Avem un talent înnăscut de a ne strecura pe lângă viaţă

Munca poate fi periculoasă, se ştie, dar ceva ciudat ne atrage la ea. Suntem prinşi într-un miraj paralizant care ne aduce în fiecare dimineaţă la treabă. Şi nu mă refer aici la slujbele de care ne ţinem ca să ne asigurăm existenţa, ci la proiecte şi planuri care mai de care mai "importante". Iar dacă suntem tentaţi cu distracţii, excursii, plimbări, relaxare şi chestii din astea, începem să cârcotim, să amânăm, să zicem că poate la anul, să ne sustragem cu dibăcie şi, până la urmă, să rămânem blocaţi în programul strict care adesea nici măcar nu ne este impus. Pentru că - e limpede - avem un talent înnăscut de a ne strecura pe lângă viaţă şi de a face tot posibilul să ne întâlnim cât mai rar cu ea. E în genele noastre. Pare chiar un fel de religie, mai puternică decât toate la un loc.