
Scriu pentru a lărgi viața și pentru a încetini timpul. Literatura îmi dă libertatea de a trăi dincolo de limitele realității: alte locuri, alte biografii, alte versiuni ale mele. Poate că de aici s-a născut himerismul, din această nevoie de a transforma imaginarul în experiență. Între viața trăită și cea imaginată se află, pentru mine, literatura.
duminică, septembrie 10, 2023
Vianu Mureșan despre romanul Alergările unui scriitor de Vasile Baghiu
luni, septembrie 04, 2023
Despre Nichita Stănescu, în Vatra (nr. 7-8, 2023)
O excelentă anchetă literară de actualitate despre Nichita Stănescu a pus la cale Alex Goldiș în Vatra (nr. 7-8, 2023). Alături de multe contribuții valoroase, am fost și eu solicitat să răspund. Mulțumiri!
sâmbătă, septembrie 02, 2023
„Poezia se poate converti în stil de viaţă…”, interviu cu Vasile BAGHIU (Observator cultural, nr 1171/ 2023)
Vasile Baghiu: „Poezia se poate converti în stil de viaţă…”
Interviu realizat de Cristina Savin
Vasile, ai
scris, pe baza imaginației, la începuturile tale literare, un întreg volum de
poezie în care un personaj, Himerus Alter, călătorea liber, deşi ca român, sub
regimul comunist, tu nu aveai mari posibilităţi de călătorie peste graniţe.
Firște că poezia lucrează și cu lucruri inventate, dacă pot spune așa, însă ai
avut cumva vreo clipă, chiar în procesul de scriere a poemelor, sentimentul
unei false trăiri, teama că asta ar putea falsifica, prin metoda himeristă,
chiar efectul de poezie?
Mi-am pus mereu
această problemă, însă odată depăşită prejudecata că poezia îşi ia substanţa
doar din lucruri trăite de autor (răspîndită atunci în mediile literare
româneşti, în care încercam să-mi fac auzită vocea), am constatat, cu fiecare
vers pe care reuşeam să-l pun pe hîrtie, că trăirea himeristă (imaginară)
este la fel de intensă ca trăirea live, că doar efectul poetic este
esenţial în toată ecuaţia şi că nici o situaţie reală nu poate avea întîietate,
dacă nu are şi o validitate poetică. A fost amuzant, la un moment dat, că unii
au spus că valoarea acelor poeme pe care le-am citit la un cenaclu bucureștean
era una discutabilă doar pe motiv că eu nu călătorisem în oraşele pomenite în
poeme şi că toate referinţele erau, prin urmare, inutile, din punct de vedere
literar. Am răspuns că, în o sută de ani, aceste aspecte nu vor mai conta
deloc. Strict tehnic, atunci cînd fluxul poetic mă trimitea înspre Roma, ca să
dau un exemplu, mă opream şi începeam o mică documentare, răsfoiam
revista Geo, care se găsea la biblioteca publică din oraşul meu,
Piatra-Neamț, unele jurnale de călătorie, albume de artă, pliante turistice,
ilustrate. Este bine poate să amintesc că nu exista internetul atunci, nu se
vorbea încă despre globalizare şi oricum noi, românii, nu puteam călători.
Într-un fel, himerismul le-a anticipat. Cîteva zile mă impregnam de aerul
locului, aşa de la distanţă, pe firul documentării, apoi reveneam şi încercam
să dau versului care îngloba în acel caz Cetatea eternă, să zicem, un sunet de
autenticitate, ca şi cum ar fi provenit din cea mai adevărată trăire, cu
detalii legate de trotuare, vremea de afară, mirosuri, aspectul clădirilor. Aşa
funcţiona procesul de creaţie, cum se numește, ca o permanentă balansare, între
lucruri trăite şi lucruri imaginate, iar în final, cînd poemul era încheiat,
graniţa dintre ele devenea aproape invizibilă, ceea ce amplifica şi mai mult
imaginaţia sau, mai bine zis, starea de poezie, iar versurile se alimentau
unele din altele.
În manifestele
himerismului, relatezi o întîmplare în care primul chinez cu care ai stat de
vorbă, undeva în Germania, era chiar din singurul oraş din China pe care l-ai
menţionat în poemele tale. Ce ai gîndit despre această bizară coincidenţă?
A fost un şoc nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei care au asistat la discuţia mea cu acel artist chinez pe care abia îl cunoscusem. Sigur, o astfel de întîmplare te poate face să devii conspiraţionist, adept al teoriei misterelor şi aşa mai departe, dar eu m-am limitat să concluzionez doar că este adevărat că uneori ficţiunea atrage realitatea. Nu altfel s-a întîmplat cu toate călătoriile mele reale din ultimii ani. Scriind ani şi ani poeme despre diferite locuri pe care nu le vizitasem, conform celei de-a doua trăsături a himerismului, călătoria & cosmopolitismul, am pus la cale, cumva în subconştient, călătoriile „pe bune”.
marți, august 29, 2023
Nicolae Tzone, DICTATURA NOUĂZECIȘTILOR, "Moartea ca o invazie de cormorani...” (Banatul Azi, nr. 336, joi, 24 august)
sâmbătă, august 05, 2023
OMUL HIMERIC (VI) - Vasile Baghiu: Plimbare printr-un peisaj himeric online (Anthropos, nr. 7 /2023)
Vasile Baghiu
Plimbare
printr-un peisaj himeric online
Stilul de viață
spre care ideea himerismului poetic îl conduce pe omul himeric a
inclus adesea inițiative de comunicare cu lumea largă, care s-au împlinit fie
prin călătorii, fie prin mijloacele online din ultimul deceniu. Iar în acel
caz omul himeric eram chiar eu, fără dubii, un om oarecare din
Estul Europei în căutarea propriei configurări identitare. Ca în multe alte
situații.
Un sentiment
plăcut, de „altă lume”, pe care l-am trăit fără să mă deplasez din apartamentul
de acasă, a venit recent cu ocazia unor workshop-uri pe traducere organizate de
o instituție australiană. A fost într-un fel ca în poeziile himeriste în care
am putut călători oriunde pe glob doar prin mijlocirea imaginației.
Când se întâmplă să comunic cu oameni din alte spații culturale, fie ei scriitori sau nu, dorul de străinătate mi se mai îmblânzește și sunt consolat astfel de unele trăiri aiuristice de care am parte în legătură cu mediile literare, culturale și de orice fel de la noi.
duminică, iulie 16, 2023
Zilele Medicale ale Spitalului Municipal Moinești - 13-15 iulie 2023
joi, iulie 06, 2023
Poeme în revista Tomis
Mi-au apărut cinci poeme în revista Tomis. Le-am trimis la invitația poetului Claudiu Komartin. Bucuros și onorat. Sunt din cea mai recentă fază a himerismului "live", în care trecerile prin locuri și orașe din lumea noastră devin poezie trăită și scrisă în același timp.Va trebui să revăd mai atent carnetele de călătorie. Link spre poeme AICI !
Vasile Baghiu
Din cetatea eternă nu pleci niciodată
Nu-mi trebuie semne de bunăvoință,
trăiesc fără probleme în abstract
ca pe o insulă necercetată. Din Termini poți lua trenul
până la Fiumicino,
iar de acolo pe lungodimare
ajungi unde n-ai mai ajuns,
vizitezi ce este în ghiduri
și stai de vorbă cu tunetul valurilor,
în vâltoarea de gânduri
centrate pe trecut. Nu ai egal în tehnica
autoamăgirii.
Te duci, te întorci, nu scrii niciun rând
și faci lucrurile să se complice.
E vârsta sau poate numai
un puseu de ezitări dintr-o serie
care abia și-a luat startul.
Nu-mi trebuie privirea îngăduitoare,
învăț să mă descurc
la nivelul așteptărilor, care sunt mari,
în acord cu pretențiile. Din cetatea eternă
nu pleci cu adevărat niciodată, treci totul pe caiet,
pentru o plată amânată,
ca în birturile din satele pierdute în verdeață
ale Moldovei. Ești chiar tu,
însă pe altă lungime de undă
și pe o parte necercetată
a planetei străine care este viața ta.
marți, iulie 04, 2023
OMUL HIMERIC (V) - Vasile Baghiu: Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric (Anthropos, nr. 6/2023)
Vasile Baghiu
Știința privită prin ochii poeziei sau pozitivismul liric
Fascinația omului himeric pentru teritoriile științei, prea puțin abordate cu instrumentele poeziei, vine, probabil, din curiozitatea care îl animă pentru toate aspectele vieții, în diversitatea lor.
Este același interes pentru ceea ce se află dincolo de granițe și dincolo de orizont și care l-a pus pe drum. Este firea sa cercetătoare într-o epocă a noutăților pe bandă rulantă, care îl pune să răscolească și adâncimile suferinței și ale bolii, care îl tentează cu schimbări de identitate, cu transfigurarea, semn al căutării unui sine rătăcit în caruselul chipurilor.
Facebook-ul și Second-life-ul de azi nu sunt străine de aceste căutări pe care omul himeric le face în încercarea de a se clarifica într-o epocă a lucrurilor amestecate.
Există în volumul Febra (1) din 1996 patru poeme lungi care îndrăznesc să treacă dincolo de linia vecinătății cu știința: Febra, Amorul adiabatic, Mecanica timpului și Magia elementară.
Prin ele am încercat să aduc în spațiul poeziei pozitronii, hematiile, reacțiile chimice, legile fizice, anatomia, fiziologia, atomii, moleculele, spațiul interstelar, schimbările geologice, matematica și alte elemente ale științei.
Era, probabil, în acei ani ai primei tinereți, dorința ardentă de cuprindere a lumii. De aducere la un numitor comun a lucrurilor disparate. De găsire a unui fir de unitate.
Am descoperit literatura şi scrisul devreme, dar mintea mi s-a sucit mereu şi înspre alte teritorii, înspre medicină, psihologie, sociologie, pedagogie, ştiinţă, istorie, geografie, muzică, artă, călătorie, ceea ce m-a ferit, cred, de crisparea tipică scriitorilor, aş zice, care ajung să creadă că literatura e capătul lumii, că fără scris nici n-ar putea trăi şi aşa mai departe.
miercuri, iunie 07, 2023
OMUL HIMERIC (IV) - Vasile Baghiu: Călătoria sau școala himerică a poeziei (Anthropos, nr. 5/2023)
Vasile Baghiu
Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite
Călătoria este
între bucuriile accesibile, încă, ale lumii noastre pline de culoare. Asemenea
poeziei. Este, de fapt, „poezie trăită”, pe care mi-a fost drag să o explorez
în căutările mele „himeriste”, în paralel cu „poezia scrisă”.
Ceea ce știu
aproape sigur este că undeva în Univers niște fire invizibile se leagă, iar
viața aici – în trecere prin orașe prin care am mai fost doar în imaginație,
printre fragmente de vers – capătă uneori sclipiri de sens.
Călătoria este poezie trăită, da, pentru că funcționează pe baza aceluiași tip de emoție care pune în mișcare scrisul poemelor. O emoție a contrastului dintre tristețea lucrurilor trecătoare și lumina poeziei trăite și scrise rezultate din ea. Întocmai, probabil, cum spune William Radice, traducătorul lui Tagore: “the emotional complexity of a poem lies in the paradox of a dark time of grief that may be challenged and attributed as a good time, fertile time and a creative time.” (1)
marți, iunie 06, 2023
Vasile Baghiu: Oamenii și războaiele lor de fiecare zi (Anthropos, nr. 5/ 2023, Dosarul: Război sau pace: agresivitate, fericire, competiție, polemică)
Vasile Baghiu
Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi
Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, la graniță, cum se întâmplă acum.
Un război al
nervilor aici, jos, în viața de zi cu zi, pe paliere înguste. Pe educație,
politică, vaccinare, emigrare, manipulare. Pe nimicuri. Pe lucruri grave.
Război, dar și
pace. Interioară. Care izbutește să își facă loc. Singura care contează în
viața de la nivelul zero. Greu de obținut. Greu de atins. Nu imposibil.
Foarte probabil,
dacă reușim să ne debarasăm de ambiții, ceva liniște se instalează și în
inimile noastre. Ambiția de a demonstra, de a arăta, de a face să știe și alții
cine suntem. Chiar așa, cine suntem? Ce întrebare! Știți voi cine sunt eu?
Umeri ridicați. Necunoaștere absolută. Nepăsare normală. Firescul de a nu ști
ce se întâmplă în lume, cine conduce lumea, cine este ce este, cine face și
drege.
Ambiția este
antecamera unei bătălii. Ambiție inflamată de frustrări. De supărarea de a nu
avea, de a nu fi, de a nu trăi ca alții.
Ceilalți sunt parcă mereu mai fericiți, mai bogați, mai liberi. Cum reușesc?
marți, mai 23, 2023
Când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat (Ficțiunea Optm, nr. 161, 23 mai 2023)
Este starea aceea când ți se închid ușile în țara din care nu ai plecat.
luni, mai 22, 2023
CONTENT WITH VERY LITTLE (text and video-recording)
CONTENT WITH VERY LITTLE by Vasile Baghiu
sâmbătă, mai 20, 2023
"Manual pentru bunici" de Arcadia Solum
Scriu cu mare bucurie aceste rânduri prin care vreau să vă spun că duminică, 28 mai 2023, la ora 14, la Bookfest, va avea loc un eveniment cu totul special: va fi lansată cartea "Manual pentru bunici" de Arcadia Solum apărută la Paralela 45.
