Titlul a cam devenit o obsesie care a ajuns chiar să mă împiedice să lucrez

Încerc să găsesc o parte bună în cele mai multe lucruri care mi se întâmplă, inclusiv în cele evident neplăcute. Ieri m-am aprins tare crezând că am găsit titlul potrivit pentru roman. Azi sunt dezumflat, dezamăgit, pentru că nu îmi mai place. Partea bună aici este că îmi dau seama că gândul la titlu este semn de grabă, ceea ce îmi dă o şansă să mă repliez şi să nu mai turez motoarele. Mi se pare limpede că trebuie să mă concentrez pe conţinut, pe ducerea la capăt a textului şi să las în pace titlul. Va veni şi el, mai devreme sau mai târziu, firesc. În ultimele zile titlul a cam devenit o obsesie care a ajuns chiar să mă împiedice să lucrez, să scriu. Am scris, dar variantele de titluri mi s-au învârtit mereu în cap, ceea ce a alungat departe de mine liniştea şi calmul care îmi sunt atât de necesare, mai ales acum la final. Este ca atunci când ai bani de bicicletă, dar nu o cumperi pentru că nu eşti în stare să te decizi asupra mărcii.