Primesc în ultimul timp în legătură cu lucrarea "Teoria și practica nursing" destinată școlilor postliceale și facultăților care pregătesc asistenți medicali, din care am publicat 5 volume în ultimii trei ani, multe ecouri bune din mediile de specialitate.
Recent, cineva mi-a trimis și o poză din care aflu că manualul a fost inclus în bibliografia pentru definitivare în învățământ în specialitatea "asistență medicală generală".
O veste foarte bună, firește, de care mă bucur fără rezerve, pentru că înseamnă încă o împlinire a unui efort considerabil! Ironia cam tristă este - totuși - că în timp ce rezultatele muncii mele au deja un impact real în școlile de specialitate și în practica profesională și, iată, au parte de tot mai multă recunoaștere (chiar și oficială), eu a trebuit recent să-mi dau demisia din sistemul de învățământ și prin urmare să nu mai pot continua să predau pe seama propriilor ghiduri.
Știu, a fost hotărârea mea, dar nu am avut încotro, pentru că am fost supus unei adevărate hărțuiri psihologice, la marginea deteriorării grave a sănătății, de doi directori și câțiva profesori din școala mea, care - blocați în limitele, invidiile și răutățile lor - nu numai că nu au luat în seamă aceste cărți foarte necesare după 30 de ani de tăcere în domeniu, dar au și încercat să le submineze cât au putut de mult aducându-mă, scârbit, în situația de nu mai putea suporta atmosfera toxică și de a decide plecarea.
În orice țară normală, acesta ar fi fost (ar fi) un prilej de explorări și investigații sau măcar de formulare a unei întrebări simple pentru factorii responsabili: de ce pleacă din sistem un profesor autor de ghiduri-manual?
Nu-i așa însă că țara aceasta a noastră este cam departe de normalitate? Și nu-i așa că acesta nu este un motiv suficient să ne împiedice s-o iubim la fel de mult ca întotdeauna?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu