Vianu Mureșan despre romanul Alergările unui scriitor de Vasile Baghiu

Vasile Baghiu și alergările lui himeriste

(prefață)

Un scriitor japonez renumit, Haruki Murakami, și-a prezentat viața, inclusiv cea de autor, din perpectiva alergatului și în legătură cu această activitate. Între scris și alergare există în cazul lui o legătură foarte strânsă, nu doar pentru că sportul aduce o stare de bine, sănătate și energie, inclusiv mentală, dar și pentru că anumite date necesare în cazul unei activități se regăsesc și în cazul celeilalte – un anumit ritm al mișcării, care devine și ritm al gândirii, imaginației, o anumită disciplinare a gesturilor, care este utilă și în rutina literară, un stoicism al tenacității fără profit imediat (căci nu alergi undeva anume, nici nu scrii pentru a obține ceva anume), în cele din urmă o anumită poetică a singurătății. Scriitorul ca și alergătorul evoluează pe intervale foarte întinse ale vieții lui în propria singurătate, mai ales dacă e vorba de un romancier. Or Murakami este romancier și încă unul teribil de prolific. Fără o disciplină de maratonist nu poți scrie atâta, iar fără o anumită naivitate de debutant nu poți crede că au valoare literară toate acele mii de fraze pe care le înșiri în pagină. În realitate nici nu au, și totuși le scrii. Aici este, poate, enigma vocației scriitoricești – să scoți carte după carte, să construiești himere din cuvinte, deși fără cărțile tale lumea ar arăta exact la fel, deși soarta cărților este, în cele mai multe cazuri, să treacă precum apa prin ciur prin mințile cititorilor și să se risipească în marele canion al indiferenței și uitării generale.

M-am referit puțin, în cele de mai sus, la Murakami pentru că Vasile Baghiu îl pomenește în mai multe rânduri în cartea de față și, poate mai important, pentru că și l-a luat de model. Dar ce avem aici, în cartea la care ne vom referi? Un heteronim, Himerus Alter, care-și spionează și invidiază autorul, pe Vasile Baghiu, care „se crede” inventatorul lui și al unui curent literar numit himerism. De fapt nu este nicio competiție între cei doi – deși mereu va fi vorba de alergare –, ci mai degrabă o tatonare amicală, cedare de roluri și funcții. Parcă autorul și heteronimul său ar fi fost provocați să intre într-un joc de un al treilea neștiut, vreun Pessoa care plutește demiurgic pe deasupra, să alerge unul după celălalt la nesfârșit pe un soi de pistă care se răsucește și se preface în bandă Möbius. Pe acea suprafață stranie, care este la urma urmei scriitura însăși, se produce acel fenomen pe care numai arta îl face posibil – heterononimul își manipulează autorul, creatura vrea să dispună de propriul creator. Dispare diferențierea ontologică clară dintre cele două instanțe, autorul nu mai are întâietate, nici drept de viață și de moarte asupra heteronimului său, iar acesta din urmă, printr-o răsucire isteață a aluatului literar din care a fost plămădit, revendică statut auctorial.

Despre Nichita Stănescu, în Vatra (nr. 7-8, 2023)

O excelentă anchetă literară de actualitate despre Nichita Stănescu a pus la cale Alex Goldiș în Vatra (nr. 7-8, 2023). Alături de multe contribuții valoroase, am fost și eu solicitat să răspund. Mulțumiri!

O posibilă actualizare dinspre performance, spoken poetry

✽ Reprezintă poezia lui Nichita Stănescu un filon activ al literaturii actuale sau a devenit ea un discurs istoricizat, cu rol important în dinamica formelor literare autohtone, dar fără potențial de a mai produce urmași?

Deși inegală valoric, poezia lui Nichita Stănescu rămâne o apariție unică în peisajul epocii. Strălucitoare prin inovație imagistic-vizionară, spectaculoasă prin acrobațiile de limbaj, originală prin sunetul ușor de recunoscut din numai câteva tonuri, ea a readus la viață însăși ideea de poezie scrisă în limba română.

A avut în deceniile șaizeci și șaptezeci ale secolului trecut efectele, influențele și impactul pe care orice poezie autentică îl poate avea peste tot în lume chiar la apariție. Se puteau număra, printre admiratorii poetului, destui epigoni și devenise chiar o modă să scrii încifrat, ermetic, metaforic, ușor teatral și patetic, cu sonorități surprinzătoare, în fine, „nichitastănescian”.

Creatorul „necuvintelor” a avut parte de vizibilitate și recunoaștere în timpul vieții, era „poetul”, iar regimul nu părea deranjat de popularitatea pe care o căpătase având în vedere că prezența sa publică nu depășea limitele literarului și ale poeticului.

După moartea sa, la începutul anilor optzeci, deopotrivă poezia și poetul au intrat într-un fel de uitare, astfel încât după 1989 nu prea se mai vorbea despre autorul celor „11 elegii”, altele erau temele, subiectele, modelele, discuțiile. Au fost chiar și contestări, nu lipsite complet de argumente critice. Poate cea mai cunoscută, a lui Gheorghe Grigurcu, a mers, totuși, prea mult pe filonul ideologic sau, în orice caz, prea apăsat pe reperul „est-etic”, așa că efectul final al demersului său a fost de amestecare a instrumentelor și criteriilor.

Dacă însă este adevărat că poezia aceasta nu mai este acum un filon activ strict literar, se poate spune în schimb că modelul de poet din spatele ei (desprins de timp, deconectat de la actualitate, neimplicat) încă pare să aibă trecere. Este modelul, nu foarte blamabil etic (la urma urmei, și poeții au dreptul, la fel ca toată lumea, să-și trăiască viața în acord cu propriile valori și repere), pe care l-am mai văzut, în forme individualizate, și la George Bacovia, și la Ion Barbu, și la Mircea Ivănescu, pe care îl vedem, la o privire chiar grăbită, și la mulți dintre poeții de azi.

Am sentimentul că poezia lui Nichita Stănescu este un loc istoricizat. Pare să-și fi consumat energiile în acea epocă de restricții pe toate planurile și, chiar dacă, paradoxal, apariția ei (împreună cu o bună parte din poezia întregii generații șaizeci) a însemnat mai mult, poate, în plan psiho-social (resuscitarea speranței într-o normalitate literar-culturală după proletcultism) și mai puțin în sfera strict literară, “poezia necuvintelor” reușește să fie o marcă a timpului ei. Un semn al efortului lăudabil de separare a artei de comandamentele politice.

Nu văd influențe majore pe linia nichitastănesciană la noile generații. Nu le-am văzut nici la optzeciști, nici la cei care au urmat. Nu regăsesc în poezia lor combinația dintre ludic și metaforic atât de puternică și plină de efect de la Nichita Stănescu. Optzeciștii au preluat poate și de la el jocul de cuvinte, adevărat, dar au preferat în loc de încifrarea metaforică și de imageria luxuriantă să pună în ecuație un epic mai prins în realitatea cotidiană.

Este posibil ca în viitor să apară o creștere a atenției față de universul poetic al necuvintelor, dar deocamdată nimeni nu mai pare dispus să facă din jocul de cuvinte nucleul-obiect, să-i spun așa, al poeticității. Firește, îi avem pe Șerban Foarță (number one în jocul poetic de cuvinte), pe Dan Sociu (atras de sonorități rimate care amintesc uneori de Nichita), pe Ion Mureșan (cu nuclee de poezie abstract-vizionare în context epic) și chiar și pe Nicolae Tzone (cu jocurile lui suprarealiste aduse la timpul prezent), dar cu vizibilitate mai mare acum sunt poeticul filtrat prin narativitate, biografismul intertextual și conectarea himeristă la lumea largă.

„Poezia se poate converti în stil de viaţă…”, interviu cu Vasile BAGHIU (Observator cultural, nr 1171/ 2023)

 

Vasile Baghiu: „Poezia se poate converti în stil de viaţă…”

Interviu realizat de Cristina Savin

Vasile, ai scris, pe baza imaginației, la începuturile tale literare, un întreg volum de poezie în care un personaj, Himerus Alter, călătorea liber, deşi ca român, sub regimul comunist, tu nu aveai mari posibilităţi de călătorie peste graniţe. Firște că poezia lucrează și cu lucruri inventate, dacă pot spune așa, însă ai avut cumva vreo clipă, chiar în procesul de scriere a poemelor, sentimentul unei false trăiri, teama că asta ar putea falsifica, prin metoda himeristă, chiar efectul de poezie? 

