Mintea unui scriitor are nevoie de schimbări exterioare

În anii primelor poezii, ai debutului, în prima tinerețe, am scris mereu pe foi și carnete pe tot felul de colţuri de mese, prin cabinete medicale, pe băncile din parcul sanatoriului în care am îngrijit bolnavi şi am locuit şi prin laboratoarele în care am lucrat, în pauzele de taifas și cafea. Proza necesită un pic mai multă aşezare, dar poezia se poate scrie şi aşa, “pe genunchi”.

Mai târziu, peste ani, după ce am coborât de la sanatoriul din munţi, am reuşit să-mi cumpăr şi un birou în casa noastră închiriată, dar multă vreme, chiar după ce ne-am mutat în apartamentul cumpărat, nu prea am avut un loc propriu-zis al meu. Nici nu-l căutam, pentru că mereu fie copiii trebuiau să-şi facă temele, fie să lucreze soţia la hârtiile ei de contabilitate.

Nu m-am plâns şi nu mă plâng, firește, pentru că am lucrat şi în aceste condiţii foarte bine, dar de când copiii au crescut și au plecat, cum se spune, la rosturile lor, Iuliana şi cu mine ne-am reorganizat, cu toate cărţile şi lucrurile care se adună mereu, cu tot.

Aşa se face că deși prefer de multe ori să lucrez la masa din bucătărie, am şi eu de câțiva ani un colţ în casă doar al meu, care este chiar un birou aşezat sub rafturi, înspre uşa din sufragerie care dă în balcon.
Nu e cine ştie ce, dar tot e ceva decât nimic, mai ales că acum nu se mai adună hârtiile, pentru că munca se întâmplă mai mult pe computer. Lucrez cu plăcere la acest birou, în special pentru că în ultimul timp, după ce am scris romanele “Planuri de viaţă” și „Fericire sub limite”, sunt prins de scrierea altui roman.

Pe de altă parte, în ultimii ani mi-am scris cărţile şi prin nişte rezidenţe literare occidentale în care am avut şi spaţiu şi timp mai mult chiar decât aş fi avut nevoie, dacă pot spune aşa, iar faptul acesta mi-a pus în mişcare resursele de inspiraţie, răbdare şi rezistenţă într-un mod pe care nu l-aş fi cunoscut fără şansa ieşirilor în străinătate.
Mintea unui scriitor are nevoie de schimbări exterioare, de diversitate. Eu unul cel puţin aşa funcţionez, am nevoie să schimb peisajul din când în când, să văd lume nouă.

Continui să scriu dimineaţa. Încă mă trezesc pe la 5, îmi prepar răbdător cafeaua, iar până pe la 7,30, când trebuie să plec la serviciu, încerc să avansez cu două-trei pagini de computer.

Este un moment foarte bun al zilei, în care gândurile îmi sunt limpezi şi încrederea în forţele proprii intactă. Nu am nişte reguli, dar ştiu, am învăţat că disciplina, în special când scrii proză, este un instrument foarte eficient.

Uneori scriu mai mult, alteori mai puţin, dar ceea ce este cu adevărat important este să-mi fie limpede subiectul, să am clare în cap situaţiile, scenele, personajele.
Serile citesc câteva pagini din romane clasice sau dintre cele mai noi, pentru că simt că reușesc astfel să-mi menţin tonusul, tonul, entuziasmul şi - de ce nu? - inspiraţia.