Din motive de călătorie prin alte locuri, eu nu voi putea fi acolo, așa cum mi-ar fi plăcut, dar vă garantez că merită să mergeți pentru întâlnirea cu autoarea și cu nepoata sa Alma și, firește, pentru a face rost de un exemplar din această primă carte de grandparenting din România.
Am avut onoarea să citesc cartea în manuscris și am numai cuvinte de laudă despre ea.Scrisă cu mult talent literar, cu umor, dar și atent documentată din surse științifice valide, cartea "Manual pentru bunici" ne învață, fără să ne dăscălească, despre firescul relației bunici-nepoți-părinți.
Arcadia Solum este una dintre cele mai cunoscute scriitoare-bloggerițe de la noi (link pentru blog AICI).
Își scrie cu dezinvoltură și farmec "almismele" de fiecare zi (întâmplări și povești cu nepoata sa), scrie, la fel, cu mult talent, despre "una-alta", cum spune, și despre situații de viață, iar prezentările sale de carte sunt adevărate pagini de critică literară.
O felicit din tot sufletul pentru isprava de a publica volumul acesta – care înseamnă, dincolo de conținutul educațional fără dubii, experiență împărtășită cu generozitate – și îi doresc să aibă succesul pe care îl merită pe deplin!
vineri, mai 19, 2023
OMUL HIMERIC (III) - Vasile Baghiu: Boala sau trecerea în metaversul poeziei (Anthropos, nr. 4, 2023)

Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viața.
Călător în căutarea de sine, privește această neliniște ca pe o parte a naturii sale proprii, cu dorința de cuprindere și cunoaștere a lumii.
Explorator al științei, nu are scopuri savante, ci vede în această înclinație un simplu semn al firii sale curioase și folosește jargonul specific fără emfază, pentru că nu are de demonstrat nici cunoștințe, nici învățătură, nimic, nimănui.
Tentat de transfigurare, se bucură de „identitățile multiple”, de acel pessoan „trăiesc în noi nenumărați”, (1) cu aerul că schimbă, ca un actor experimentat, costumația pentru roluri diferite în piese diferite.
marți, aprilie 11, 2023
"La Paști ne înnoiam", pe Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023
Doar câteva gânduri aici, despre Paști și copilărie, la solicitarea revistei Ficțiunea Optm, nr. 156/ 67-68 (serie nouă), 2023, mulțumit să mă teleportez back in time, fie și așa, pentru o clipă. Sărbători cu lumină tuturor!
Textul pe site-ul revistei AICI
Vasile Baghiu
La Paști ne înnoiam
La Paști ne înnoiam. Adică primeam haine noi de la părinți. Sau măcar încălțăminte. Iar asta amplifica, în mintea mea cel puțin, primăvara și sărbătoarea care sosea. Și îmi dădea un sentiment de siguranță și pace. Căci nu venea singură, ci cu lumină blândă, diversitate de culoare și bucurie nereținută, cu pască, ouă roșii, cozonac și câte și mai câte.
Cu plăcerea de a vedea oamenii plimbându-se îmbrăcați cu ce aveau ei mai bun și vizitându-se unii pe alții, neamuri, vecini, cunoștințe. În Săptămâna Mare, tot satul începea să miroasă tulburător a bunătăți scoase din cuptor. Hainele noi și gătitul în casă, mirosul de pâine coaptă, agitația calmă pe seama curățeniei, zugrăvirea casei, toate mă duc cu gândul la copilăria mea de la țară, un timp al bucuriei, în pofida dificultăților și a lipsurilor uneori. Drumul la cimitir, unde curățam și îngrijeam mormintele, pomii înfloriți prin grădini, cu tulpinile negreșit văruite, dar și umblatul pe ulițele satului în zilele Sărbătorii împreună cu alți copii, toate mă resetau parcă pentru a vedea viața cu optimism. Cu speranță. Cu încredere. Chiar dacă nu era ușoară.
luni, aprilie 10, 2023
Povestirea "Totul rămâne așa cum a fost", în Bucovina literară, 1-2-3, 2023
Totul rămâne așa cum a fost
luni, aprilie 03, 2023
OMUL HIMERIC (II) - Vasile Baghiu: Forjarea identității narative (Anthropos, nr.3, 2023)
Omul himeric este rezultatul unui acord între viața construită în perimetrul dorințelor bovarice de schimbare a ceea ce oferă momentul și locul și viața trăită „pe viu” ca o aplicare a visului himeric.
