Multe lumânări au fost păstrate aprinse

Acasă, după pregrinările müncheneze... În seara asta, la Denia Prohodului, când preoţii şi toţi cei care eram acolo am ieşit ca să înconjurăm biserica, o ploaie torenţială s-a pornit. Unii aveam umbrele, alţii nu. Mulţi am înaintat mai pe lângă ziduri, mai pe sub streaşini, aşa că lucrurile s-au ameliorat cât de cât. Oricum, multe lumânări au fost păstrate aprinse, ceea ce pe mine m-a mişcat. Mă uitam de pe tepşanul unde este construită biserica (este aproape de final, după ani şi ani), înspre cartierul nostru şi mai departe, înspre culmile împădurite de peste Bistriţa. Deşi nu m-am născut şi nici nu am copilărit aici, m-am simţit pentru o clipă cumva al locului, al acestei margini de oraş în care pe cei mai mulţi oameni îi ştiu doar din vedere, de la biserică de fapt. Am avut acel sentiment reconfortant. M-am întrebat de ce mă simt aici mai puţin străin, în fond, decât în altă parte, decât la München, să spun, unde m-am simţit cu adevărat străin în toată luna din urmă cât am stat acolo, iar răspunsul mi l-am dat tot singur, cum mă tem că m-am obişnuit în ultima vreme: aici mi-am crescut copiii. Mulţumit de răspuns, am mers mai departe prin ploaie, la braţ cu Iuliana, între oameni care-mi erau acum parcă mai dragi. Sărbători fericite!