Nu am trăit în România înainte de 90, dar am aflat multe din presă, din cărți și mai ales de la oameni. Generația despre care vorbesc (născută aproximativ între 1965 și 1975, poate chiar 1980) și-a format conștiința ideologică, mă refer la adolescență, într-o perioadă cu lipsuri materiale importante, penurie de alimente și restricții drastice în ceea ce privește libertatea de expresie și circulație în afara țării. Se ascultau posturi de radio occidentale clandestin, multe produse necesare vieții se dobândeau numai prin contrabandă, oamenii erau sufocați de regimul totalitar și așteptau să vină americanii, europenii, capitalismul, să pice Cortina și să se salveze țara de sub influența URSS, a Rusiei, mai exact.
Totuși, deschiderea către Occident și interpătrunderea celor două spații nu a produs cu exactitate efectele așteptate de cei mai mulți. Anume în asta, bănuiesc eu, își are originea fenomenul frământării acestui segment de vârstă care simte nevoia să-și cerceteze și să-și înțeleagă sentimentele generate de amestecul Estului cu Vestul, să-și lămurească raportul dintre noi și ei, să-și răspundă la întrebarea firească: care e locul meu în lumea în proces de globalizare? Aici sau Acolo? Mai există Aici și Acolo într-o lume globală?
Din start, autorul ma pune la curent cu faptul că în tinerețe a inventat un curent literar propriu: himerismul. Înainte de 89, fiind absolvent de liceu sanitar, deci asistent medical, și-a ales voluntar un post la un sanatoriu de boli pulmonare (TBC), situat în pădurile din Neamț. Acolo, îngrijind bolnavi, izolat, citea și scria poezii. Se dedubla, așa cum se exprimă chiar domnia sa, și călătorea prin intermediul unui alter-ego, botezat de el Himerus Alter, prin lumile libere și minunate despre care citea în cărți. Autodidact harnic, Vasile Baghiu avea înmagazinate în minte și nu se oprea din acumulat, prin lecturi nenumărate, locuri frumoase, impregnate de cultură, din lumea întreagă, deci avea pe unde să-și trimită identitatea himerică să călătorească.
Același Himerus Alter se declară ghost-writer-ul acestei cărți. Adică un scriitor profesionist, plătit de altcineva să scrie sub numele angajatorului. E un joc pe care V. B. îl face pentru a-i aminti cititorului, din când în când, că în aceste confesiuni se întâlnește Vasile Baghiu, cel format în RSR înainte de 89, cu himerica sa identitate care îi oferea libertate și deconectare de la realitate prin călătoriile poetice, literare. Unele dintre creațiile sale de atunci au fost publicate și înainte de căderea Cortinei.
Imediat după Revoluție, V. B. a obținut prin concurs mai multe burse private de creație în Occident, astfel că Himerus Alter a început să se intersecteze cu creatorul său în aceste călătorii. Este lumea occidentală așa cum și-a imaginat-o? De ce suferă Acolo, cu tot confortul material din lume oferit cadou pentru a scrie, după "acasă", Aici? De ce este angoasat și depresiv, deși numai la asta a visat înainte să ajungă Acolo?
Peste toate evenimentele destul de furtunoase din viața profesională și artistică, care conțineau frustrări, nemulțumiri și tot ce mai conține o viață de om, la 56 de ani, în 2023, analizele medicale au indicat o stare de pre-diabet, spune autorul, deși medicii i-au spus, fără echivoc: diabet. A refuzat să ia medicamente cu sacul, a cercetat subiectul și a considerat că există o posibilitate de a evita boala prin regim strict și mișcare zilnică. Astfel s-a apucat de alergat.
De ce alergare, de ce nu alt sport, se întreabă? Se simte liber când aleargă pe trasee de maraton, prin orașul său ori în țară și în Europa, pe munte, pe șosele, între localități, pe faleze, pe plaje, depășește obstacole, escaladează, parcurge distanțe, își doboară propriile recorduri.
