Dincolo însă de acest avantaj al netezirii unor asperităţi sufleteşti pe care îl oferă celui în cauză, scrisul are şi calitatea bizară de a fi în acelaşi timp consumator de energii psiho-emoţionale imense şi sursă de încărcare a bateriilor.
E ca şi cum ai călători cu o maşină fără ca acul indicatorului de combustibil să se mişte. Mai curând te poţi aştepta să se acumuleze ceva pe parcurs, ca în reclamele acelea cu Net-ul care se adună.
Acumulare aşadar de trăiri rafinate şi bucuria de a privi peisajul la pachet cu lipsa de griji pentru a opri în vreo staţie pentru alimentare. Un perpetuum mobile al vieţii interioare pe care cei dăruiţi cu har îl au la îndemână mereu.
Ieşind din sfera metaforei, ştiu, sunt destui scriitori care vorbesc despre travaliul scrisului, dar această realitate nu anulează cele spuse mai înainte, pentru că genul acesta de efort conţine şi motivaţia, şi entuziasmul, şi dorinţa de a depăşi nişte limite abia întrezărite la început.
Bucuria creaţiei nu este o vorbă goală, cu toată banalitatea ei comparabilă doar cu simplitatea unor coperte de carte care cuprind uneori chiar secretul vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu