actualitate, neimplicat) încă pare să aibă trecere. Este modelul, nu foarte blamabil etic (la urma urmei, și poeții au dreptul, la fel ca toată lumea, să-și trăiască viața în acord cu propriile valori și repere), pe care l-am mai văzut, în forme individualizate, și la George Bacovia, și la Ion Barbu, și la Mircea Ivănescu, pe care îl vedem, la o privire chiar grăbită, și la mulți dintre poeții de azi.
Am sentimentul că poezia lui Nichita Stănescu este un loc istoricizat. Pare să-și fi consumat energiile în acea epocă de restricții pe toate planurile și, chiar dacă, paradoxal, apariția ei (împreună cu o bună parte din poezia întregii generații șaizeci) a însemnat mai mult, poate, în plan psiho-social (resuscitarea speranței într-o normalitate literar-culturală după proletcultism) și mai puțin în sfera strict literară, “poezia necuvintelor” reușește să fie o marcă a timpului ei. Un semn al efortului lăudabil de separare a artei de comandamentele politice.
Nu văd influențe majore pe linia nichitastănesciană la noile generații. Nu le-am văzut nici la optzeciști, nici la cei care au urmat. Nu regăsesc în poezia lor combinația dintre ludic și metaforic atât de puternică și plină de efect de la Nichita Stănescu. Optzeciștii au preluat poate și de la el jocul de cuvinte, adevărat, dar au preferat în loc de încifrarea metaforică și de imageria luxuriantă să pună în ecuație un epic mai prins în realitatea cotidiană.
Este posibil ca în viitor să apară o creștere a atenției față de universul poetic al necuvintelor, dar deocamdată nimeni nu mai pare dispus să facă din jocul de cuvinte nucleul-obiect, să-i spun așa, al poeticității. Firește, îi avem pe Șerban Foarță (number one în jocul poetic de cuvinte), pe Dan Sociu (atras de sonorități rimate care amintesc uneori de Nichita), pe Ion Mureșan (cu nuclee de poezie abstract-vizionare în context epic) și chiar și pe Nicolae Tzone (cu jocurile lui suprarealiste aduse la timpul prezent), dar cu vizibilitate mai mare acum sunt poeticul filtrat prin narativitate, biografismul intertextual și conectarea himeristă la lumea largă.

sâmbătă, septembrie 02, 2023

„Poezia se poate converti în stil de viaţă…”, interviu cu Vasile BAGHIU (Observator cultural, nr 1171/ 2023)

 

Vasile Baghiu: „Poezia se poate converti în stil de viaţă…”

Interviu realizat de Cristina Savin

Vasile, ai scris, pe baza imaginației, la începuturile tale literare, un întreg volum de poezie în care un personaj, Himerus Alter, călătorea liber, deşi ca român, sub regimul comunist, tu nu aveai mari posibilităţi de călătorie peste graniţe. Firște că poezia lucrează și cu lucruri inventate, dacă pot spune așa, însă ai avut cumva vreo clipă, chiar în procesul de scriere a poemelor, sentimentul unei false trăiri, teama că asta ar putea falsifica, prin metoda himeristă, chiar efectul de poezie? 

Mi-am pus mereu această problemă, însă odată depăşită prejudecata că poezia îşi ia substanţa doar din lucruri trăite de autor (răspîndită atunci în mediile literare româneşti, în care încercam să-mi fac auzită vocea), am constatat, cu fiecare vers pe care reuşeam să-l pun pe hîrtie, că trăirea himeristă (imaginară) este la fel de intensă ca trăirea live, că doar efectul poetic este esenţial în toată ecuaţia şi că nici o situaţie reală nu poate avea întîietate, dacă nu are şi o validitate poetică. A fost amuzant, la un moment dat, că unii au spus că valoarea acelor poeme pe care le-am citit la un cenaclu bucureștean era una discutabilă doar pe motiv că eu nu călătorisem în oraşele pomenite în poeme şi că toate referinţele erau, prin urmare, inutile, din punct de vedere literar. Am răspuns că, în o sută de ani, aceste aspecte nu vor mai conta deloc. Strict tehnic, atunci cînd fluxul poetic mă trimitea înspre Roma, ca să dau un exemplu, mă opream şi începeam o mică documentare, răsfoiam revista Geo, care se găsea la biblioteca publică din oraşul meu, Piatra-Neamț, unele jurnale de călătorie, albume de artă, pliante turistice, ilustrate. Este bine poate să amintesc că nu exista internetul atunci, nu se vorbea încă despre globalizare şi oricum noi, românii, nu puteam călători. Într-un fel, himerismul le-a anticipat. Cîteva zile mă impregnam de aerul locului, aşa de la distanţă, pe firul documentării, apoi reveneam şi încercam să dau versului care îngloba în acel caz Cetatea eternă, să zicem, un sunet de autenticitate, ca şi cum ar fi provenit din cea mai adevărată trăire, cu detalii legate de trotuare, vremea de afară, mirosuri, aspectul clădirilor. Aşa funcţiona procesul de creaţie, cum se numește, ca o permanentă balansare, între lucruri trăite şi lucruri imaginate, iar în final, cînd poemul era încheiat, graniţa dintre ele devenea aproape invizibilă, ceea ce amplifica şi mai mult imaginaţia sau, mai bine zis, starea de poezie, iar versurile se alimentau unele din altele.

În manifestele himerismului, relatezi o întîmplare în care primul chinez cu care ai stat de vorbă, undeva în Germania, era chiar din singurul oraş din China pe care l-ai menţionat în poemele tale. Ce ai gîndit despre această bizară coincidenţă?

A fost un şoc nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei care au asistat la discuţia mea cu acel artist chinez pe care abia îl cunoscusem. Sigur, o astfel de întîmplare te poate face să devii conspiraţionist, adept al teoriei misterelor şi aşa mai departe, dar eu m-am limitat să concluzionez doar că este adevărat că uneori ficţiunea atrage realitatea. Nu altfel s-a întîmplat cu toate călătoriile mele reale din ultimii ani. Scriind ani şi ani poeme despre diferite locuri pe care nu le vizitasem, conform celei de-a doua trăsături a himerismuluicălătoria & cosmopolitismul, am pus la cale, cumva în subconştient, călătoriile „pe bune”.

marți, august 29, 2023

Nicolae Tzone, DICTATURA NOUĂZECIȘTILOR, "Moartea ca o invazie de cormorani...” (Banatul Azi, nr. 336, joi, 24 august)

Am trecut prea repede acum ceva timp peste momentul apariției a două pagini în "Banatul Azi" (nr. 336, joi, 24 august 2023), în care poetul Nicolae Tzone resetează momentul excelent al publicării antologiei "Fantoma sanatoriului", în care – editor, critic și poet – a scris o prefață de zile mari, unul dintre cele mai bune texte despre poezia mea.

Îi mulțumesc și aici, cu nostalgie, pentru anii visători și idealiști de după revoluție, în care am fost pentru o vreme în aceeași poveste, cu prețuire, pentru poezia sa aluvionar-suprarealistă cu sunet aparte și pasiunea intensă pentru poezie și cu prietenie, pentru felul său de a trăi conectat la idealismele timpului nostru. 🍀
_______
Nicolae Tzone
DICTATURA NOUĂZECIȘTILOR
"Moartea ca o invazie de cormorani...”
În cadrul Generației Nouăzeci Vasile Baghiu este, fără doar și poate, Diferența. El chiar mărturisește, la un moment dat, cu aplomb, acest lucru, autonumindu-se himerist și promulgând, cu o hotărâre ce ar onora pe oricare dintre poeții notabili de ieri și de azi, curentul literar al himerismului, care, în viziunea sa, ar putea deveni „o direcție poetică”, „o cale posibilă pentru ieșirea din oboseala tematică și formală în care se află poezia română”.
Astfel, înzestrat cu răbdarea, dar și cu geniul Poetului-Păianjen, el țese cu febrilitate matricea unui veritabil sistem liric, pe care nu numai că-l propune ca model, dar îl și întemeiază și legitimează printr-o poezie cu totul aparte, nu numai între confrații de gene¬rație – pe care nu se sfiește de câteva ori să-i veștejească în fraze de o duritate poate prea pronunțată – ci, în genere, în întregul perimetru al poeziei contemporane.
Prin Vasile Baghiu, nouăzecismul își aproprie nemijlocit lumea marginală a bolii și a suferinței, încetățenind în poemul autohton – ca altădată Blecher în proza dintre cele două războaie – castelul în ruină pururi recognoscibil: Sanatoriul. Acesta devine „decorul general” în care – utilizăm cu exactitate cuvintele autorului nostru – se întîmplă „plecarea”, „întoarcerea”, „despărțirea” și „regăsirea”, poemul himerist, „nediferențiat și obligatoriu”, fiind suma a patru elemente distincte: „transfigurarea”, „călătoria” (cosmopolitismul), „boala” și „știința”.

