Făceam cum puteam, puneam ceva bănuți deoparte și de vreo două ori pe an reușeam să ajungem în niște locuri. De fapt, nu suntem nicidecum niște cazuri aparte cu această plângere, pentru că am observat că multora le lipsesc excursiile și ieșirile.
Călătoria ne scoate din cotidian, ne dă sentimentul că viața nu e numai viețuire, ci și vis, nu e numai acceptare a condițiilor de la nivelul zero, ci și speranță, nu e numai sacrificiu și datorie, ci și libertate.
Iar emoțiile descoperirii unor coțuri de lume știute din lecturi sau despre care am prins câte ceva din zbor sunt recompense adevărate pentru efortul de ieșire din „zona de confort”, cum se spune acum, pentru acțiunea grozav de temerară de a porni la drum.
În plus, aceste emoții au pentru mine legătură și cu scrisul, pentru că adesea devin poeme prin care încerc să descopăr câte ceva din secretele lumii noastre sau din tainele sufletești proprii și personale.
Nu știu cum vor merge lucrurile, dar dacă totul se va reseta și va reveni la o normalitate acceptabilă, noi vom fi printre primii interesați să refacem legăturile pierdute și să ducem mai departe idealul omenirii de a nu sta locului o clipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu