Doar câteva gânduri aici, despre Paști și copilărie, la solicitarea revistei Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023, mulțumit să mă teleportez back in time, fie și așa, pentru o clipă. Sărbători cu lumină tuturor!
Textul pe site-ul revistei AICI
La Paști ne înnoiam
La Paști ne înnoiam. Adică primeam haine noi de la părinți. Sau măcar încălțăminte. Iar asta amplifica, în mintea mea cel puțin, primăvara și sărbătoarea care sosea. Și îmi dădea un sentiment de siguranță și pace. Căci nu venea singură, ci cu lumină blândă, diversitate de culoare și bucurie nereținută, cu pască, ouă roșii, cozonac și câte și mai câte.
Cu plăcerea de a vedea oamenii plimbându-se îmbrăcați cu ce aveau ei mai bun și vizitându-se unii pe alții, neamuri, vecini, cunoștințe. În Săptămâna Mare, tot satul începea să miroasă tulburător a bunătăți scoase din cuptor. Hainele noi și gătitul în casă, mirosul de pâine coaptă, agitația calmă pe seama curățeniei, zugrăvirea casei, toate mă duc cu gândul la copilăria mea de la țară, un timp al bucuriei, în pofida dificultăților și a lipsurilor uneori. Drumul la cimitir, unde curățam și îngrijeam mormintele, pomii înfloriți prin grădini, cu tulpinile negreșit văruite, dar și umblatul pe ulițele satului în zilele Sărbătorii împreună cu alți copii, toate mă resetau parcă pentru a vedea viața cu optimism. Cu speranță. Cu încredere. Chiar dacă nu era ușoară.
Narcisele galbene și albe îmi amintesc de Paști. Și orice lucru încă nepurtat, nou. Și potecile uscate și bătătorite după topirea zăpezii. Și cerul deschis, neverosimil de albastru, ridicat mai sus și mai sus după apăsarea zilelor noroase de iarnă. Și povestea suferinței și a sacrificiului cristic, zugrăvită pe înțelesul tuturor în icoane și pe bolțile și zidurile bisericilor.
Toate mă emoționează într-un fel aparte și mă încântă, dar mă fac și să mă gândesc la oamenii care suferă prin diverse locuri din lume, care nu au parte de lumină și bucurie, adesea chiar aproape de noi. Și la neputințele și limitele în care ne ducem viețile, mereu parcă sub vremuri.
La fel, lumina soarelui nou, de primăvară, pe pagini de carte, cu umbre mișcătoare de ramuri înflorite, undeva pe o bancă în parc sau chiar în grădina de la țară unde, când se întâmplă să ajung, încerc o reconectare la timpuri și stări în care mă simțeam confortabil în simplitatea trăirii de la nivelul zero.
Pagini de carte de poezie. Pentru că poezia se potrivește sărbătorii de Paști. Poezia care poate cuprinde situații și stări care nu pot fi nici pictate, nici fotografiate, nici scrise, nici povestite. Poezia nescrisă. Lumină de primăvară peste versuri care pot spune ceva până și despre contrastul dintre strălucirea proaspătă a florilor și mormintele pe care au fost plantate cu grijă. Poezia care devine uneori totuna cu viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu