Am început să alerg și eu, ușurel, printre paginile cărții. Eram familiarizată deja cu textul din episoadele publicate pe citesema.ro, începând din vara lui 2022, așa că am reluat romanul-jurnal curioasă să aflu ce-mi aducea nou.La jumătatea nopții citeam pe la jumătatea cărții: ”M-am simțit un fel de alergător adevărat […] Eram adevărat. Alergam pe bune. Mă aflam la capătul unei curse de aproape patru ore și eram așteptat cu strigăte de încurajare, vuvuzele, muzică, anunțuri la microfon despre noii sosiți la linia de sosire, culori. Culorile și sunetele vieții.”
Sunetele vieții? Singurele sunete care se auzeau în viața mea erau niște chiorăieli jalnice de foame care răzbăteau, înăbușite, prin pătură. Am încercat să le ignor, să mă concentrez din nou la text, imaginându-mi-i pe Baghiu și pe Murakami alergând, sprinteni și fericiți. Unul prin Piatra Neamț, celălalt undeva prin Japonia. Când am zis în gând Japonia, mi-a apărut brusc în minte imaginea unor japoneze rotunjoare și onctuoase. Și n-am mai scăpat de ea. Mă urmărea ca Fantoma Sanatoriului pe Vasile Baghiu.
Mi-am luat pilula de dormit și pe când imaginea cu japonezele a devenit încețoșată am închis cartea și m-am culcat.
N-am dormit mult, că eu dorm repede și eficient, iar când am deschis genele am sărit direct în papuci și-am coborât la bucătărie să-mi împlinesc neostoita poftă de japoneze cu unt. Am confecționat cele mai apetisante pâinici din viața mea, de cred că ar fi invidios și Murakami. Apoi m-am întors la Alergări. Am terminat cartea făcându-mi și mie, și lui Vasile promisiunea că chiar dacă nu voi începe să alerg prin Săcele ca o căprioară hăituită de urși, o să mă apuc sigur de făcut mișcare sistematic. Dacă el poate alerga maratoane, sigur pot și eu să pedalez până la Predeal. Himeric vorbind, că eu nu știu să merg decât pe bicicleta de fitness, dar bine că am măcar imaginația musculoasă.
În concluzie, în plus față de ceea ce am scris pe coperta a patra a cărții adaug că la final nu știi exact nici cine scrie, nici cine aleargă și nici de ce. Ca să iasă la liman? Ca să prindă viața din urmă? Ca să amâne sfârșitul cursei? Nici nu e important, de vreme ce cartea te-a convins că nimic nu este imposibil celui ce crede.
Eroul nostru a crezut, s-a eliberat de constrângeri, a evadat, s-a întors din drum și-acum aleargă. Pe contrasens. Într-un metavers în care își oferă o a doua șansă, o a doua viață, himerică, pe care o trăiește în paralel cu cea reală, amestecându-le, intersectându-le.
La o astfel de intersecție se află acum cititorul. Din dreapta se apropie Vasile Baghiu, care trăiește, scrie, aleargă și e fericit fără motiv. Prioritate de dreapta!
Arcadia Solum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu