Claudiu Komartin despre patru cărți de poezie de Vasile Baghiu

Claudiu Komartin REPLIERI INTERIOARE

Laureat, în urmă cu două săptămâni, al premiului „Patrel Berceanu” la a doua ediție a festivalului omonim organizat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Vasile Baghiu se găsește într-un moment fast al parcursului său literar. Autor, din 2019 încoace, a patru volume de poezie publicate de editura Eikon (Metode simple de încetinire a timpului, 2019; Visuri pe care mi le pot permite, 2020; Respirație asistată, 2021; Avantajul de a nu câștiga nimic, 2022), care urmează altor șapte cărți de poezie, trei antologii, un volum de proză scurtă și trei romane publicate între 1994 și 2014, V. Baghiu este unul dintre scriitorii promoției 90 ce confirmă și dau greutate acestei mișcări neomogene rămase (nemeritat) și după aproape trei decenii în umbra generației 80. E de ajuns să privim volumele publicate în anii din urmă de Ionel Ciupureanu, Ruxandra Cesereanu, Radu Andriescu, Simona Popescu, Nicolae Coande sau Dumitru Crudu pentru a ne verifica această evidență – alături de aceștia, Baghiu a rămas constant în ținutul său himerist clar demarcat încă de la debutul cu Gustul înstrăinării, fără a se afla în lumina reflectoarelor.

Cu un timbru particular și o rețea de motive pe care scriitura sa le-a patentat, Baghiu are o căutare dublată de un simț al observației care, deși lucrează acum mai puțin pe acutele din primele sale volume, rămân credibile și loiale programului său estetic și existențial formulat în „manifestele himerismului”. La fel ca la Blaise Cendrars, voiajul (real sau imaginat, peu importe) devine o sursă a explorării de sine și, cu toate că nu se situează în ipostaza de mitograf a francezului, Baghiu cartografiază nu atât spații geografice cât teritorii sufletești, călătoria fiind nu numai un trigger al reveriilor, ci și (sau poate mai cu seamă) prilej de sondare lucidă a realului, în strictă relație cu o interioritate ce nu își jugulează palpitul: „Crizele din interior se arată mereu, / mai devreme sau mai târziu, pe esplanadă, / la plimbare, oriunde, / trecând cu minute mai înainte de explozii / prin locurile morții la întâmplare, / la New York, la Paris, la Bruxelles, / cu doar câteva clipe înaintea dezastrului / care ne aduce pe toți / la numitorul comun al morții.”

Întâlnirea cu celălalt (fiindcă l’autre c’est moi) se lasă cu parțiale, momentane concluzii pe care le livrează fără fandoseli sau autosatisfacția iritantă a altora – poemul este reflecția cuiva preocupat de „trăirea pur și simplu a vieții așa cum e”, conștient fiind „în agitația generală” că „depinde cum privești lucrurile”. Integrarea „în peisaj” e un tip de devenire pe care subiectul poetic nu o refuză – dar o face fiind tot timpul în mișcare, în de-plasare continuă (o „călătorie spre nicăieri” întreprinsă cu „sentimentul că sunt altcineva”), și nu adoptând ipostaza orientală meditativă, care totuși îi mai dă ghes: „drumeți pe trasee ale timpului, / mereu pe picior de plecare, / chiar și atunci / când mai degrabă / ar fi vreme potrivită / pentru îndelungate popasuri”.

2 octombrie 2022

Pe agentiadecarte.ro , AICI