2021

Nu mă pot lipsi aici de privirea în urmă, înspre acest an, 2021, care se încheie curând, altfel unul, la modul general, destul de bun pentru mine.

Ce nu a fost, totuși, OK? Ei bine, se cuvine să încep cu partea aceasta, ca să desenez un tablou cât de cât complet, apoi cred că pot continua și cu lucrurile bune. Nu e cazul să trec sub tăcere, vreau să zic, situațiile cu minus, ar fi fals și formal.

Așadar, fără cuvinte mari, am avut în primul rând, în ianuarie, o trecere razantă pe lângă veşnicie, cu boală pe bune adică, urmată de eforturi de recuperare respiratorie de câteva luni, cu frică și tot tacâmul.

Apoi, deși boala mi-a resetat unele gânduri, idei, planuri și chiar priorități și ar fi trebuit să fie de ajuns pentru partea cu minus, a mai trebuit să trec în același timp și prin emoțiile puternice ale deciziei de a ieşi din învăţământ.

Demisia a fost, pe scurt (am spus povestea aici la vremea ei), din cauza unor oameni ai școlii certați cu simpla bunătate omenească și "ciudoși" pe isprăvile, oricât de mici, ale altora, oameni care, deşi predau la clasă despre minunății precum empatie, recunoaşterea valorii celorlalţi, profesionalism și chiar credință, altceva "fumează" în realitate: ostilitate, abuz, mobbing, nepăsare profesională, invidie, birocratism, oportunism.

Oricum, după şapte ani de muncă devotată în sistem, cu articole și manuale de specialitate publicate (de aici pornea de fapt toată problema, din cât mi-am dat seama), a trebuit (în interesul propriei sănătăţi) să iau decizia să plec, scârbit de climatul toxic, oricum ostil mie, pe care îl întreţineau de mai mult timp acei oameni în şcoală, scârbit şi de indiferenţa inspectoratului local (care nu s-a implicat, la semnalarea mea, pentru o mediere cât de cât) şi a ministerului (care mi-a oferit un răspuns oficial pe lângă subiect, chiar dacă plin de regret etc.), dezamăgit poate şi de lipsa de reacţie dinspre ziariști (o singură televiziune locală mi-a luat un interviu în urma postării acelei poveşti pe FB), resemnat, de fapt, edificat, lămurit, pus la punct, învățat minte.

În sufletul meu i-am iertat pe toți, ca să pot merge liber mai departe, dar de uitat încă nu, pentru că memoria are căile ei secrete, iar unele duc chiar la scris. Le și doresc sănătate și mai ales să ajungă să li se potrivească vreodată vorbele cu faptele, spre binele lor în primul rând, dar mai ales al celorlalți.

În fine, cum-necum, tot răul a fost dat la o parte încetul cu încetul şi mi-am văzut cuminte de drumul meu.

Pot trece, prin urmare, la fața bună și luminoasă a acestui an.

Astfel, o bucurie a fost să pot continua, la ţară, să lucrez, după propriile fantezii de peisagist amator, fie şi numai în zilele libere şi de concediu, la bucata mea de grădină pe care am numit-o, mai în glumă, mai în serios, „grădina poeziei himerice”, la casa părintească, unde adesea m-am simţit excelent în compania surorilor mele şi a cumnaţilor. O muncă din care nu de puţine ori mi-am luat puterea, energia, motivația și inspirația.

Treptat, răul a fost dat cu adevărat uitării în viaţa de zi cu zi din acest an, mai ales că am reuşit, Iuliana şi cu mine, să călătorim în străinătate chiar de patru ori, în unele ieşiri bucurându-ne şi de compania copiilor şi a unor prieteni, în Croaţia (pe Coasta Dalmată) şi în Bulgaria (la Balcic), sau a surorii mele Cati şi a familiei ei, în Polonia, iar la Barcelona să trăim cu intensitate viaţa animată a fabulosului oraş, la care s-a adăugat și o vizită de o zi la Figueres-ul lui Dali.

Cu prietenii, fie de aici, fie din străinătate, de asemenea, nu am ratat întâlnirile, nu am trecut pe lângă încântarea de a ne revedea, iar ei, când ne-am adunat mai mulți în vară, ca în fiecare an, au fost la fel de drăguți ca întotdeauna să-mi ceară să le citesc poezii. Cu alții de aici ne-am ținut de drumețiile noastre neobosiți, plini de prietenie și bucurie.

