Senzaţia de călătorie alternativă, din trecut în viitor şi înapoi

Lucrul în paralel la două capitole din roman, antepenultimul şi ultimul, este un nou exerciţiu la care am ajuns fără să-l anticipez în vreun fel. Pur şi simplu aşa se întîmplă. Partea interesantă însă cu această situaţie este că trăiesc sentimentul unei suspendări a timpului, senzaţia de călătorie alternativă din trecut în viitor şi înapoi, la o distanţă temporală nu prea mare totuşi în viaţa personajelor. Ar trebui, probabil, să încerc să termin unul dintre ele, apoi să continui cu celălalt de unde îl lăsasem. Nu urmez această cale, foarte probabil mai uşoară pentru că pare mai aşezată, pentru că trecerea de la un capitol la altul, sărind în faţă şi în spate peste cel dintre ele, are un efect de înviorare în privinţa scrisului propri-zis, care, acum la urmă, pare că stagnează, împiedicându-mă înadins parcă să ajung la final.