Pentru când voi începe din nou un roman

Am adunat multe gânduri, multe trăiri în aceste câteva zile prin Olanda şi prin Germania. Le pun deoparte pentru când voi începe din nou un roman, lucru care se va întâmpla probabil atunci când voi primi, prin martie, şi răspunsul editurii în legătură cu cel pe care tocmai l-am încheiat înainte de Crăciun şi pe care l-am predat de vreo două săptămâni, ca să am atunci mai mult elan, oricum ar fi. E uimitor cum călătoria te învaţă mereu. Cel mai important este probabil faptul că, dincolo de aspectul locurilor, ai de a face cu oameni noi, însă ai parte, de fapt, de o confruntare cu tine însuţi, cu cel pe care nu îl cunoşti. Curând, voi ajunge, după vizita de acum patru ani, din nou în Marienplaz. Afară e iarnă germană.

Acest stil de viaţă la graniţa dintre a fi undeva şi a nu fi nicăieri

Călătoriile te pun întotdeauna la încercare. Ai de a face cu emoţii pe care nu le-ai trăit, cu situaţii pe care nu ştii cum să le depăşeşti mai bine, cu tot felul de lucruri care, în general, spun ceva despre tine ce n-ai ştiut. Oamenii călătoresc acum mai mult. Nu ştiu dacă este în natura umană dorinţa de a călători şi acest stil de viaţă la graniţa dintre a fi undeva şi a nu fi nicăieri, dar cred că dacă nu trăieşti mereu între două zboruri, sau între două trenuri, sau la volanul maşinii şi ai parte aşa, doar aşa, din când în când, de câte o călătorie mai lungă, atunci totul poate fi în favoarea ta, pentru că în final, dacă eşti suficient de atent, te alegi, totuşi, cu nişte învăţăminte fara să ai sentimentul că eşti depăşit.

Gouda

Cum aici în Gouda plouă şi nici nu vreau să stau în cafenea mai mult de o oră, m-am retras la mine în cameră ca să-mi pun în ordine atât notele pe care mi le fac pentru un alt roman pe care aş începe să-l scriu propriu-zis undeva prin martie, dar şi însemnările de la workshop-ul despre "storytelling" în educaţie pentru care am venit. Înainte de a începe un alt roman există întotdeauna o bătălie între câteva subiecte care se decide şi în funcţie de ceea ce trăieşti. Cum sunt foarte impresionat de fiecare dintre participanţii la acest workshop şi de atmosfera pe care o crează cei doi organizatori olandezi aici este foarte probabil ca romanul să înceapă cu un astfel de episod, să cuprindă oricum ceva care este dincolo de graniţe şi culturi, care să fie atât de omenesc încât să fie recunoscut de oricine. Sau cel puţin aşa visez... 

Dacă vrei melancolie...

Dacă vrei melancolie ca în poemele adevărate, du-te pe aeroport şi priveşte prin geamurile mari avioanele cum aterizează şi decolează, cum lucrătorii pun în ordine lucrurile, cum totul vine şi pleacă. Şi în gări poate fi la fel, dar zborul e ceva în plus, adăugat, făcut anume să ne prindă pe picior greşit.

Aștept încă nu știu ce

Nu, nu încă, nu am scris prima frază a unui alt roman, nu am pornit din nou mașinăria scrisului de dimineața devreme, pentru că aștept încă nu știu ce, un semn, un sunet, un ton, o stare, o clipă asemănătoare celei în care un avion turează motoarele pentru decolare. Ezitarea este și din cauză că știu că odată pornit scrisul la un roman devine un nonsens să te oprești, devine obligatoriu să te ții de firul poveștii, iar pentru asta trebuie să fii sigur că este exact ceea ce vrei să faci în următoarele luni sau chiar ani. Deși plină de satisfacții, munca la un roman solicită o mare parte din energiile tale sufletești, emoționale și trebuie să fii sigur că vrei să trăiești cu astfel de emoții, că vrei să dai la o parte rutina vieții tale deloc spectaculoase pentru ceva care poate să te ducă în necunoscut. Este o aventură a trăirii mai degrabă decât una a literaturii.

Nimic nu m-a mulţumit, aşa că am abandonat şi am intrat în iureşul zilei

Dimineaţă, devreme, m-am trezit din nou, cum mi-e obiceiul, la 4,30, pentru scris. N-am scris nimic până la şapte, doar am stat în faţa laptop-ului şi am frământat în minte nişte posibile fraze de început de roman. Nimic nu m-a mulţumit, aşa că am abandonat şi am intrat în iureşul zilei: serviciu, lucrul la cartea de psihologia sănătăţii, discuţii cu colegii etc.. Sunt pe poziţie, aştept, caut, încerc fraza de la care să pot porni. Va veni, ştiu. Manuscrisul romanului terminat în decembrie e la lectură la doi prieteni, cu el nu-mi mai bat capul acum. Îl voi trimite editurii curând, în câteva săptămâni. Acum am nevoie de startul într-o nouă "poveste". Iar startul acesta e mai important decât pare. De aici şi ezitările.

Până la urmă ne regăsim mereu refugiul în planurile pe care ni le facem

Până la urmă ne regăsim mereu refugiul în planurile pe care ni le facem, în munca de care am devenit deja dependenți. Și e foarte bine că se întâmplă așa. La urma urmei, consolarea pentru nedreptăți, pentru climatul bolnav, pentru tot ce ar trebui să fie altfel de cum este poate veni și din efortul zilnic de a duce la capăt proiectele. Acum sunt la faza punerii cap la cap a notelor pentru începerea unui alt roman. Am subiectul, am și firul poveștilor, mai trebuie să găsesc momentul potrivit pentru a da startul scrisului propriu-zis. Poate azi, poate mâine, poate într-una din zilele acestea, nu știu... Cert este că pândesc cu înfrigurare acea clipă care să mă pună din nou pe cale.