Mi-am pus mereu această problemă, însă odată depăşită prejudecata că poezia îşi ia substanţa doar din lucruri trăite de autor (răspîndită atunci în mediile literare româneşti, în care încercam să-mi fac auzită vocea), am constatat, cu fiecare vers pe care reuşeam să-l pun pe hîrtie, că trăirea himeristă (imaginară) este la fel de intensă ca trăirea live, că doar efectul poetic este esenţial în toată ecuaţia şi că nici o situaţie reală nu poate avea întîietate, dacă nu are şi o validitate poetică. A fost amuzant, la un moment dat, că unii au spus că valoarea acelor poeme pe care le-am citit la un cenaclu bucureștean era una discutabilă doar pe motiv că eu nu călătorisem în oraşele pomenite în poeme şi că toate referinţele erau, prin urmare, inutile, din punct de vedere literar. Am răspuns că, în o sută de ani, aceste aspecte nu vor mai conta deloc. Strict tehnic, atunci cînd fluxul poetic mă trimitea înspre Roma, ca să dau un exemplu, mă opream şi începeam o mică documentare, răsfoiam revista Geo, care se găsea la biblioteca publică din oraşul meu, Piatra-Neamț, unele jurnale de călătorie, albume de artă, pliante turistice, ilustrate. Este bine poate să amintesc că nu exista internetul atunci, nu se vorbea încă despre globalizare şi oricum noi, românii, nu puteam călători. Într-un fel, himerismul le-a anticipat. Cîteva zile mă impregnam de aerul locului, aşa de la distanţă, pe firul documentării, apoi reveneam şi încercam să dau versului care îngloba în acel caz Cetatea eternă, să zicem, un sunet de autenticitate, ca şi cum ar fi provenit din cea mai adevărată trăire, cu detalii legate de trotuare, vremea de afară, mirosuri, aspectul clădirilor. Aşa funcţiona procesul de creaţie, cum se numește, ca o permanentă balansare, între lucruri trăite şi lucruri imaginate, iar în final, cînd poemul era încheiat, graniţa dintre ele devenea aproape invizibilă, ceea ce amplifica şi mai mult imaginaţia sau, mai bine zis, starea de poezie, iar versurile se alimentau unele din altele.

În manifestele himerismului, relatezi o întîmplare în care primul chinez cu care ai stat de vorbă, undeva în Germania, era chiar din singurul oraş din China pe care l-ai menţionat în poemele tale. Ce ai gîndit despre această bizară coincidenţă?

A fost un şoc nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei care au asistat la discuţia mea cu acel artist chinez pe care abia îl cunoscusem. Sigur, o astfel de întîmplare te poate face să devii conspiraţionist, adept al teoriei misterelor şi aşa mai departe, dar eu m-am limitat să concluzionez doar că este adevărat că uneori ficţiunea atrage realitatea. Nu altfel s-a întîmplat cu toate călătoriile mele reale din ultimii ani. Scriind ani şi ani poeme despre diferite locuri pe care nu le vizitasem, conform celei de-a doua trăsături a himerismului, călătoria & cosmopolitismul, am pus la cale, cumva în subconştient, călătoriile „pe bune”.

Nicolae Tzone, DICTATURA NOUĂZECIȘTILOR, "Moartea ca o invazie de cormorani...” (Banatul Azi, nr. 336, joi, 24 august)

Am trecut prea repede acum ceva timp peste momentul apariției a două pagini în "Banatul Azi" (nr. 336, joi, 24 august 2023), în care poetul Nicolae Tzone resetează momentul excelent al publicării antologiei "Fantoma sanatoriului", în care – editor, critic și poet – a scris o prefață de zile mari, unul dintre cele mai bune texte despre poezia mea.

Îi mulțumesc și aici, cu nostalgie, pentru anii visători și idealiști de după revoluție, în care am fost pentru o vreme în aceeași poveste, cu prețuire, pentru poezia sa aluvionar-suprarealistă cu sunet aparte și pasiunea intensă pentru poezie și cu prietenie, pentru felul său de a trăi conectat la idealismele timpului nostru.

_______

Nicolae Tzone

DICTATURA NOUĂZECIȘTILOR

"Moartea ca o invazie de cormorani...”

În cadrul Generației Nouăzeci Vasile Baghiu este, fără doar și poate, Diferența. El chiar mărturisește, la un moment dat, cu aplomb, acest lucru, autonumindu-se himerist și promulgând, cu o hotărâre ce ar onora pe oricare dintre poeții notabili de ieri și de azi, curentul literar al himerismului, care, în viziunea sa, ar putea deveni „o direcție poetică”, „o cale posibilă pentru ieșirea din oboseala tematică și formală în care se află poezia română”.