Cu scrisul am continuat. Aşa se face că am reuşit să public la Eikon un nou volum de poezie, „Respiraţie asistată”, în care am topit câte ceva din experienţa limită din ianuarie, dar şi din întregul an pandemic 2020. Au fost chiar și niște lansări și lecturi publice, online și fizic, în compania inegalabililor eikoniști Valentin Ajder, Vianu Mureșan și Christian Crăciun.

Aş adăuga şi participarea, în toamnă, ca invitat, la Festivalul Internaţional de Poezie de la Bucureşti, unde am avut succes cu lectura poemului „Febra” și m-am simțit recunoscut ca scriitor chiar în țara mea.

Includerea în "Istoria literaturii române contemporane - 1990-2020" de Mihai Iovănel o consider, la fel, o recunoaștere foarte importantă a scrisului meu, care îmi dă un plus de încredere și motivație pentru mai departe.

De asemenea, mai multe poeme apărute în prestigioasa revistă "Coolabah" din Madrid, un interviu luat de "TransCollaborate" din Australia și publicat pe pagina organizației, precum și participarea la workshop-uri online ale acesteia, plus alte apariţii afară, toate sunt mici-mari isprăvi ale mele în plan literar care nu au fost posibile doar pe seama muncii susținute, ci şi datorită deschiderii şi generozității unor oameni minunaţi cărora le sunt profund recunoscător.

La fel, am continuat, în pofida demisiei din învăţământ (şi aş putea spune poate chiar întru sfidarea acelei situaţii), munca la ghidul-manual "Teoria și practica nursing" şi am reuşit să public la Cartea Medicală al şaselea volum, iar acum în decembrie să trimit pentru tipar şi volumul al şaptelea. Sunt atât de mulţumit să văd că lucrarea aceasta a fost inclusă anul acesta şi în bibliografia pentru examenele de titularizare şi definitivare în învăţământul de specialitate, după ce fusese avizată M.E.N. pentru utilizare la clasă încă de la primul volum, iar zeci de şcoli şi unele facultăţi de nursing o folosesc tot mai mult în procesul de învăţământ.

În primul rând însă, mai înainte de toate, minunata întâmplare a venirii pe lume a nepoţelului Ştefan, fiul Ioanei şi al lui Sergiu, este de consemnat aici ca o mare binecuvântare pe care am primit-o şi care ne face fericiți pe toți din familie.

Un an început rău, adevărat, dar continuat cu mulțumire, bucurii, împlinire și fericire. Și cu poezie, pentru că am început recent un experiment insta-fb poetic care pare să ducă mai departe, să fie mai mult decât niște postări de poezii.

Iar acum, mărturia-bilanț fiind făcută, nu-mi rămâne decât să vă doresc tuturor să aveți parte de un Crăciun fericit, Sărbători cu bine și un An Nou cu sănătate, bucurii și împliniri!

Viața trecută în pagini de carte

Tinerețea are deciziile ei misterioase. S-a confirmat și în cazul meu. Influențat de lectura fabulosului roman "Muntele vrăjit", am hotărât, la 18 ani, proaspăt absolvent de liceu sanitar, să mă duc să îngrijesc bolnavi de tuberculoză într-un loc izolat din munți, la Sanatoriul Bisericani.

Speram să înțeleg mai bine și mai repede oamenii și viața, iar pe baza aceasta să scriu. Aveam mintea plină de idei, planuri, speranțe, idealuri. În mare parte mi s-au împlinit, iar aceasta este poate o probă că în viață merită să îndrăznești.

Nu regret nimic, firește, pentru că viața de acolo, cu momentele ei intense, nu numai că a fost trăită, dar a trecut și în pagini de carte.

Merg și pe mâna cititorilor

Nu voi fi descurajat în scrierea cărţilor mele nici de ambiguitatea politicii culturale a vreunui institut cultural, nici de ostilitatea indiferentă a vreunui minister al culturii, nici de apucăturile comunistoide ale vreunei uniuni de scriitori, nici de planurile editoriale clar-obscure ale marilor edituri, nici de lipsa de caracter (şi poate de cultură, inteligenţă şi curaj elementar) a atâtor critici, în fine, nici de vânzoleala zâmbitoare, oportunistă şi obedient-umilă a provinciilor. Nu am fost şi nu sunt "de-al lor"! Încrederea mea se bazează doar pe credinţă şi pe tot ceea ce am văzut în rezidenţele şi călătoriile mele prin Europa (obţinute fără proptele de la noi!), dar şi pe cititori. Da, merg şi pe mâna cititorilor, pentru simplul motiv că de atâtea ori am fost şi eu cu ei, de partea lor, în tot acest timp. Şi ştiu că mulţi ştiu asta... Voi merge înainte.