Bohemian Rhapsody

Aseară am văzut Bohemian Rhapsody și mi-am adus aminte de sfârșitul anilor optzeci, chiar de primăvara lui 1989, când la singura ieșire din țară înainte de Revoluție a Iulianei și a mea, anume în Bulgaria, cu puținele leva pe care le obținuserăm vânzând câteva lucruri mărunte am cumpărat de la Balkanton din Sofia un braț de vinilinuri, între care și dublul album al formației Queen. Autocarul era burdușit cu adidași, blugi și nu mai știu ce mai cumpărau atunci românii, dar noi ne întorseserăm din oraș triumfători, spre mirarea multora dintre cei care călătoreau cu noi, cu toate formațiile rock legendare. Au urmat câțiva ani, până la apariția MTV și a tot ce ține de el, în care noi găseam refugiu în ascultarea câte unei piese la combina cu radio și pick-up, iar prietenii noștri se bucurau la fel când veneau în vizită de acea muzică. Uimitorul Freddie Mercury cu vocea lui unică era în topul preferințelor. Filmul redă foarte bine dramatismul vieții unui mare artist, scenele sunt bine făcute, iar muzica și vocea lui sună excelent la boxele sălii de cinema, aproape ca la concert, un concert de care ne-am bucurat și pe firul unor amintiri dragi.