Astfel, înzestrat cu răbdarea, dar și cu geniul Poetului-Păianjen, el țese cu febrilitate matricea unui veritabil sistem liric, pe care nu numai că-l propune ca model, dar îl și întemeiază și legitimează printr-o poezie cu totul aparte, nu numai între confrații de gene¬rație – pe care nu se sfiește de câteva ori să-i veștejească în fraze de o duritate poate prea pronunțată – ci, în genere, în întregul perimetru al poeziei contemporane.

Prin Vasile Baghiu, nouăzecismul își aproprie nemijlocit lumea marginală a bolii și a suferinței, încetățenind în poemul autohton – ca altădată Blecher în proza dintre cele două războaie – castelul în ruină pururi recognoscibil: Sanatoriul. Acesta devine „decorul general” în care – utilizăm cu exactitate cuvintele autorului nostru – se întîmplă „plecarea”, „întoarcerea”, „despărțirea” și „regăsirea”, poemul himerist, „nediferențiat și obligatoriu”, fiind suma a patru elemente distincte: „transfigurarea”, „călătoria” (cosmopolitismul), „boala” și „știința”.

OMUL HIMERIC (VI) - Vasile Baghiu: Plimbare printr-un peisaj himeric online (Anthropos, nr. 7 /2023)

Vasile Baghiu

Plimbare printr-un peisaj himeric online

Stilul de viață spre care ideea himerismului poetic îl conduce pe omul himeric a inclus adesea inițiative de comunicare cu lumea largă, care s-au împlinit fie prin călătorii, fie prin mijloacele online din ultimul deceniu. Iar în acel caz omul himeric eram chiar eu, fără dubii, un om oarecare din Estul Europei în căutarea propriei configurări identitare. Ca în multe alte situații.

Un sentiment plăcut, de „altă lume”, pe care l-am trăit fără să mă deplasez din apartamentul de acasă, a venit recent cu ocazia unor workshop-uri pe traducere organizate de o instituție australiană. A fost într-un fel ca în poeziile himeriste în care am putut călători oriunde pe glob doar prin mijlocirea imaginației.

Când se întâmplă să comunic cu oameni din alte spații culturale, fie ei scriitori sau nu, dorul de străinătate mi se mai îmblânzește și sunt consolat astfel de unele trăiri aiuristice de care am parte în legătură cu mediile literare, culturale și de orice fel de la noi.

Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești - 13-15 iulie 2023

Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești - 13-15 iulie 2023.

Atmosferă plăcută, participare numeroasă. Întâlnire emoționantă cu unii foști colegi de liceu.

Onorat să fiu invitat, pe seama manualului "Teoria și practica nursing" pe care l-am publicat, în mai multe volume, în ultimii ani, pentru a vorbi despre diagnosticele NANDA-I și profesionalizarea comunicării în îngrijirea bolnavului.

Este pentru mine o recunoaștere a contribuției pe care am reușit-o în acest domeniu, binevenită și încurajatoare.

Mulțumiri organizatorilor și felicitări pentru acest eveniment reușit!

Poeme în revista Tomis

 

Mi-au apărut cinci poeme în revista Tomis.

Le-am trimis la invitația poetului Claudiu Komartin.

Bucuros și onorat.

Sunt din cea mai recentă fază a himerismului "live",

în care trecerile prin locuri și orașe din lumea noastră devin poezie trăită și scrisă

în același timp.

Va trebui să revăd mai atent carnetele de călătorie.

Link spre poeme AICI !

Vasile Baghiu

Din cetatea eternă nu pleci niciodată

Nu-mi trebuie semne de bunăvoință,
trăiesc fără probleme în abstract
ca pe o insulă necercetată. Din Termini poți lua trenul
până la Fiumicino,
iar de acolo pe lungodimare
ajungi unde n-ai mai ajuns,
vizitezi ce este în ghiduri
și stai de vorbă cu tunetul valurilor,
în vâltoarea de gânduri
centrate pe trecut. Nu ai egal în tehnica
autoamăgirii.
Te duci, te întorci, nu scrii niciun rând
și faci lucrurile să se complice.
E vârsta sau poate numai
un puseu de ezitări dintr-o serie
care abia și-a luat startul.
Nu-mi trebuie privirea îngăduitoare,
învăț să mă descurc
la nivelul așteptărilor, care sunt mari,
în acord cu pretențiile. Din cetatea eternă
nu pleci cu adevărat niciodată, treci totul pe caiet,
pentru o plată amânată,
ca în birturile din satele pierdute în verdeață
ale Moldovei. Ești chiar tu,
însă pe altă lungime de undă
și pe o parte necercetată
a planetei străine care este viața ta.

