"La Paști ne înnoiam", pe Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023

Doar câteva gânduri aici, despre Paști și copilărie, la solicitarea revistei Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023, mulțumit să mă teleportez back in time, fie și așa, pentru o clipă. Sărbători cu lumină tuturor!

Textul pe site-ul revistei AICI

Vasile Baghiu

La Paști ne înnoiam

La Paști ne înnoiam. Adică primeam haine noi de la părinți. Sau măcar încălțăminte. Iar asta amplifica, în mintea mea cel puțin, primăvara și sărbătoarea care sosea. Și îmi dădea un sentiment de siguranță și pace. Căci nu venea singură, ci cu lumină blândă, diversitate de culoare și bucurie nereținută, cu pască, ouă roșii, cozonac și câte și mai câte.

Cu plăcerea de a vedea oamenii plimbându⁠-⁠se îmbrăcați cu ce aveau ei mai bun și vizitându⁠-⁠se unii pe alții, neamuri, vecini, cunoștințe. În Săptămâna Mare, tot satul începea să miroasă tulburător a bunătăți scoase din cuptor. Hainele noi și gătitul în casă, mirosul de pâine coaptă, agitația calmă pe seama curățeniei, zugrăvirea casei, toate mă duc cu gândul la copilăria mea de la țară, un timp al bucuriei, în pofida dificultăților și a lipsurilor uneori. Drumul la cimitir, unde curățam și îngrijeam mormintele, pomii înfloriți prin grădini, cu tulpinile negreșit văruite, dar și umblatul pe ulițele satului în zilele Sărbătorii împreună cu alți copii, toate mă resetau parcă pentru a vedea viața cu optimism. Cu speranță. Cu încredere. Chiar dacă nu era ușoară.

Povestirea "Totul rămâne așa cum a fost", în Bucovina literară, 1-2-3, 2023

A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totul rămâne așa cum a fost", între paginile 52 și 58.

Felicitări și mulțumiri redacției, în special redactorului-șef Alexandru Ovidiu Vintilă!

Întregul conținut al revistei, cu povestirea mea inclusă între paginile 52 și 58, este accesibil AICI .

Vasile Baghiu

Totul rămâne așa cum a fost

Literatura se inspiră din realitate, dar este un metavers paralel.

Orice asemănare, inclusiv în aceste povești, se petrece în imaginația cititorului.

Undeva, pe un punct marginal de pe hartă, între ape și munți, la școala de asistenți medicali din orașul Piatra Veche, elevii învățau să îngrijească oameni bolnavi. Aveau multe materii în orar. Iar pofesorii nu erau puțini. Nu încăpeau niciodată toți în cancelaria strâmtă cât o bucătărie de bloc, unde ajungeau în pauze nu doar pentru a schimba catalogul, ci mai ales pentru a se ține cât de cât conectați la întâmplări. Iar într-un astfel de loc, deși nu se schimba mai nimic niciodată, se petreceau destule. Iar dacă nu se petreceau, erau inventate. Și discutate. Bârfite. Radu Vasiliu, pictor cunoscut în oraș, preda acolo nursing. Nu mulți știau cu ce se mănâncă nursingul. Pe Facebook a fost întrebat dacă nu e cumva ceva despre creșterea copiilor. Poate și asta, dar era mai ales ceva despre bolnavi. Îl știau toți de la expozițiile de pictură și era de mirare să afli nu numai că era aici și preda îngrijirea bolnavului, dar și că lucrase mult timp ca asistent medical, iar acum, de o vreme, ca psiholog, mai degrabă funcționar, pe undeva prin birourile de la spital. Partea asta a vieții lui nu era prea cunoscută. Nu era foarte clar, de exemplu, de ce avea nevoie de slujba aceea. Probabil că nu vindea suficient, dar omul nu discuta niciodată subiectul. Picta în timpul liber, adică în timpul pe care nu-l prea avea. Mai apărea câte un ceas de răgaz, printre vrafurile de lucrări de corectat și cărțoaiele uriașe din care se documenta, nu era chiar permanent pe stres și alergătură. Și totuși, pictase mereu așa, când reușea. Era pictor adevărat, cu lucrări și expoziții, cu recunoaștere și tot ce decurge de aici, chiar și așa, în sistem part-time și second job.

OMUL HIMERIC (II) - Vasile Baghiu: Forjarea identității narative (Anthropos, nr.3, 2023)

Chiar dacă visător, omul himeric este o specie potrivită vremurilor noastre pragmatice, tehnicizate și internautice. Pentru că le-a anticipat. Și este pregătit să le trăiască fără mari disfuncții. Este de fapt un proces de adaptare, pentru că nu se poate trăi numai din proiecții spre lumile paralele. Este soluția la riscul rupturii de metaversul concret al viețuirii. O cheie pe filiera himerist-poetică a trăirii live a poeziei scrise.
Omul himeric este rezultatul unui acord între viața construită în perimetrul dorințelor bovarice de schimbare a ceea ce oferă momentul și locul și viața trăită „pe viu” ca o aplicare a visului himeric.
O forjare a identității narative, concept familiar filozofilor și psihologilor, care spune că oamenii nu sunt doar povestitori prin natura lor de dragul poveștilor, ci și pentru a-și crea, instinctiv, prin povești, un sens al identității proprii. (1)
Pentru că himerismul poetic propune nu numai fantezia livrescă și poetic-teoretică a ieșirii din mediul propriu și din rama identității date, ci și mijloace și instrumente prin care textul scris devine viață trăită. O cale de explorare a identității confortabile, care se împacă bine cu sentimentul acut al trăirii în acord cu propria sensibilitate și viziune, cu percepția personală a ceea ce ar putea să însemne înțelesul trecerii, în plan individual, prin lumea aceasta.