Adesea, nemulţumiţi din fire, ne uităm în viitor, după ceea ce va fi să vină mai bun, zicem noi, ignorând întâmplările şi zilele minunate pe care tocmai le trăim şi pe care le vedem printr-un ecran deformator în rău.
Se pare că este în natura omului să îşi dorească altceva, să creadă că merită mai mult, să privească înspre un orizont de la care aşteaptă pur şi simplu fericirea.
Omul trebuie să-şi facă planuri, e adevărat, să aibă, cum se spune, un ţel, să pună la cale realizări şi împliniri, dar fuga permanentă după avantaje poate fi o greşeală.
La fel, uneori întoarcem privirea înspre trecut şi căutăm acolo reperele de stabilitate și confort. Nostalgicii pot împărtăşi oricând ca pe o meserie deprinsă în timp această experienţă a retragerii în ceea ce a fost.
Până la un punct e plăcut să revizităm propria viaţă, dar a trăi doar în trecut e la fel de păgubos. Ar rămâne, aşadar, doar prezentul, numai că nici el nu are o faimă prea onorabilă, din cauza asocierii cu imaginea cuiva căruia nu-i pasă nici de memorie, nici de construirea unui „viitor mai bun”, ci doar de scopurile şi interesele personale, egoiste şi mărunte ale clipei. Ideal ar fi, poate, dacă am reuși să le ținem pe toate trei în conexiune și echilibru, iar metoda să o descoperim fiecare pe cont propriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu