Vasile Baghiu
Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric
Este același interes pentru ceea ce se află dincolo de granițe și dincolo de orizont și care l-a pus pe drum. Este firea sa cercetătoare într-o epocă a noutăților pe bandă rulantă, care îl pune să răscolească și adâncimile suferinței și ale bolii, care îl tentează cu schimbări de identitate, cu transfigurarea, semn al căutării unui sine rătăcit în caruselul chipurilor.
Facebook-ul și Second-life-ul de azi nu sunt străine de aceste căutări pe care omul himeric le face în încercarea de a se clarifica într-o epocă a lucrurilor amestecate.
Există în volumul Febra (1) din 1996 patru poeme lungi care îndrăznesc să treacă dincolo de linia vecinătății cu știința: Febra, Amorul adiabatic, Mecanica timpului și Magia elementară.
Prin ele am încercat să aduc în spațiul poeziei pozitronii, hematiile, reacțiile chimice, legile fizice, anatomia, fiziologia, atomii, moleculele, spațiul interstelar, schimbările geologice, matematica și alte elemente ale științei.
Era, probabil, în acei ani ai primei tinereți, dorința ardentă de cuprindere a lumii. De aducere la un numitor comun a lucrurilor disparate. De găsire a unui fir de unitate.
Am descoperit literatura şi scrisul devreme, dar mintea mi s-a sucit mereu şi înspre alte teritorii, înspre medicină, psihologie, sociologie, pedagogie, ştiinţă, istorie, geografie, muzică, artă, călătorie, ceea ce m-a ferit, cred, de crisparea tipică scriitorilor, aş zice, care ajung să creadă că literatura e capătul lumii, că fără scris nici n-ar putea trăi şi aşa mai departe.
Înţeleg şi acest sentiment ultimativ, l-am trăit, l-am cunoscut, dar constat că viaţa oferă o diversitate atât de strălucitoare, în plan emoţional, în relaţiile cu oamenii, în micile sau marile bătălii pe care le dăm pentru cauzele noastre, în planurile şi proiectele grozave pe care le punem la cale, în bucuriile şi suferinţele noastre, în traiul de la nivelul zero, încât mi se pare că secretul secretelor e tocmai libertatea de mişcare şi respiraţie, care ajunge, în final, să dea aripi chiar scrisului şi să îngăduie inimii să bată în voia cea bună.
Libertate, așadar, de mișcare a poeziei, inclusiv prin peisajele teoremelor, a experimentelor, a ecuațiilor cu multiple necunoscute.
Într-unul dintre subsolurile acelui volum, observam atunci că marea obsesie a secolului XX (care se întinde, cum se poate constata acum, și în acest secol) este ştiinţa.
În fapt, în mare parte, eforturile, remarcabile, ale poeţilor de a explora domeniul ei sau chiar de a-i prelua metoda nu s-au lăsat cu rezultatele așteptate, au deviat fie înspre ermetism (cazul cel mai fericit), fie într-un fel de prețiozitate aridă în care o undă de didacticism și intenție demonstrativă se infiltrează cu multă abilitate.
M-am gândit atunci că soluția la problema incompatibilității dintre poezie și știință, dacă există una, ar putea fi o relaxare a atitudinii, de fapt folosirea ironiei drept instrument de îmblânzire a rigidității științei.
Îl invocam pe Huxley, firește, care spune undeva că nu se poate aborda în literatură domeniul ştiinţei fără ironie. Și deși am încercat să-l contrazic, în primul rând pentru că ironia nu era între preferințele mele în materie de tehnică poetică și apoi pentru că mi se pare că ironia scade lirismul, am avut tot timpul, cât am scris cele patru poeme, sentimentul că mă aflu la limită.
În Literature and Science, (2) același Huxley preocupat de acest subiect spune că este dificil să conciliezi, totuși, poezia și artele în general cu știința. Scriitorul preocupat de știință intuia că undeva se întâmpla o ruptură și își arăta neîncrederea în posibilitățile viitoare de interconectare.
La rândul meu, am avut sentimentul că eforturile pot duce la eșec, însă în același timp simțeam că merita încercarea. Eram încurajat atunci și de un gând al unui scriitor croat, Predrag Matvejevici, apărut cu un interviu sau eseu într-o revistă de la noi. El spunea că tocmai în legătura dintre știință și poezie se poate ghici viitorul literaturii în secolul al XXI-lea.
Ideea plutea în aer. Cu Teoreme poetice, Basarab Nicolescu aducea lămuriri în plus în acest sens. Confirmări veneau de peste tot.
În ceea ce mă privește, se pare că reușisem pe acel fir, în cele patru poeme, să pun în tiparele unor texte poetice ceea ce numeam în eseuri „pozitivism liric”, un fel de „himerism” al spaţiilor inaccesibile.
Era încercarea de a scoate poezia din impasul (postmodernist?) în care se afla, din oboseala în care se lăsase prinsă ca într-o plasă de protecție, abandonându-și însăși esența… poetică, puterea de amplificare a misterului și stranietății lumii și de a crea astfel posibilitatea formulării întrebărilor.
Tema a stârnit în timp un interes global în mediile cultural-literare și științifice. Percepția a fost mereu că misterul (sau „corola de minuni a lumii”, după Blaga) ar fi stricat de știință, care ar împărți pe fragmente peisajul întreg, în timp ce poezia a fost văzută ca o fereastră spre o înțelegerea mai largă a lumii.
În timp, totodată, în paralel, o subtilă reconsiderare a diferențelor s-a petrecut gradual, în așa fel încât discuția nu mai are loc astăzi în termeni ultimativi și conflictuali. Poezia poate înțelege și contextualiza, cu efect poetic, știința, iar știința poate îngloba perspectiva metaforică a poeziei.
Mai mult, metafora este considerată drept elementul comun: „Dar poezia și știința au în comun mai mult decât puterea de a clarifica aspecte necunoscute. Ambele depind de metaforă, care este crucială depotrivă pentru descoperirile științifice și pentru punerea la cale a poeziei. O metaforă nouă este o redesenare a hărții lumii. Chiar matematica folosește metafora, configurând astfel unele dintre cele mai puternice nuclee de poezie.” (3)
„Explicarea inexplicabilului” (4), de fapt, este misiunea nescrisă, atât a științei, cât și a poeziei. Care poate fi și dorința cea mai ardentă a omului himeric, în parte împlinită demult, acum trei decenii, în poeme care au cutezat, în partea aceasta estică a lumiii noastre, să „vadă” ceea ce era de văzut. Iar povestea nu se oprește aici.
-------------------------------
(1) Baghiu, Vasile. Febra, poeme, Editura Panteon, Piatra-Neamț, 1996
(2) Huxley, Aldous. Literature and Science. Harper & Row, 1963
(3) Padel, Ruth. The science of poetry, the poetry of science. În The Guardian, 2011
(4) Humphreys, Bethanie. The Scientific Lens: An Exploration of Science-Inspired Poetry. Pe Poetry Foundation https://www.poetryfoundation.org/articles/158272/the-scientific-lens-an-exploration-of-science-inspired-poetry (26 iunie 2023)
Textul poate fi accesat în Anthropos AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu