Două zone diferite din creier, una pentru poezie și alta pentru proză

În ultimele luni am încercat să mă țin de scrisul la roman în fiecare zi, ceea ce în parte am reușit, pentru că sunt acum spre final, recitesc întreg manuscrisul, tai, adaug, modific, răsucesc pe toate părțile câteva titluri, odată cu scrirea propriu-zisă a ultimului capitol. Poezia nu prea a mai avut loc în povestea asta "prozastică", deși mi-aș fi dorit. Doar câteva poeme. Știu că nu este vorba neapărat despre ocuparea timpului și consumarea energiilor sufletești, emoționale, în fine, mintale cu proza, care ar face imposibilă astfel abordarea în același timp a unui alt gen la același nivel de trăire, însă nici nu am explicații de care să fiu sigur. Intuiesc doar că am putea avea de a face, totuși, cu un mecanism special care cuprinde două zone diferite din creier - una pentru poezie și alta pentru proză - care însă nici nu pot fi activate alternativ cu prea mare ușurință, din cauza unui fel de efect de inerție al fiecăreia, nici nu pot funcționa simultan "la capacitate maximă", din cauză că ambele își trag substanța din aceleași resurse psiho-emoționale biografice personale. Fenomen sub observație.