Activarea mecanismelor stingheritoare ale autoironiei

Când lumea din romanul pe care îl scrii începe să-și retragă vagoanele la depou, cel mai mare risc este să supralicitezi, să tragi concluzii, să fii intruziv, să devii acel sâcâitor narator prezent peste tot și care le știe pe toate, în fine, să fii un scriitor nesuferit care strică totul la urmă, care își dă cu firma în cap tocmai când devenise simpatic. Încerc să mă țin deoparte de acest pericol mortal, prin activarea mecanismelor stingheritoare ale autoironiei și ale dedublării în cititor pretențios, dar știu cât de ușor poți cădea în capcană, cât de ușor poți fi luat pe sus de valul entuziasmului înaintării pagină cu pagină, cât de blând și îngăduitor poți deveni cu propriile erori.