Timp mai mult pentru trăit

După ce scriu cărțile astea de școală, voi avea, cred, mă gândesc, timp mai mult. Pentru trăit pur și simplu. Pentru citit și scris, dar și pentru stat degeaba. Viața nu e numai cu muncă și proiecte. E și cu viață. Așa trebuie să fie. Cu plimbări și călătorii. Cu întâlniri cu oameni. Va fi și așa, negreșit. Cum a mai fost. Cu poezie trăită și scrisă. E ceva nefiresc uneori în alergătura noastră, ca să nu zic nesănătos, deși tocmai căutarea asta permanentă și febrilitatea țin parcă loc de trăit. Iar dacă nu știm cum e mai bine, poate că e preferabil nici să nu pricepem. Iar drumul pe care nu am mers să fie mereu un fel de stare, ca în acel poem minunat al lui Frost, o chestie așa care ar fi putut să fie și nu va mai fi niciodată în veci, dar care intră în ecuație mai puternic decât tot ceea ce se prezintă în materialitatea cea mai de netăgăduit. Ca banii. Sau ca un pahar cu apă când ți-e sete. Sau ca o fugă până la magazinul din colț pentru o pâine. Ca o cafea într-o cană mare dimineața, când totul are aspectul acela nesuferit-literar de nou început.