duminică, noiembrie 07, 2021

Străin în spațiul în care îmi fusese dat să trăiesc

Înainte de a născoci "himerismul poetic", adică trăirea eliberatoare a unei vieți
paralele prin mijlocirea poeziei, am trecut ani la rând, în copilărie, în adolescență și în prima tinerețe, prin stări de dedublare care mă făceau să tânjesc după lumi îndepărtate și necunoscute și să mă simt străin în spațiul în care îmi fusese dat să trăiesc.
Astfel, am purtat cu mine în suflet o nostalgie răscolitoare a timpurilor și locurilor din acest univers pe care-l considerăm al nostru, un sentiment care, deși ar fi putut să-mi blocheze viața și să facă să nu se aleagă chiar nimic din planuri, visuri și idealuri, mi-a dat un fel de aripi de imaginație care mă poartă și acum uneori peste lume în întregul ei, cu diversitatea ei, așa cum este ea în capul meu, lumea din mintea mea, aceea care contează poate la fel de mult cât realitatea, cu toate nepotrivirile de nuanțe și infinitele posibilități de modificare în acord cu suferințele și fericirile trecătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scriu din nou povestiri

  Proza îți cere la scris o perspectivă cât de cât clară asupra întregului, încă de la primele fraze. Sau măcar asupra ideii care te așază l...