Paradoxal este că, deși ne dorim să fim fericiți, rareori ne interesăm, totuși, în amănunt de ceea ce ne poate aduce concret fericirea.
Martin Seligman, poate cel mai cunoscut cercetător pe acest subiect, oferă niște răspunsuri care, odată știute, ar putea să ne schimbe percepția asupra propriei vieți, să ne facă să fim măcar un pic mai atenți la unele lucruri.
De exemplu, el spune că banii, mariajul, socializarea, starea de sănătate și mediul de viață sunt importante, dar cântăresc împreună cam puțin în ecuația fericirii personale, cam 20 %.
Banii, spune el, contribuie la starea noastră de bine, dacă ne scot din sărăcie, dar de la un anumit nivel încolo nu mai au importanță, adică fericirea nu crește proporțional cu bogăția.
La fel, căsătoria (sau, în fine, a fi într-o relație) pare să crească nivelul de mulțumire și fericire, dar este doar o mică parte a peisajului.
Tot așa cum, deși comune în viața de zi cu zi, nu foarte mult cântăresc în ecuația fericirii nici sociabilitatea sau relațiile de prietenie.
Nu mai puțin, autorul lucrării "Optimismul învățat" (Learned Optimism), spune că oamenii religioși fac față mai ușor dificultăților și sunt, în general mai mulțumiți de viața lor, având în vedere speranța într-un viitor pe care tocmai credința le-o oferă.
Starea de sănătate și mediul de viață (clima, condițiile sociale etc.) contribuie și ele la fericirea personală, dar nu semnificativ.
Prin urmare, toate acestea (banii, căsătoria, sociabilitatea, credința, sănătatea, mediul) sunt importante, adevărat, dar încă insuficiente pentru a ne face pe deplin fericiți. Ele acoperă cam un sfert din tablou.
Ceea ce contează, după studiile lui Seligman, într-o proporție chiar mai mare, care poate acoperi partea lipsă din tablou, este ceva ce azi a devenit cam desuet: caracterul.
Adică trăsăturile pozitive, precum înțelepciunea, curajul, dragostea, omenia, dreptatea, cumpătarea, generozitatea, calități și virtuți la care putem ajunge prin cultivarea unor puncte forte personale, cum ar fi originalitatea, integritatea, loialitatea, voința, perseverența, corectitudinea.
Astfel, putem ajunge mulțumiți și fericiți, spune Seligman, dacă reușim, pe lângă toate lucrurile menționate la început, să avem ceea ce numim de obicei "realizări" și "împliniri" prin depășirea unor limite proprii, prin voință și efort susținut.
Suntem, altfel spus, fericiți datorită realizărilor prin forțe proprii: să ajungi să ai casa ta, să ai o familie, să obții performanțe într-un sport, să te lași de fumat sau de băut, să slăbești și să scapi de obezitate, să faci un copil și să-l crești, să îngrijești o grădină, să scrii o carte, să ajungi performant într-un domeniu, să călătorești așa cum ai visat etc.
Fericirea ține, așadar, de alegerile pe care le facem, de perseverența de a duce planurile la capăt, de trăirea vieții la nivelul zero, printre oameni, de putetea de a face față vieții.
Dacă am înțeles bine, povestea aceasta a fericirii mai este legată și de abilitatea de a ne abține de la unele comportamente negative, cum ar fi exprimarea ostilității și furiei.
La fel, de capacitatea de a fi prietenoși și generoși, de puterea de a ierta.
Fericirea este în mare parte în mâinile noastre, înțeleg, pentru că presupune mereu alegerea unui drum de urmat, a unei atitudini, a unei reacții, a unui stil de viață în vederea unui scop.
Fericirea nu vine de la sine, nu este ceva mistic, ci presupune mai degrabă implicarea personală în tot ce trăim, forjarea creativității și a punctelor noastre forte.
Este mai mult o opțiune și foarte puțin un dat.
Este, se pare, ceea ce reușim, prin efort, să fim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu