Este nesănătos să frecventezi oameni neprietenoşi

Este nesănătos să frecventezi oameni neprietenoși, mereu cu interesul la ei și care sunt în stare să șteargă ani de amintiri și de viață pentru te miri ce lucruri din lumea noastră materială, din cauza fricilor lor de a pierde ceea ce nu le ia nimeni niciodată și a incapacității lor de a recunoaște ceea ce este bun și valoros la cei apropiați, la alții în general sau pentru orgoliile lor de doi lei. Viața este cu totul altceva și e păcat să-ți pierzi timpul tot încercând să contracarezi veninul și ura, suspiciunea și agresivitatea învelite în ambalaj diplomatic. Viața este bucuria de a fi aproape de oameni pentru care ai respect sau pe care îi admiri, este mulțumirea comunicării cu persoane a căror prezență îți dau un sentiment de bine și de încredere. Dacă nu este bucurie și încredere, frățietate și prietenie, viața e ceva artificial, fals, lipsit de înălțime sufletească. Evitarea unor oameni cu limite evidente în a înțelege caracterul trecător al aspectelor materiale ale vieții în contrast cu valoarea infinită a sentimentelor, chiar și atunci când situațiile par să o facă imposibilă, este cea mai sănătoasă atitudine, singura care poate să-ți redea libertatea și demnitatea.

Poeme în Bordertown

Colaborez de ceva timp cu scriitori şi traducători din Australia, pe seama unui interes al lor pentru scrisul meu şi pentru conceptul de "himerism poetic" pe care l-am lansat la noi în 1998.

Am avut în ultimii doi ani apariţii în "Cordite Poetry Review", "Paralleltexts", "The Aalitra Review", "Poetry in Process" şi, foarte recent, în "Bordertown" (revistă editată de "Transcollaborate"), câteva însoţite şi de prezentări amănunţite ale traducătoarei, Cristina Savin, doctorandă pe traducere la Monash University.

De asemenea, am participat - via Skype, din apartamentul meu de la Piatra-Neamţ - la câteva workshop-uri, în care s-au tradus texte ale altor trei autori români, care au apărut deja sau urmează să apară.

În acest număr din „Bordertown” sunt vreo zece pagini în care sunt incluse poeme, în ambele versiuni, din cel mai recent volum pe care l-am publicat, "Metode simple de încetinire a timpului", plus comentariul Cristinei, pagini în care la urma urmei chiar literatura română capătă un pic de atenţie şi importanţă.

Sunt încântat de aceste isprăvi şi le sunt recunoscător tuturor celor implicaţi, mai ales că totul este în spiritul "himerist" care îmi face viaţa, ca să zic aşa, de atâţia ani. Şi mai ales că proiectul pare să aibă un viitor.

Timp mai mult pentru trăit

După ce scriu cărțile astea de școală, voi avea, cred, mă gândesc, timp mai mult. Pentru trăit pur și simplu. Pentru citit și scris, dar și pentru stat degeaba. Viața nu e numai cu muncă și proiecte. E și cu viață. Așa trebuie să fie. Cu plimbări și călătorii. Cu întâlniri cu oameni. Va fi și așa, negreșit. Cum a mai fost. Cu poezie trăită și scrisă. E ceva nefiresc uneori în alergătura noastră, ca să nu zic nesănătos, deși tocmai căutarea asta permanentă și febrilitatea țin parcă loc de trăit. Iar dacă nu știm cum e mai bine, poate că e preferabil nici să nu pricepem. Iar drumul pe care nu am mers să fie mereu un fel de stare, ca în acel poem minunat al lui Frost, o chestie așa care ar fi putut să fie și nu va mai fi niciodată în veci, dar care intră în ecuație mai puternic decât tot ceea ce se prezintă în materialitatea cea mai de netăgăduit. Ca banii. Sau ca un pahar cu apă când ți-e sete. Sau ca o fugă până la magazinul din colț pentru o pâine. Ca o cafea într-o cană mare dimineața, când totul are aspectul acela nesuferit-literar de nou început.

M-am lăsat dus de valul entuziasmului

Munca în exces poate fi nesănătoasă. Şi deşi ştiu foarte bine acest lucru, m-am lăsat dus într-un fel periculos de valul entuziasmului în efortul zilnic de documentare şi scriere a volumului al treilea din "Teoria şi practica nursing", o carte-manual pentru învăţământul care pregăteşte asistenţi medicali şi pentru practicienii din domeniu. Am ajuns să fac asta, adică să pornesc o astfel de carte, pentru că de câţiva ani predau la o astfel de şcoală, ceea ce este, pentru aceste vremuri de rătăciri şi degringolade, dincolo de toate neplăcerile cauzate de sistem şi de unele apucături şi comportamente ale oamenilor, o experienţă dintre cele mai adevărate. Munca aceasta de documentare şi pitrocire a unor realităţi în derivă şi cam scăpată de sub control înspre prea mult mă duce pe nişte poteci abia umblate pe la noi, aşa că nu e de mirare că uit uneori de mine tot căutând şi comparând surse, conţinuturi, idei, abordări, perspective, aplicaţii, tot răsfoind şi scriind şi iar căutând. Simt că sunt aprope de capăt cu ea şi apăs acceleraţia când s-ar impune să mă mai opresc, dar sper că în curând voi putea respira mai în voie şi mă voi putea bucura de anotimp şi de viaţă, voi începe din nou să himerizez, cum îmi este obiceiul, să privesc înspre cele zări apusene pentru incursiuni noi, aşa cum numai prin poezii inspirate din nişte realităţi care păreau scrise am mai reuşit să pun la cale.