OMUL HIMERIC (V) - Vasile Baghiu: Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric (Anthropos, nr. 6/2023)

Vasile Baghiu

Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric

Fascinația omului himeric pentru teritoriile științei, prea puțin abordate cu instrumentele poeziei, vine, probabil, din curiozitatea care îl animă pentru toate aspectele vieții, în diversitatea lor.

Este același interes pentru ceea ce se află dincolo de granițe și dincolo de orizont și care l-a pus pe drum. Este firea sa cercetătoare într-o epocă a noutăților pe bandă rulantă, care îl pune să răscolească și adâncimile suferinței și ale bolii, care îl tentează cu schimbări de identitate, cu transfigurarea, semn al căutării unui sine rătăcit în caruselul chipurilor.

Facebook-ul și Second-life-ul de azi nu sunt străine de aceste căutări pe care omul himeric le face în încercarea de a se clarifica într-o epocă a lucrurilor amestecate.

Există în volumul Febra (1) din 1996 patru poeme lungi care îndrăznesc să treacă dincolo de linia vecinătății cu știința: Febra, Amorul adiabatic, Mecanica timpului și Magia elementară.

Prin ele am încercat să aduc în spațiul poeziei pozitronii, hematiile, reacțiile chimice, legile fizice, anatomia, fiziologia, atomii, moleculele, spațiul interstelar, schimbările geologice, matematica și alte elemente ale științei.

Era, probabil, în acei ani ai primei tinereți, dorința ardentă de cuprindere a lumii. De aducere la un numitor comun a lucrurilor disparate. De găsire a unui fir de unitate.

Am descoperit literatura şi scrisul devreme, dar mintea mi s-a sucit mereu şi înspre alte teritorii, înspre medicină, psihologie, sociologie, pedagogie, ştiinţă, istorie, geografie, muzică, artă, călătorie, ceea ce m-a ferit, cred, de crisparea tipică scriitorilor, aş zice, care ajung să creadă că literatura e capătul lumii, că fără scris nici n-ar putea trăi şi aşa mai departe.

OMUL HIMERIC (IV) - Vasile Baghiu: Călătoria sau școala himerică a poeziei (Anthropos, nr. 5/2023)

Vasile Baghiu

Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite

Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeric călătoria are însemnătate aparte, pentru că pune în legătură tensiunea psiho-emoțională a dorinței de cuprindere a lumii cu dimensiunea geografică (fizică) a poveștii himerismului poetic. 

Călătoria este între bucuriile accesibile, încă, ale lumii noastre pline de culoare. Asemenea poeziei. Este, de fapt, „poezie trăită”, pe care mi-a fost drag să o explorez în căutările mele „himeriste”, în paralel cu „poezia scrisă”.

Ceea ce știu aproape sigur este că undeva în Univers niște fire invizibile se leagă, iar viața aici – în trecere prin orașe prin care am mai fost doar în imaginație, printre fragmente de vers – capătă uneori sclipiri de sens.

Călătoria este poezie trăită, da, pentru că funcționează pe baza aceluiași tip de emoție care pune în mișcare scrisul poemelor. O emoție a contrastului dintre tristețea lucrurilor trecătoare și lumina poeziei trăite și scrise rezultate din ea. Întocmai, probabil, cum spune William Radice, traducătorul lui Tagore: “the emotional complexity of a  poem lies  in  the  paradox  of  a  dark time  of  grief  that may be challenged and attributed as a good time, fertile time and a creative time.” (1)

Vasile Baghiu: Oamenii și războaiele lor de fiecare zi (Anthropos, nr. 5/ 2023, Dosarul: Război sau pace: agresivitate, fericire, competiție, polemică)

 

Vasile Baghiu

Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi

Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, la graniță, cum se întâmplă acum.

Un război al nervilor aici, jos, în viața de zi cu zi, pe paliere înguste. Pe educație, politică, vaccinare,  emigrare, manipulare. Pe nimicuri. Pe lucruri grave.

Război, dar și pace. Interioară. Care izbutește să își facă loc. Singura care contează în viața de la nivelul zero. Greu de obținut. Greu de atins. Nu imposibil.

Foarte probabil, dacă reușim să ne debarasăm de ambiții, ceva liniște se instalează și în inimile noastre. Ambiția de a demonstra, de a arăta, de a face să știe și alții cine suntem. Chiar așa, cine suntem? Ce întrebare! Știți voi cine sunt eu? Umeri ridicați. Necunoaștere absolută. Nepăsare normală. Firescul de a nu ști ce se întâmplă în lume, cine conduce lumea, cine este ce este, cine face și drege.

Ambiția este antecamera unei bătălii. Ambiție inflamată de frustrări. De supărarea de a nu avea, de a nu fi, de a nu trăi ca alții.

Ceilalți sunt parcă mereu mai fericiți, mai bogați, mai liberi. Cum reușesc?

Când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat (Ficțiunea Optm, nr. 161, 23 mai 2023)

Vasile Baghiu: Când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat

Lehamitea este la granița cu renunțarea și, în timp, poate cu pesimismul și depresia. La intersecția dintre bună intenție și nepăsare, entuziasm și atitudine rezervată. Nu poți ajunge lehămesit decât după repetate puneri pe banca de rezerve. Când lumea din capul tău, idealistă, altruistă, dă nas în nas și ochi în ochi cu lumea celor care știu ei mai bine cum stau lucrurile, care nu se lasă intimidați de chestii ușoare precum sentimentele, emoțiile, poezia, etica. Pragmatici, eficienți, de succes. Lehamitea de a nu mai avea inițiativă, de a nu mai acționa, de a nu mai povesti, de a nu mai scrie, de a nu mai împărtăși cu lumea gândurile, ideile, creația.

Este starea aceea când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat.

CONTENT WITH VERY LITTLE (text and video-recording)

CONTENT WITH VERY LITTLE by Vasile Baghiu

The limitless grandeur of our time

grows from an insatiable appetite for success,

when we still question whether we have witnessed the hemiplegic symptoms at the table deliberately set to find a miraculous cure, but also to host a picnic, under venerable trees in Retiro, Madrid, where we arrived almost by chance, driven by the anxiety that prevents us from being content with very little, as many others enjoy pleasures for free. Did you catch the false note hit by that diligent pupil who used to practice stubbornly on the piano as we heard him over morning coffee in our little corner warmed up by contentment, smiles and an outdoor electric heater? It is only a breeze of the unprecedented facets of failure now, a quick review of the weak points on the road to achieving success at any cost, strangely similar to a spectacular failure. Ungrateful towards any act of kindness, we collect our thoughts and anxieties and we walk down the streets leading nowhere, at least for us, for we are strangers even in the most familiar place. Translated by Cristina Savin First appeared on "Parallel Texts. Words Reflected", in 2020. Link to the blog HERE

"Manual pentru bunici" de Arcadia Solum

Scriu cu mare bucurie aceste rânduri prin care vreau să vă spun că duminică, 28 mai 2023, la ora 14, la Bookfest, va avea loc un eveniment cu totul special: va fi lansată cartea "Manual pentru bunici" de Arcadia Solum apărută la Paralela 45.

Din motive de călătorie prin alte locuri, eu nu voi putea fi acolo, așa cum mi-ar fi plăcut, dar vă garantez că merită să mergeți pentru întâlnirea cu autoarea și cu nepoata sa Alma și, firește, pentru a face rost de un exemplar din această primă carte de grandparenting din România.

Am avut onoarea să citesc cartea în manuscris și am numai cuvinte de laudă despre ea.
Scrisă cu mult talent literar, cu umor, dar și atent documentată din surse științifice valide, cartea "Manual pentru bunici" ne învață, fără să ne dăscălească, despre firescul relației bunici-nepoți-părinți.
Arcadia Solum este una dintre cele mai cunoscute scriitoare-bloggerițe de la noi (link pentru blog AICI).
Își scrie cu dezinvoltură și farmec "almismele" de fiecare zi (întâmplări și povești cu nepoata sa), scrie, la fel, cu mult talent, despre "una-alta", cum spune, și despre situații de viață, iar prezentările sale de carte sunt adevărate pagini de critică literară.
O felicit din tot sufletul pentru isprava de a publica volumul acesta – care înseamnă, dincolo de conținutul educațional fără dubii, experiență împărtășită cu generozitate – și îi doresc să aibă succesul pe care îl merită pe deplin!

OMUL HIMERIC (III) - Vasile Baghiu: Boala sau trecerea în metaversul poeziei (Anthropos, nr. 4, 2023)

Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viața. 

Călător în căutarea de sine, privește această neliniște ca pe o parte a naturii sale proprii, cu dorința de cuprindere și cunoaștere a lumii. 

