Îmi
ofer în aceste după-amiezi de vară fără concediu, după ce am pus punct
romanului, niște refugii de lectură. Acum recitesc "Partida de biliard
de la 9 1/2" ("Billard um halbzehn") a lui Heinrich Böll, în traducerea
lui Mihai Isbășescu, în paralel cu versiunea originală, frază cu frază,
ca să-mi îmbunătățesc germana și ca să trăiesc de două ori emoția calmă a
scrisului acestui autor de zile mari în
casa căruia am avut norocul să trăiesc, ca oaspete, cinci luni, cu zece
ani în urmă. Așa îmi întețesc entuziasmul și motivațiile pentru scris,
așa îmi pregătesc terenul pentru septembrie, când voi începe un alt
roman, așa reușesc să trăiesc jumătate în ficțiune (cartea) și jumătate
în realitate sau în memorie (momentul unic de la Langenbroich), ceea ce
adaugă acel plus de tensiune și poezie de care am nevoie ca să ies din
plasa învăluitoare și cuceritoare a neîncrederii.
Scriu pentru a lărgi viața și pentru a încetini timpul. Literatura îmi dă libertatea de a trăi dincolo de limitele realității: alte locuri, alte biografii, alte versiuni ale mele. Poate că de aici s-a născut himerismul, din această nevoie de a transforma imaginarul în experiență. Între viața trăită și cea imaginată se află, pentru mine, literatura.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu. Avance de Ágora-Papeles de Arte Gramático. Nueva Col. N. 42. Otoño 2026. / Literatura rumana / Ensayo breve
El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu Dossier dedicado al escritor y poeta rumano Vasile Baghiu. Avance de Ág...
-
Dacă psihologia a putut fi adusă încetul cu încetul în zona ştiinţei, mă întreb de ce nu ar putea să se întâmple acelaşi lucru şi cu poezia....
-
Poetul Nicolae Coande, prietenul meu, se întreabă într-un e-mail pe care l-am primit zilele trecute (sper să nu se supere că îl bârfesc aici...
-
Pregătiri pentru călătorii prin Europa, pentru revederea unor locuri și a unor oameni dragi, pentru inspirația pe care o voi trăi în peregri...
-
Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rându...
-
"Zona literară", numărul 7-8/2012. AICI găsiţi revista în format PDF. Zon@ncheta: Curente, generaţii şi premii literare Vasile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu