joi, decembrie 22, 2022

Fericirea este în mare parte în mâinile noastre

Cuvântul fericire apare mai frecvent în această perioadă a anului: urări, gânduri bune etc.

Paradoxal este că, deși ne dorim să fim fericiți, rareori ne interesăm, totuși, în amănunt de ceea ce ne poate aduce concret fericirea.
Martin Seligman, poate cel mai cunoscut cercetător pe acest subiect, oferă niște răspunsuri care, odată știute, ar putea să ne schimbe percepția asupra propriei vieți, să ne facă să fim măcar un pic mai atenți la unele lucruri.
De exemplu, el spune că banii, mariajul, socializarea, starea de sănătate și mediul de viață sunt importante, dar cântăresc împreună cam puțin în ecuația fericirii personale, cam 20 %.
Banii, spune el, contribuie la starea noastră de bine, dacă ne scot din sărăcie, dar de la un anumit nivel încolo nu mai au importanță, adică fericirea nu crește proporțional cu bogăția.

luni, decembrie 19, 2022

Povestirea "Dacă vrei să stai cu cei dragi, plătești" a apărut în Ficțiunea Optm

Scriu din nou povestiri. Prima tocmai a apărut în super-revista Ficțiunea Optm!
"Dacă vrei să stai cu cei dragi, plătești", acesta este titlul.
E ceva cu o călătorie "afară" și parcă și altceva, nu mai zic, o să vedeți.
Mulțumiri întregii redacții!

Link pentru textul integral AICI.

duminică, decembrie 18, 2022

Acel tip de nostalgie a exoticului sau necunoscutului pe care toţi poeţii îl caută

Poeţii şi scriitorii au căi individuale nebănuite şi misterioase prin care ajung la ceea ce se poate numi marcă personală sau stil propriu. Pregătirea filologică este foarte utilă, însă nu întotdeauna suficientă.

Sunt nu puţine cazuri notorii în care diferenţa au făcut-o alte achiziţii culturale şi alte tipuri de experienţe de viaţă, paralele cu literatura.

De altfel, se ştie prea bine că poezia şi artele în general au de câştigat din atingerea cu celelalte zone ale cunoaşterii.
Dacă mă gândesc la ce mi-a folosit în poezie mie personal, cum se spune, interesul şi pentru alte domenii decât cele literare, pentru geografie şi călătorii, pentru ştiinţe şi medicină, pentru psihologie şi educaţie, pentru istorie şi politică, răspunsul scurt ar fi că poemele pe care le-am scris au căpătat, încă de la început, un fel de îndrăzneală de a privi peste gardul provinciei şi s-au încărcat de acel tip de nostalgie a exoticului sau necunoscutului pe care toţi poeţii îl caută (mai mult sau mai puţin conştient) şi care pe mine m-a pregătit pentru punerea la cale a "himerismului poetic".

sâmbătă, decembrie 17, 2022

2022

Bilanț din amintiri, la final de an. 2022 a fost unul dintre cei mai productivi și mai activi ani pentru mine.

🎄Butonat zilnic în primele trei luni câte un poem în experimentul #poeziedefiecarezi, care a devenit apoi volumul de poezie “Avantajul de a nu câștiga nimic”, apărut în toamnă la Editura Eikon.
🎄Publicat poezii în revistele Timpul, Cafeneaua literară, Bucovina literară, Vatra, Actualitatea literară, Steaua.
🎄Publicat volumul al VII-lea din ghidul-manual „Teoria și practica nursing” (Nursing în psihiatrie) la Editura Cartea Medicală, unde au apărut și celelalte 6 volume.
🎄Prezentat public cele 7 volume din „Teoria și practica nursing” la Biblioteca „G.T. Kirileanu” Neamț.
🎄Invitat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” la "Poeți în dialog", împreună cu poetul Nicolae Coande și susținut discuția moderată de Lucia Țurcanu și Ala Sainenco.
🎄Susținut conferința „Eminescu, o perspectivă himerică” la Biblioteca "G.T. Kirileanu" din Piatra-Neamț și la Biblioteca orășenească Bicaz.
🎄Susținut conferința „Metaversul himeric al poeziei” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.
🎄Primit Premiul „Patrel Berceanu” al Festivalului de literatură și teatru „Patrel Berceanu” de la Craiova.

miercuri, decembrie 14, 2022

Primul manifest al himerismului, în România literară, în 1998

Era în 1998, deopotrivă demult (cu un secolul în urmă) și totuși nu foarte departe în trecut (abia acum un secol), depinde de unde privești: de pe scările înalte ale istoriei mari care amestecă totul sau din pătrățica propriei vieți care reține detalii cu valoare emoțională personală.

Constanța Buzea îmi publicase deja, în acei ani post-revoluționari, foarte multe poeme în "România literară", după ce, înainte de 1989, făcuse acest lucru și în paginile revistei "Amfiteatru".
Aveam parte de susținerea unei mari poete despre care se știa că nu făcea rabat de la propriile exigențe în trierea aspiranților la spațiul literaturii.
Iată că venise momentul ieșirii publice a fantasmei mai vechi a "himerismului poetic", a opțiunii pentru o "identitate alternativă preferată" (cum aveam să aflu mai târziu că terapeuții narativiști White și Epston numeau acea dorință rimbauldiană de a fi "altcineva", de a reseta propria viață), clipa iluminată a ieșirii din condiția de "trăitor al Estului".

vineri, decembrie 09, 2022

Cultura sănătății la Filiala Mărăței a Bibliotecii GT Kirileanu: De ce este sănătos să citim?

Astăzi, 9 decembrie 2022, am avut o nouă întâlnire din seria "Cultura sănătății", de data aceasta la Filiala "Vasile Conta" a Bibliotecii "G.T. Kirileanu" Neamț, cu elevi ai clasei a IX-a E de la Colegiul Tehnic "Gheorghe Cartianu", îndrumați de doamna profesoară Cristina Popa.

Tema a fost "De ce este sănătos să citim?".
Moderatoare și gazdă: doamna bibliotecară Irina Miron.
Am avut parte de un dialog real, în care elevii chiar au fost interesați să afle, în afară de recomandări de lectură și modalități de organizare a timpului pentru lectură, cum pot transforma cititul ocazional într-o ocupație obișnuită a vieții de zi cu zi.
În mare parte, pe firul discuției, tot ei au găsit și răspunsuri.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...