Pe 16 octombrie am ajuns la București, pentru lectura de 10 minute pentru care am fost invitat la Muzeul Național al Literaturii Române în cadrul Festivalului Internațional de Poezie. Un drum de aproape 400 de km, cu mașina, pe ploaie, apoi a doua zi, duminică, la întoarcere, același drum pe vreme bună, singur, doar cu gândurile mele din cap și muzicile de pe CD-uri. Am prins numai ploaie în ziua lecturii, dar totul a fost compensat de atmosfera foarte bună și călduroasă de la MNLR, asigurată de gazdele prietenoase Loreta Popa, Gabriela Toma, Luana Stroe și echipa. Am fost bucuros de revederea la fața locului, după nici nu mai știu câți ani, cu poetul Robert Șerban și să-i ascult pe Zoom și pe înregistrări pe alți poeți invitați. Toată povestea a meritat, inclusiv să citesc, în fața unui public empatic, chiar dacă restrâns de pandemie și de ploaie, "Febra", poemul lung din 1996 care ilustrează poate cel mai bine "himerismul poetic". Și în general a meritat să fac drumul acesta de dragul poeziei și al celor care m-au invitat, totul cu speranța că vom reveni curând la normalitatea de dinainte de aceste schimbări.
Scrisul mă protejează și îmi alungă adesea fricile și neliniștile, poate datorită puterii extraordinare pe care o are de a dilata timpul.Trăiesc uneori într-un fel de cuib de protecție construit din fraze, versuri, capitole, pasaje, cuvinte și mai ales, pe seama lor, din trăiri atât de aparte încât mereu va fi nevoie de pagini noi pentru a le cuprinde.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Vasile Baghiu: Echilibru & coordonare cu ajutorul poeziei. Cronică la volumul Sindromul Joubert (Ed. Cartier, 2023)
Vasile Baghiu Echilibru & coordonare cu ajutorul poeziei ...
-
Vasile Baghiu Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului” * Cronica este ...
-
Vasile Baghiu Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat Cronică apărută î...
-
Vasile Baghiu Două adevăruri care se intersectează Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă desp...
-
Vasile Baghiu Poezia liniștii interioare Cronică apărută în Observator cultural ...
-
"Alergările unui scriitor" este o carte norocoasă. Inspirată de alergările mele reale (și salvatoare) din ultimii aproape trei a...


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu