Ultimele pagini ale romanului sunt cele mai dificile

Așa se întâmplă mereu, e clar: ultimele pagini ale romanului sunt cele mai dificile. Nu o să mă plâng aici, totuși, pe tema aceasta. Și nici pe altă temă. Sunt mulțumit că mi-a dat Dumnezeu înclinația spre scris, în fine, talentul, ceea ce mă răsplătește deja pentru toate suferințele vieții. Nu toată lumea are parte de o astfel de consolare. În fond, acum la final totul e o chestiune de răbdare. Răbdare de a înainta, chiar dacă încet, pe drumul pe care am pornit, pe care am mers până acum aproape fără să simt că înaintez, ca într-o plimbare cu bicicleta în adolescență cu prietenii. Voință de a nu face inutil tot efortul. Și mai este - e limpede - și gândul aproape permanent la cititorii, atâția câți vor fi fiind, care așteaptă poate - cine știe? - acel obiect-carte care cuprinde frământările mele din ultimul an, povestea aceasta care s-a limpezit încetul cu încetul și la scrierea căreia au fost martori aici, pe această pagină imaterială. Cred că pot să mă încumet să spun că finalul merge încet, dar sigur.