O forjare a identității narative, concept familiar filozofilor și psihologilor, care spune că oamenii nu sunt doar povestitori prin natura lor de dragul poveștilor, ci și pentru a-și crea, instinctiv, prin povești, un sens al identității proprii. (1)
Pentru că himerismul poetic propune nu numai fantezia livrescă și poetic-teoretică a ieșirii din mediul propriu și din rama identității date, ci și mijloace și instrumente prin care textul scris devine viață trăită. O cale de explorare a identității confortabile, care se împacă bine cu sentimentul acut al trăirii în acord cu propria sensibilitate și viziune, cu percepția personală a ceea ce ar putea să însemne înțelesul trecerii, în plan individual, prin lumea aceasta.
joi, martie 30, 2023
Cultura sănătății: De ce este sănătos să citim? Colegiul "Gheorghe Vrânceanu" Bacău
O nouă întâlnire din seria "Cultura sănătății", ieri, undeva mai la sud de orașul meu cu vreo 60 de km, la Colegiul Național "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău, cu elevi ai clasei a XI-a D îndrumați de doamnele profesoare Corina Dorcu și Mara Merfea. Cu aceeași întrebare: "De ce este sănătos să citim?". A fost o bucurie să stau de vorbă cu ei, adolescenți care au lecturi din Dostoievski și din alți autori mari, care își pun întrebări, deopotrivă cu privire la literatură și la viață, care m-au întrebat până și despre "himerismul poetic" și "aplicabilitatea" conceptului în viața individuală. Memorabile momente! Mulțumiri tuturor!
luni, martie 27, 2023
A vedea lucruri pe care alții nu le văd
Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, am încercat să prind în ceea ce am spus, la Biblioteca G.T. Kirileanu, ideea de "poezie nescrisă" și de abilitate sau înzestrare a poetului de a vedea lucruri pe care alții nu le văd. Cum am fost norocos să am parte și eu uneori, chiar la începuturi, în adolescență, când am văzut, la fereastra unei săli de disecții din spital, unde mă aflam ca elev al unui liceu sanitar, o creangă înflorită și am scris unul dintre primele versuri, "A înflorit zarzărul la fereastra sălii de disecții", pe care l-am regăsit apoi circulând prin caietele-oracol. Poezia poate fi, mă gândesc, și un mod de a vedea ce se întâmplă în jur, adică un pic mai departe de undeva unde se întâmplă ceva.
Aici este înregistrarea evenimentului realizată de Jan Racariu, cu Mihaela Mereuță (moderatoare) și poeții Dorin Ploscaru și Cătălin Pipirigeanu. Și cu toți cei prezenți.
luni, martie 20, 2023
Cultura sănătății: De ce este sănătos să citim? De ce este sănătos să facem mișcare?
În seria de prelegeri-dialog "Cultura sănătății", azi, 20 martie 2023, la Biblioteca "G.T. Kirileanu" (Filiala Mărăței), întâlnire cu elevi ai claselor a XI-a D și a XI-a F (învățământ profesional) de la Colegiul Gheorghe Cartianu, coordonați de doamna profesoară Doina Andrei. Am explorat beneficiile pentru sănătate ale cititului și ale mișcării. Și pentru că tot este Ziua Poeziei le-am vorbit și despre puterea fascinantă pe care o are uneori cuvântul, în viața personală și în viața comunității. La fel, despre cât de important pentru sănătate (emoțional, intelectual, moral, fizic) este să vedem lumea, măcar din când în când, prin fereastra poeziei. Mulțumiri doamnei bibliotecare Irina Miron pentru organizare!
El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu. Avance de Ágora-Papeles de Arte Gramático. Nueva Col. N. 42. Otoño 2026. / Literatura rumana / Ensayo breve
El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu Dossier dedicado al escritor y poeta rumano Vasile Baghiu. Avance de Ág...
-
Dacă psihologia a putut fi adusă încetul cu încetul în zona ştiinţei, mă întreb de ce nu ar putea să se întâmple acelaşi lucru şi cu poezia....
-
Poetul Nicolae Coande, prietenul meu, se întreabă într-un e-mail pe care l-am primit zilele trecute (sper să nu se supere că îl bârfesc aici...
-
Pregătiri pentru călătorii prin Europa, pentru revederea unor locuri și a unor oameni dragi, pentru inspirația pe care o voi trăi în peregri...
-
Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rându...
-
"Zona literară", numărul 7-8/2012. AICI găsiţi revista în format PDF. Zon@ncheta: Curente, generaţii şi premii literare Vasile...