Am remarcat însă că, de foarte multe ori, V. B. spune "fugă" în loc de "alergare". Fuga are o conotație ușor diferită de mai neutra alergare. Fugim de ceva. Alergăm după ceva. În mod firesc, am făcut legătura între Himerus Alter, identitatea himeristică, cea din tinerețe, care îl ajuta să fugă de realitatea cotidianului, de la sanatoriul din mijlocul pădurii din munți, precum și din viața de penurie, și actuala alergare liberă prin lume, neîngrădită fizic.
Autorul povestește că, la un moment dat, a avut ideea de a rămâne în München, să lucreze într-un azil de bătrâni, ca îngrijitor. A dat și un interviu, dar nu ne mai spune de ce s-a întors acasă. De asemenea, a avut o tentativă de fugă în Italia, despre care nu știm decât că nu s-a realizat și s-a întors din nou.
În repetate rânduri, ne mărturisește că își dorește foarte mult să se implementeze schimbările de tip occidental și în "țărișoară" și își exprimă nedumerirea însoțită de exasperare și neputință că nu este posibil. Deși ar fi putut pleca, nemaifiind împiedicat de granițe, renunță la ideea unei mutări definitive. "Măcar sunt acasă", se consolează. Când e Aici, în "capătul lumii", ar vrea să fie Acolo. Când e Acolo, e copleșit de dorul de casă, de grădina himeristă pe care și-o construiește singur pe o proprietate din apropierea orașului în care locuiește, Piatra Neamț. Faptul că există dorul dovedește că Acolo și Aici există, oricât și-ar dori autorul să creadă că o globalizare omogenă este posibilă.
Fuga și alergările lui Vasile Baghiu sunt prilejuri de a se gândi la multe: ce are el de dovedit lumii? Trebuie sau nu să demonstreze ceva cuiva? Ce înseamnă scrisul pentru el? Ce este literatura, proza, poezia? Cum este și cum ar trebui promovate și percepute arta și cultura în societate? Cum este mediul literar de la noi și de dincolo? Nu se sfiește să critice fără eufemisme scandalurile din lumea literară românească, nepotismele, promovarea non-valorilor, sfera medicală, structurile de învățământ, elitele intelectuale și politice.
Ca să rezum, sentimentul general pe care mi l-a lăsat jurnalul de alergări este că autorul este un individ introspectiv, foarte exigent cu sine, dar și cu lumea întreagă, pragmatic pe de o parte, ca tată de familie, dar himeristic în celelalte domenii ale vieții, care își impune să fie harnic și disciplinat, eficient, sănătos...
Am impresia că va rămâne sfâșiat între dorința de a fi Acolo și nevoia de a fi Aici, între Vasile Baghiu din Piatra Neamț, fiu de țărani, profesorul și scriitorul de manuale pentru asistenți medicali și Himerus Alter, intelectualul, literatul și criticul cel ideal de liber.
Despre stil și scriitură. Curat-lacrimă, cu figuri de stil inspirate, originale. Uneori este liric până la limita de sus, admite chiar domnia sa, până la patetism, alteori vehement și îndârjit, dar cu eforturi vizibile de temperare a indignării, lăsând portițe, exprimând posibilitatea de a se fi înșelat asupra unor lucruri. Nu glumește decât rar și foarte subtil.
Lirismul său e diferit de lirismul unui orășean care scrie poezii. Este spiritul unui om care a tras la coasă, la sapă, a tăiat lemne și știe cum miroase fânul și pământul gras după ploaie. Cred că pot recunoaște după scriitură oricând un om care a trăit măcar la un moment dat în strânsă legătură cu natura și pământul.
În final, pentru că jurnalul este public, expus judecății cititorilor, îmi permit să spun că, în opinia mea, niciodată nu-și va găsi pe deplin liniștea și locul, nu va fi mulțumit pe deplin de sine și de lume, deși asta își dorește cu ardoare. Și nu numai domnia sa personal, ci toți cei din generația din care face parte și au aceleași frământări.
"Lumea nu poate fi schimbată! De câte dovezi mai am nevoie?", o spune conștient, clar. Totuși...
Cronica pe blogul scriitoarei Natalia Onofrei AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu