Şi totuşi, credinţa şi speranţa...

Speranţe pentru viitor, cum se spune, ar mai fi când te uiţi la unii tineri de la noi, dar s-a ridicat în aceşti peste douăzeci de ani de la revolta anticeauşistă din 1989 o clasă atât de ţopârlănească de aşa-zişi politicieni şi aşa-zişi oameni de afaceri încât a reuşit să paralizeze România cu totul. Când te uiţi la evenimentele vieţilor lor, la nunţile şi cumătriile lor sclipicioase, la valorilelor, la aroganţa lor care nu mai încape pe nici un ecran de televizor şi invadează tot spaţiul public, îţi piere orice fir de încredere că s-ar mai putea schimba ceva. Şi pentru că ei controlează totul, programele televiziunilor arată cum arată, viaţa nostră ca popor e de doi bani, oamenii de valoare sunt marginalizaţi şi umiliţi, iar elita culturală împrumută apucăturile lor. Şi totuşi, credinţa şi speranţa... E nevoie de ele acum mai mult ca niciodată.

Am invățat în timp să nu pun în ramă, ca să zic așa, niciun scriitor

Cunosc lumea literară cât de cât, sunt și eu scriitor și îi prețuiesc pe scriitori pentru că știu bine cât de grea e munca scrisului și cât de prost plătită este ea în general în epoca noastră. Știu, de asemenea, că nimeni nu e perfect și încerc să recunosc mereu când greșesc. Totodată, am învățat în timp să nu pun niciodată în ramă, ca să zic așa, niciun scriitor, pentru că e foarte surprinzător și trist să vezi la unii dintre ei - nu puțini, din păcate - un comportament lamentabil.