Doar întrebări retorice?

Ce faci când ești scriitor și trăiești într-o țară în care oamenii citesc mai puțin decât în oricare altă țară de pe continent, iar școala nu cultivă lectura? Renunți la scris sau, mă rog, reduci turația motoarelor? Perseverezi fără să-ți pese mizând pe posteritate și idealisme din astea asumându-ți destinul? Încerci, prin comunicarea cu lumea mare, să ai parte măcar din când în când de o brumă de normalitate de "afară"? Emigrezi căutând salvarea într-o altă limbă? Te retragi într-o viață obscură în care nici nu mai spui nimănui că scrii? Iar când nici climatul din lumea literară nu e tocmai sănătos, cum faci față frustrării și amărăciunii de a trăi într-un astfel de mediu în care în mare parte scriitorii sunt prinși în niște ciudate tipare comportamentale atinse de oportunism și spirit de gașcă? Contezi pe cititorii care au arătat, într-un moment sau altul, oarecare interes pentru scrisul tău și speri că vor fi, în timp, mai mulți? Te lupți pentru scrisul tău fluturând, cu tot sentimentul de inadecvare, un stindard al existenței tale pe pământ? Unde este locul tău într-o lume care continuă să-i prețuiască pe creatori mai degrabă după ce mor și chiar și atunci de formă? Sunt acestea doar întrebări retorice, un exercițiu al vorbirii de unul singur în pustiu?.