joi, iunie 16, 2022

Conferință la Biblioteca G.T. Kirileanu: Eminescu, o viziune himerică

Am avut un public empatic și interesat de tema conferinței mele, "Eminescu, o viziune himerică", ieri la Biblioteca G. T. Kirileanu din Piatra-Neamț. A fost o atmosferă prietenoasă, m-am simțit foarte bine, alături de doamna Mihaela Mereuță, directoarea instituției și moderatoare a întâlnirii, dar și de poetul și părintele Dorin Ploscaru, care a avut o intervenție remarcabilă. Mulțumiri gazdelor și organizatorilor, cu o mențiune specială pentru Mihael Balint, dar și omului de la cameră, Jan Racariu.

Înregistrarea conferinței Eminescu, o viziune himerică .

marți, iunie 14, 2022

Conferință la Biblioteca Bicaz: Eminescu, o viziune himerică

Biblioteca din Bicaz are un public fidel pentru întâmplările culturale pe care le organizează, iar asta contează într-un orășel. M-am simțit azi excelent ca invitat acolo, în locul potrivit, cred, acesta a fost sentimentul, pentru a vorbi despre o perspectivă "himeristă" a poeziei lui Eminescu, în ideea lui T.S. Eliot de revizitare permanentă a poeților din trecut prin lentile ale poeților care le-au urmat. Mulțumiri se cuvin inimoasei doamne Mariana Călinescu, directoarea instituției, care a pus totul la cale cu entuziasm și profesionalism, dar și tuturor celor care au venit la eveniment.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...