Plimbare
printr-un peisaj himeric online
Stilul de viață
spre care ideea himerismului poetic îl conduce pe omul himeric a
inclus adesea inițiative de comunicare cu lumea largă, care s-au împlinit fie
prin călătorii, fie prin mijloacele online din ultimul deceniu. Iar în acel
caz omul himeric eram chiar eu, fără dubii, un om oarecare din
Estul Europei în căutarea propriei configurări identitare. Ca în multe alte
situații.
Un sentiment
plăcut, de „altă lume”, pe care l-am trăit fără să mă deplasez din apartamentul
de acasă, a venit recent cu ocazia unor workshop-uri pe traducere organizate de
o instituție australiană. A fost într-un fel ca în poeziile himeriste în care
am putut călători oriunde pe glob doar prin mijlocirea imaginației.
Când se întâmplă să comunic cu oameni din alte spații culturale, fie ei scriitori sau nu, dorul de străinătate mi se mai îmblânzește și sunt consolat astfel de unele trăiri aiuristice de care am parte în legătură cu mediile literare, culturale și de orice fel de la noi.
Nu știu dacă aș
putea să trăiesc mai mult de un an sau doi în altă țară, dacă aș fi de fapt
atât de curajos și de puternic încât să plec definitiv „afară” (oricum, începe
să devină deja prea târziu), dar este sigur că nostalgia străinătății mă va
însoți până la moarte.
Întocmai cum
bolnavii suferind de plămâni au nevoie din când în când de oxigenoterapie, așa
îmi trebuie și mie, pentru supraviețuirea sufletească, să respir aerul unei
lumi pe care o simt în acord cu visurile și planurile mele cele mai adevărate.
Rolul meu în
acele ateliere, ca vorbitor nativ de română, a fost de verificare a
compatibilităților de sens. A fost o şansă deosebită de a participa şi de a
avea un dialog cu oameni atât de interesaţi şi pasionaţi de literatură, iar
dacă am fost util în toată povestea, probabil că asta s-a întâmplat pe seama
unei atenţii mai mari pe care am putut să o am pe chestiuni la care sunt atent
în general şi în scrisul propriu, cum ar fi grija de a menţine un ton constant,
nemodificat, pe parcursul frazelor, de a nu mă îndepărta prea mult de versiunea
originală, aşa cum se întâmplă uneori în procesul de traducere, când tentaţia
de a „îmbunătăţi” textul este foarte mare, de fapt în legătură cu ideea, la
care ţin când vine vorba de traducere, de a prefera mai degrabă sensurile
proprii ale cuvintelor şi expresiilor decât pe cele metaforice.
Evident, am avut
de învăţat, aşa că pot spune că am primit mai mult decât am oferit, mai ales
familiarizarea cu genul acesta de muncă în echipă pentru traducere care mi se
pare foarte eficientă.
Am regăsit în
timpul lucrului pe text probleme cu care mă confruntasem în textele de poezie,
cum ar fi tentaţia spre „poetizare”, care cred că trebuie combătută la
traducere şi unde se pare că m-am făcut cât de cât de folos în unele momente.
De asemenea, deși
din cauza unui nivel al englezei mele nu tocmai profesionist şi a faptului că
nu vorbesc în viaţa de zi cu zi această limbă nu mi-a fost uşor să explic de
fiecare dată unele nuanțe, a fost totuși încurajator să pot alege între două
sau trei variante în engleză oferite de ceilalţi pentru că acolo aveam ocazia
şi reuşeam, sau cel puţin aşa mi s-a părut, să-mi folosesc acel tip de intuiţie
poetică venind din practica scrierii poemelor în limba maternă, dar şi dinspre
unele reuşite ale traducerii lor în engleză.
Iar transfigurarea în omul himeric a fost
aproape deplină, așa am simțit-o, așa s-a arătat. Transfigurare înspre calm şi
încredere, pe care mi le-au inspirat toţi cei cu care am muncit văzându-i
lucrând cu atâta seriozitate asupra fiecărui cuvânt şi a fiecărui vers, ceea ce
mi-a reînnoit într-un fel încrederea în scris şi literatură.
Mi s-a părut uneori – ca versiune domestică a omului
himeric ce eram – că vorbeam aceeaşi limbă, dincolo de engleză sau
română, limba poeziei, a cărei substanţă cred că este universală indiferent de
cum sună cuvintele, la fel ca a muzicii, a picturii sau a filmului. Evident că
punerea la punct şi respectarea chestiunilor tehnice ale dialogului au fost de
natură să facă dintr-un grup de scriitori şi literaţi, despre care se spune în
general că ar fi – şi poate că sunt – visători, o echipă chiar eficientă,
aspect care s-a şi văzut în calitatea traducerilor.
Iar eficiența aceasta venea, cel puțin în cazul meu, și din
alte experiențe anterioare de acest tip, când omul himeric din
minte se încumeta să iasă dincolo de spațiul predestinat.
Nu era ceva
complet nou. Mai lucrasem astfel, cu ani în urmă, în perioada în care
nici Facebook-ul nu apăruse, pe un forum american de poezie în care
se discuta fiecare poem, vers cu vers, până când se ajungea la o formă
convenită de toţi. Interesul meu acolo era de a vedea cum scriu alţii din alte
părţi ale lumii şi de a învăţa câte ceva din arta traducerii, pentru că îmi
doream să ofer versiuni englezeşti cât mai multor poeme ale mele.
Îmi făceam
desigur planuri de publicare în alte spaţii, iar unele chiar s-au împlinit.
Acea experienţă a fost foarte importantă, poate mai ales datorită caracterului
ei informal. Minime reguli şi discutarea liberă în timp, câte o săptămână, pe
un singur text era formula cea mai potrivită pentru un scriitor ca mine dintr-o
ţară din Estul Europei, care învăţase singur la un nivel cât de cât acceptabil
limba engleză şi ajunsese la unele izbânzi literare prin eforturi individuale,
autodidacte, neavând formare filologică, ci psihologică şi medicală. Un om
himeric.
Şi sunt sigur că
acea experienţă a contribuit substanţial şi la utilitatea participării mele,
atât cât a fost, la cele două workshop-uri australiene. La fel, rezidenţele
literare prin Europa mi-au dat instrumente eficiente în acest tip de colaborare
internaţională şi mi-au mai luat din anxietate.
Cât privește
partea tehnică a lucrurilor, amestecată cu partea lor uman-literară, cred că
intuiția a jucat un rol important în ceea ce priveşte contribuţia mea. Pentru
unele expresii chiar îmi veneau în minte anumite formulări orale ale
vorbitorilor nativi de engleză, aşa cum i-am auzit în diferite ocazii. Iar
oralitatea contează se pare, avea dreptate T.S. Eliot când încerca să clarifice
trei tipuri de voci în poezie. (1) Am înţeles asta şi atunci când cineva
de pe acel forum american de demult mi-a spus că poemele mele aveau un sunet
vechi, ceea ce, spuneau tot ei, le conferea un fel de originalitate stranie.
În fine, în
poezie contează, de asemenea, şi imaginea, iar la traducere este, paradoxal,
elementul de bază. Nu expresia, vreau să spun. Expresia se poate lucra, dar
dacă imaginea (echivalentă, în parte, semnificatului) nu este intuită corect,
lucrurile se pot deforma.
În acest sens, eu
cred că traducerea poeziei nu este mai întâi o chestiune de limbaj, ci mai ales
una de substanţă, de observare a conţinuturilor şi semnificaţiilor.
Competența
lingvistică în ambele limbi este fireşte foarte importantă la traducere, dar nu
suficientă, pentru că abia partea de „înţelegere poetică” aduce acel plus de
culoare şi frumuseţe. Astfel, transferul substanţei literare și poetice
dintr-un tipar românesc într-unul englezesc (cazul nostru) este, se poate
spune, o operaţiune de transfer de elemente identitare.
