Nu poți să ajungi la Paris (vorbesc din amintiri acum, firește) și să nu te pozezi la Turnul Eiffel și în alte locuri, pe cheiurile Senei, sus în Montmartre și oriunde pe străzi. Când toți fac asta, nu o să fii tu acela care strâmbă din nas - ar fi o dovadă de suficiență și incapacitate de înțelegere a oamenilor și a lumii, poate chiar de prostie. Pentru că Parisul surclasează probabil orice alt oraș de pe glob la capitolul romantism (și asta doar pentru că literatura, artele și istoria au făcut din el ceea ce este), gesturile cunoscute drept turistice devin firești, adică o parte din respirația orașului, cu toate străzile, parcurile, palatele, cheiurile, muzeele, podurile, catedralele, terasele. Și pentru că este cu adevărat un oraș al dragostei și al romantismului, cu spațiile lui de plimbări fără egal, cu tot ce amintește de o boemă artistică vie din alte vremuri, cu podurile altădată pline de lacăte în care îndrăgostiții își încuiau pentru totdeauna iubirea. Un selfie pe o stradă celebră sau în fața unui edificiu cunoscut nu este decât o nouă recunoaștere, o înscriere în cadrul unei normalități pe care timpurile noastre au cultivat-o și pe care suntem, se pare, în pericol de a o pierde, odată cu pandemia, dar și cu toate mișcările și frământările de tot felul și nu numai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu