La Festivalul Internațional de Poezie București

Pe 16 octombrie am ajuns la București, pentru lectura de 10 minute pentru care am fost invitat la Muzeul Național al Literaturii Române în cadrul Festivalului Internațional de Poezie. Un drum de aproape 400 de km, cu mașina, pe ploaie, apoi a doua zi, duminică, la întoarcere, același drum pe vreme bună, singur, doar cu gândurile mele din cap și muzicile de pe CD-uri. Am prins numai ploaie în ziua lecturii, dar totul a fost compensat de atmosfera foarte bună și călduroasă de la MNLR, asigurată de gazdele prietenoase Loreta Popa, Gabriela Toma, Luana Stroe și echipa. Am fost bucuros de revederea la fața locului, după nici nu mai știu câți ani, cu poetul Robert Șerban și să-i ascult pe Zoom și pe înregistrări pe alți poeți invitați. Toată povestea a meritat, inclusiv să citesc, în fața unui public empatic, chiar dacă restrâns de pandemie și de ploaie, "Febra", poemul lung din 1996 care ilustrează poate cel mai bine "himerismul poetic". Și în general a meritat să fac drumul acesta de dragul poeziei și al celor care m-au invitat, totul cu speranța că vom reveni curând la normalitatea de dinainte de aceste schimbări.

Mereu un filtru literar modifică lucrurile

Sunt tentat tot mai mult să privesc întâmplările vieții ca pe niște pasaje de roman. Iar materia primă este din abundenţă în ultimul timp, slavă Domnului! Rezist binișor tentației, de fapt, și încerc să trăiesc ceea ce am de trăit, dar mereu un filtru literar modifică lucrurile, le "ficționalizează". Nu este vorba, cred, despre acel tip de deformare profesională pe care îl vedem uneori la psihologi, la medici sau la profesori, ci mai mult poate despre un fel de ochi al minții care vede dincolo de
aparențe și încearcă să extragă vreun înțeles sau vreun sens din orice. Scrisul - înțeleg aceasta mai bine pe măsură ce mă scufund mai mult în propriile scrieri - devine un instrument eficient prin care se poate ajunge la un soi de cunoaştere şi înțelegere, chiar dacă în mod ciudat intuiesc că la sfârșitul sfârșitului suplimentul de emoție și trăire căpătat cu ajutorul lui nu-ți dă și sentimentul că deții ceva, ci mai degrabă că ai pierdut.

Barcelona este orașul în care peste tot parcă ar fi centru

Am încheiat o nouă călătorie. Pentru aceste timpuri, mi se pare foarte mulțumitor că a fost posibilă. Barcelona este orașul în care peste tot parcă ar fi centru. Oriunde am umblat în cele șapte zile ale vizitei noastre aici animația era în toi, stațiile de autobuz și de metrou la îndemână, parcurile îngrijite, punctele de vizitat răsărite ca din pământ, terasele primitoare, străzile, piețele, bulevardele foarte vii, iar lumea hotărâtă parcă să treacă mai repede peste impasul pandemic și să uite că a trebuit să se confrunte cu el. Chiar dacă rata de vaccinare în Spania este foarte bună, de peste 80 %, în interioare încă se poartă masca obligatoriu, iar în locurile aglomerate în aer liber cei mai mulți preferă, la fel, să poarte masca. Între spiritul comunitar și individualism ei au ales prima opțiune. Rezultatul? Degrevarea serviciilor de urgență, scăderea numărului de decese și revenirea la un stil de viață aproape ca înainte. Când văd ce este la noi, mă apucă tristețea. Este pentru a treia oară când vizităm Spania, iar impresia mea este și acum, cum a fost de fiecare dată, a unei țări care știe să-și valorifice resursele, care îmbină pragmatismul și hărnicia cu viața lejeră și poezia. Calmul și lipsa de crispare sunt dominante în peisajul străzilor, iar viața, așa cum se vede, este aici o valoare în sine adevărată care merită îmbogățită și apărată. Mi-ar plăcea să trăiesc în această țară măcar o vreme, un an sau doi și să uit de situațiile anapoda din absurdistanul de la noi, dar aceasta este acum doar o idee. Am dat o fugă într-o zi, cu trenul, și până la Figueres-ul lui Dali, ceea ce a fost o încântare, dar în Barcelona am văzut și am trăit atât de mult în numai o săptămână încât parcă a fost o lună: portul și plaja Barceloneta, Sagrada, Muzeul Picasso, Muzeul Național de Artă, Muzeul Etnologic, Palatul Muzicii, Las Ramblas-ul, Parcul Güell, minunăția de zeci de străzi și piețe. Am stat chiar și la o fiesta cu temă medievală și am înțeles cum lucrează memoria peste timp și transformă istoria în prilej de sărbătorire. Oriunde s-a putut am scris pe carnetul pe care l-am avut mereu la îndemână, iar poemul meu călător a căpătat contur. Sunt multe de spus, dar rămâne să revin cu alte ocazii sau rememorări în timp.

Performerii stradali și târgurile de vechituri

Mă emoționează performerii stradali, am scris într-o postare recentă, pentru că arta lor e directă și așteaptă recunoaștere și o plată simbolică pe loc. Este multă poezie în această formă de expunere care ne oprește o clipă pentru a vedea rostul alergăturii noastre neobosite pentru cele materiale.

La fel, târgurile de vechituri, pentru că lucrurile care au avut locul lor cândva în niște case și sunt acum de vânzare pe niște mese, amestecate între ele, spun povești de viață, mai limpezi sau mai încifrate, oricum niște povești despre timp și sensul vieții pe pământ.

Fira Medieval a Creu Coberta (Barcelona)

Fira Medieval a Creu Coberta, o sărbătoare importantă pentru Barcelona, se întâmplă acum la sfârșit de septembrie și început de octombrie, iar noi am fost norocoși să fim aici și să și locuim chiar lângă Carrer de Creu Coberta, o stradă nesfârșită care se umple în aceste zile de mii de oameni dornici de distracții, care vând și cumpără, iau masa și stau la un pahar (cu mare chef de vorbă, am remarcat), se uită la spectacole cu subiecte inchizitorial-medievale (în care acum binele învinge răul, iar acuzații sunt eliberați, după lupte, în aclamațiile mulțimii), se plimbă, se bucură pur și simplu de viață. Impresionante spectacolele (voi posta separat, poate chiar azi, două-trei foarte scurte înregistrări) în care actorii pun multă pasiune și își iau foarte în serios rolurile, iar spectatorii participă, strigă, țipă, aplaudă! La fel concertele de muzică locală, care dau și mai multă culoare sărbătorii. Am stat și noi până mai târziu încântați de bucuria oamenilor și mulțumiți că am avut șansa de a fi aici la un astfel de eveniment.

Muzeul-Teatru Dali din Figueres

A trebuit să înfruntăm greva spaniolă a căilor ferate, cu slalom printre puținele trenuri disponibile, pentru a ajunge azi, plecați de dimineață din Barcelona, la Figueres, la Muzeul-Teatru Salvador Dali. Și a meritat pe deplin, pentru că rar am văzut un muzeu (un loc) dedicat unui artist mai bine organizat (în sens de spectaculos) ca acesta. Am găsit aici o mulțime de lucrări ale faimosului excentric al secolului, inclusiv autoportretul cunoscut. Ne-am bucurat enorm de apropierea de capodopere, de spiritul unui artist unic pentru care timpul devenise atât de material încât până și ceasurile se scurgeau peste tot în tablourile sale.

O vizită pe care nu o voi uita niciodată!