Având în vedere
că „himerismul poetic” mă obişnuise cu teleportarea în spaţiu şi timp,
participarea online a fost ca o trăire „live” a unor poeme, confortabilă şi
inspiratoare. Faptul că vorbeam din bucătăria apartamentului meu din
Piatra-Neamţ şi într-o altă limbă decât româna cu scriitori şi traducători din
cealaltă parte a lumii mi-a oferit o trăire intensă emoţional, iar unele
dificultăţi de conectare care au mai apărut la un moment dat nu au mai contat.
Sigur că nimic nu poate înlocui o întâlnire face-to-face, dar se
pare că va trebui să ne învăţăm tot mai mult cu acest tip de comunicare, la
distanţă, având în vedere şi noile contexte (epidemii, conflicte) cărora suntem
nevoiți să le facem faţă.
Evident, în primul rând textul original, pe care se
lucrează, trebuie să fie valoros literar şi să aibă rezonanţă nu numai pentru
cititori din ţara de origine a autorului, ci şi din alte spaţii culturale,
tematic, stilistic, în mai multe feluri. Apoi, calitatea traducerii, în sensul profesionalismului, deopotrivă tehnic
și literar. La succes ar mai putea contribui notorietatea şi prestigiul
traducătorului, dar şi ale autorului. De asemenea, revista în care apare
traducerea, editura care o publică, poate şi contextul socio-politic.
Activităţile la care am participat au fost, cred, eficiente, în primul rând
pentru că au oferit unor autori români şansa de a fi văzuţi de cititori de
limbă engleză, apoi pentru că au beneficat de o abordare profesionistă în
adevăratul înţeles al cuvântului.
Lucrul cu profesioniști. Pe care îi admir. În afară că
ajunge la un moment dat să-şi câştige existenţa chiar din munca de traducere,
un profesionist, are în primul rând pasiune pentru scris şi literatură, iubeşte
pur şi simplu literatura şi face din munca de traducere una de creaţie
adevărată, în sensul atenţiei acordate detaliilor, sensurilor, expresiilor,
stilului şi grijii de a se ţine cât mai aproape de original. Şi sunt convins că instruirea formală aduce un
plus substanţial de profesionalism, de aceea îi şi apreciez pe toţi cei care
pentru pasiunea lor s-au perfecţionat în şcoli.
Amatorii fie
traduc „la normă”, strict tehnic, ceea ce se şi vede în text, fie fac asta
sporadic, chiar dacă uneori nu foarte rău.
Eu sunt un om
himeric amator în toate sensurile. Sunt un amator în acest al doilea înțeles,
chiar dacă pot spune că cele trei experienţe de traducere în echipă mi-au
dat, în afară de unele cunoştinţe tehnice noi, motivaţia de a încerca, atât cât
se va putea, îmbunătăţiri. Cred că scriitorii scriind într-o limbă de
circulaţie restrânsă merită să facă efortul de a traduce măcar propriile texte
într-o limbă de circulaţie mai mare şi pe această cale de a intra în legătură
cu traducători profesionişti, de la care au de învăţat mereu. Tot așa cum
implicarea „neprofesioniștilor” în ateliere de lucru de felul celor la care am
avut onoarea şi plăcerea de a participa şi eu, ca om himeric rătăcit în
peisajele Internetului, este o cale de a face mai relevantă această
muncă foarte preţioasă de creare de punţi între culturi, dar şi între oameni
luaţi ca individualități.
Este probarea pe
viu a celui mai nealterat stil de viață himeric.
––––––––
1.
Eliot, T. S. On Poetry and Poets:
[essays]. New York: Farrar, Straus and Cudahy, 1957.
INDICAȚII DE
CITARE:
Vasile Baghiu
„Plimbare printr-un peisaj himeric online” în Anthropos. Revista
de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2023
Link spre articol AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu