O expresie a trăirii în cel mai înalt grad

Poezia nu ascultă de intențiile și planurile celui/celei care o scrie, nici de dorințele auctoriale de afirmare. Ea reclamă numai o grijă aparte a ei/a lui pentru propriile resurse sufletești și intelectuale, pentru stilul de viață, pentru natura comunicării cu ceilalți oameni, hrănindu-se din toate acestea. Dacă în cazul prozei autonomia autorului este adesea totală pentru că depinde în mare parte de disciplină și foarte puțin de ceea ce numim inspirație, poezia ține de niște legi secrete, încă insuficient cercetate. E poate ceea ce face din poezie o expresie a trăirii în cel mai înalt grad, posibil cea mai apropiată - dintre formele de artă - de viața reală.