vineri, mai 03, 2019

Variațiuni pe o temă dată (Humanitas, 2019) de Ana Blandiana

O poetă aparte, Ana Blandiana, şi o prietenie veche care mă onorează şi care este marcată şi de cărți pe care nu încetăm să ni le trimitem, cumva parcă peste timp, ignorând mersul vremurilor, în admirație reciprocă.
Sunt emoționat să citesc aceste "Variațiuni pe o temă dată" care transformă durerea pierderii omului drag în poezie, dar nu o poezie tristă, ci senină şi parcă împăcată cu tot universul.
Un om iubit şi apreciat de mulți, Romi, cum îi spuneau cei apropiați uriaşului suflet care a fost scriitorul Romulus Rusan, se arată în aceste secvențe afective ca o prezență de totdeauna în mersul zilelor, ca un reper în mişcarea imprevizibilă a stărilor de poezie.
Un om de la care am avut şi eu de învățat, în special optimismul, altfel confirmat şi acum de cuvintele, amintirile, sentimentele şi cărțile care vor rămâne în veci.

La fel cum poezia devine chiar spiritul invizibil care ne ține laolaltă, oameni, momente din memorie, idealuri, ratări, izbânzi şi tot ce face din viețile noastre mai mult decât nişte plimbări obişnuite înspre "marea trecere".
Poezia trăită, vreau să spun. Dar şi poezia scrisă ca şi cum ar fi doar traită, aşa cum o regăsesc şi în această carte adevărată.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...