sâmbătă, august 05, 2023

OMUL HIMERIC (VI) - Vasile Baghiu: Plimbare printr-un peisaj himeric online (Anthropos, nr. 7 /2023)

Vasile Baghiu

Plimbare printr-un peisaj himeric online

Stilul de viață spre care ideea himerismului poetic îl conduce pe omul himeric a inclus adesea inițiative de comunicare cu lumea largă, care s-au împlinit fie prin călătorii, fie prin mijloacele online din ultimul deceniu. Iar în acel caz omul himeric eram chiar eu, fără dubii, un om oarecare din Estul Europei în căutarea propriei configurări identitare. Ca în multe alte situații.

Un sentiment plăcut, de „altă lume”, pe care l-am trăit fără să mă deplasez din apartamentul de acasă, a venit recent cu ocazia unor workshop-uri pe traducere organizate de o instituție australiană. A fost într-un fel ca în poeziile himeriste în care am putut călători oriunde pe glob doar prin mijlocirea imaginației.

Când se întâmplă să comunic cu oameni din alte spații culturale, fie ei scriitori sau nu, dorul de străinătate mi se mai îmblânzește și sunt consolat astfel de unele trăiri aiuristice de care am parte în legătură cu mediile literare, culturale și de orice fel de la noi.

duminică, iulie 16, 2023

Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești - 13-15 iulie 2023

Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești - 13-15 iulie 2023.

Atmosferă plăcută, participare numeroasă. Întâlnire emoționantă cu unii foști colegi de liceu.
Onorat să fiu invitat, pe seama manualului "Teoria și practica nursing" pe care l-am publicat, în mai multe volume, în ultimii ani, pentru a vorbi despre diagnosticele NANDA-I și profesionalizarea comunicării în îngrijirea bolnavului.
Este pentru mine o recunoaștere a contribuției pe care am reușit-o în acest domeniu, binevenită și încurajatoare.

Mulțumiri organizatorilor și felicitări pentru acest eveniment reușit!

joi, iulie 06, 2023

Poeme în revista Tomis

 

Mi-au apărut cinci poeme în revista Tomis.
Le-am trimis la invitația poetului Claudiu Komartin.
Bucuros și onorat.
Sunt din cea mai recentă fază a himerismului "live",
în care trecerile prin locuri și orașe din lumea noastră devin poezie trăită și scrisă
în același timp.
Va trebui să revăd mai atent carnetele de călătorie.
Link spre poeme AICI !

Vasile Baghiu

Din cetatea eternă nu pleci niciodată

Nu-mi trebuie semne de bunăvoință,
trăiesc fără probleme în abstract
ca pe o insulă necercetată. Din Termini poți lua trenul
până la Fiumicino,
iar de acolo pe lungodimare
ajungi unde n-ai mai ajuns,
vizitezi ce este în ghiduri
și stai de vorbă cu tunetul valurilor,
în vâltoarea de gânduri
centrate pe trecut. Nu ai egal în tehnica
autoamăgirii.
Te duci, te întorci, nu scrii niciun rând
și faci lucrurile să se complice.
E vârsta sau poate numai
un puseu de ezitări dintr-o serie
care abia și-a luat startul.
Nu-mi trebuie privirea îngăduitoare,
învăț să mă descurc
la nivelul așteptărilor, care sunt mari,
în acord cu pretențiile. Din cetatea eternă
nu pleci cu adevărat niciodată, treci totul pe caiet,
pentru o plată amânată,
ca în birturile din satele pierdute în verdeață
ale Moldovei. Ești chiar tu,
însă pe altă lungime de undă
și pe o parte necercetată
a planetei străine care este viața ta.

Aș reveni la critică

Când văd lăudate și luate drept poezie în zilele noastre atâtea texte emfatice, patetice, șchioape, goale, sunătoare din coadă sau de-a drep...