Explorator al științei, nu are scopuri savante, ci vede în această înclinație  un simplu semn al firii sale curioase și folosește jargonul specific fără emfază, pentru că nu are de demonstrat nici cunoștințe, nici învățătură, nimic, nimănui. 

Tentat de transfigurare, se bucură de „identitățile multiple”, de acel pessoan „trăiesc în noi nenumărați”, (1) cu aerul că schimbă, ca un actor experimentat, costumația pentru roluri diferite în piese diferite. 

"La Paști ne înnoiam", pe Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023

Doar câteva gânduri aici, despre Paști și copilărie, la solicitarea revistei Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023, mulțumit să mă teleportez back in time, fie și așa, pentru o clipă. Sărbători cu lumină tuturor!

Textul pe site-ul revistei AICI

Vasile Baghiu

La Paști ne înnoiam

La Paști ne înnoiam. Adică primeam haine noi de la părinți. Sau măcar încălțăminte. Iar asta amplifica, în mintea mea cel puțin, primăvara și sărbătoarea care sosea. Și îmi dădea un sentiment de siguranță și pace. Căci nu venea singură, ci cu lumină blândă, diversitate de culoare și bucurie nereținută, cu pască, ouă roșii, cozonac și câte și mai câte.

Cu plăcerea de a vedea oamenii plimbându⁠-⁠se îmbrăcați cu ce aveau ei mai bun și vizitându⁠-⁠se unii pe alții, neamuri, vecini, cunoștințe. În Săptămâna Mare, tot satul începea să miroasă tulburător a bunătăți scoase din cuptor. Hainele noi și gătitul în casă, mirosul de pâine coaptă, agitația calmă pe seama curățeniei, zugrăvirea casei, toate mă duc cu gândul la copilăria mea de la țară, un timp al bucuriei, în pofida dificultăților și a lipsurilor uneori. Drumul la cimitir, unde curățam și îngrijeam mormintele, pomii înfloriți prin grădini, cu tulpinile negreșit văruite, dar și umblatul pe ulițele satului în zilele Sărbătorii împreună cu alți copii, toate mă resetau parcă pentru a vedea viața cu optimism. Cu speranță. Cu încredere. Chiar dacă nu era ușoară.

Povestirea "Totul rămâne așa cum a fost", în Bucovina literară, 1-2-3, 2023

A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totul rămâne așa cum a fost", între paginile 52 și 58.

Felicitări și mulțumiri redacției, în special redactorului-șef Alexandru Ovidiu Vintilă!

Întregul conținut al revistei, cu povestirea mea inclusă între paginile 52 și 58, este accesibil AICI .

Vasile Baghiu

Totul rămâne așa cum a fost

Literatura se inspiră din realitate, dar este un metavers paralel.

Orice asemănare, inclusiv în aceste povești, se petrece în imaginația cititorului.

Undeva, pe un punct marginal de pe hartă, între ape și munți, la școala de asistenți medicali din orașul Piatra Veche, elevii învățau să îngrijească oameni bolnavi. Aveau multe materii în orar. Iar pofesorii nu erau puțini. Nu încăpeau niciodată toți în cancelaria strâmtă cât o bucătărie de bloc, unde ajungeau în pauze nu doar pentru a schimba catalogul, ci mai ales pentru a se ține cât de cât conectați la întâmplări. Iar într-un astfel de loc, deși nu se schimba mai nimic niciodată, se petreceau destule. Iar dacă nu se petreceau, erau inventate. Și discutate. Bârfite. Radu Vasiliu, pictor cunoscut în oraș, preda acolo nursing. Nu mulți știau cu ce se mănâncă nursingul. Pe Facebook a fost întrebat dacă nu e cumva ceva despre creșterea copiilor. Poate și asta, dar era mai ales ceva despre bolnavi. Îl știau toți de la expozițiile de pictură și era de mirare să afli nu numai că era aici și preda îngrijirea bolnavului, dar și că lucrase mult timp ca asistent medical, iar acum, de o vreme, ca psiholog, mai degrabă funcționar, pe undeva prin birourile de la spital. Partea asta a vieții lui nu era prea cunoscută. Nu era foarte clar, de exemplu, de ce avea nevoie de slujba aceea. Probabil că nu vindea suficient, dar omul nu discuta niciodată subiectul. Picta în timpul liber, adică în timpul pe care nu-l prea avea. Mai apărea câte un ceas de răgaz, printre vrafurile de lucrări de corectat și cărțoaiele uriașe din care se documenta, nu era chiar permanent pe stres și alergătură. Și totuși, pictase mereu așa, când reușea. Era pictor adevărat, cu lucrări și expoziții, cu recunoaștere și tot ce decurge de aici, chiar și așa, în sistem part-time și second job.

