Şi totuşi, credinţa şi speranţa...

Speranţe pentru viitor, cum se spune, ar mai fi când te uiţi la unii tineri de la noi, dar s-a ridicat în aceşti peste douăzeci de ani de la revolta anticeauşistă din 1989 o clasă atât de ţopârlănească de aşa-zişi politicieni şi aşa-zişi oameni de afaceri încât a reuşit să paralizeze România cu totul. Când te uiţi la evenimentele vieţilor lor, la nunţile şi cumătriile lor sclipicioase, la valorilelor, la aroganţa lor care nu mai încape pe nici un ecran de televizor şi invadează tot spaţiul public, îţi piere orice fir de încredere că s-ar mai putea schimba ceva. Şi pentru că ei controlează totul, programele televiziunilor arată cum arată, viaţa nostră ca popor e de doi bani, oamenii de valoare sunt marginalizaţi şi umiliţi, iar elita culturală împrumută apucăturile lor. Şi totuşi, credinţa şi speranţa... E nevoie de ele acum mai mult ca niciodată.