OMUL HIMERIC (II) - Vasile Baghiu: Forjarea identității narative (Anthropos, nr.3, 2023)

Chiar dacă visător, omul himeric este o specie potrivită vremurilor noastre pragmatice, tehnicizate și internautice. Pentru că le-a anticipat. Și este pregătit să le trăiască fără mari disfuncții. Este de fapt un proces de adaptare, pentru că nu se poate trăi numai din proiecții spre lumile paralele. Este soluția la riscul rupturii de metaversul concret al viețuirii. O cheie pe filiera himerist-poetică a trăirii live a poeziei scrise.
Omul himeric este rezultatul unui acord între viața construită în perimetrul dorințelor bovarice de schimbare a ceea ce oferă momentul și locul și viața trăită „pe viu” ca o aplicare a visului himeric.
O forjare a identității narative, concept familiar filozofilor și psihologilor, care spune că oamenii nu sunt doar povestitori prin natura lor de dragul poveștilor, ci și pentru a-și crea, instinctiv, prin povești, un sens al identității proprii. (1)
Pentru că himerismul poetic propune nu numai fantezia livrescă și poetic-teoretică a ieșirii din mediul propriu și din rama identității date, ci și mijloace și instrumente prin care textul scris devine viață trăită. O cale de explorare a identității confortabile, care se împacă bine cu sentimentul acut al trăirii în acord cu propria sensibilitate și viziune, cu percepția personală a ceea ce ar putea să însemne înțelesul trecerii, în plan individual, prin lumea aceasta.

Cultura sănătății: De ce este sănătos să citim? Colegiul "Gheorghe Vrânceanu" Bacău

O nouă întâlnire din seria "Cultura sănătății", ieri, undeva mai la sud de orașul meu cu vreo 60 de km, la Colegiul Național "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău, cu elevi ai clasei a XI-a D îndrumați de doamnele profesoare Corina Dorcu și Mara Merfea. Cu aceeași întrebare: "De ce este sănătos să citim?". A fost o bucurie să stau de vorbă cu ei, adolescenți care au lecturi din Dostoievski și din alți autori mari, care își pun întrebări, deopotrivă cu privire la literatură și la viață, care m-au întrebat până și despre "himerismul poetic" și "aplicabilitatea" conceptului în viața individuală. Memorabile momente! Mulțumiri tuturor!

A vedea lucruri pe care alții nu le văd

Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, am încercat să prind în ceea ce am spus, la Biblioteca G.T. Kirileanu, ideea de "poezie nescrisă" și de abilitate sau înzestrare a poetului de a vedea lucruri pe care alții nu le văd. Cum am fost norocos să am parte și eu uneori, chiar la începuturi, în adolescență, când am văzut, la fereastra unei săli de disecții din spital, unde mă aflam ca elev al unui liceu sanitar, o creangă înflorită și am scris unul dintre primele versuri, "A înflorit zarzărul la fereastra sălii de disecții", pe care l-am regăsit apoi circulând prin caietele-oracol. Poezia poate fi, mă gândesc, și un mod de a vedea ce se întâmplă în jur, adică un pic mai departe de undeva unde se întâmplă ceva.

Aici este înregistrarea evenimentului realizată de Jan Racariu, cu Mihaela Mereuță (moderatoare) și poeții Dorin Ploscaru și Cătălin Pipirigeanu. Și cu toți cei prezenți.

Cultura sănătății: De ce este sănătos să citim? De ce este sănătos să facem mișcare?

În seria de prelegeri-dialog "Cultura sănătății", azi, 20 martie 2023, la Biblioteca "G.T. Kirileanu" (Filiala Mărăței), întâlnire cu elevi ai claselor a XI-a D și a XI-a F (învățământ profesional) de la Colegiul Gheorghe Cartianu, coordonați de doamna profesoară Doina Andrei. Am explorat beneficiile pentru sănătate ale cititului și ale mișcării. Și pentru că tot este Ziua Poeziei le-am vorbit și despre puterea fascinantă pe care o are uneori cuvântul, în viața personală și în viața comunității. La fel, despre cât de important pentru sănătate (emoțional, intelectual, moral, fizic) este să vedem lumea, măcar din când în când, prin fereastra poeziei. Mulțumiri doamnei bibliotecare Irina Miron pentru organizare!