Despre cum scriu romanul în timp ce scriu romanul

Dacă în ultimul timp am scris aici despre cum scriu romanul în timp ce scriu romanul, ceea ce a fost (și încă este) - e limpede - un jurnal de creație, aceasta s-a întâmplat în primul rând pentru că mi-a făcut plăcere să împărtășesc cu voi, cei interesați, trăirile, dificultățile, bucuriile, limitele legate de munca propriu-zisă de construire a unui roman, pe care le descopăr și eu pas cu pas, pe viu, după ce le citisem în cărți. Apoi, mi s-a părut mereu că scriind despre scris am șansa de a descoperi lucruri noi, chestiuni tehnice care îmi vor fi de folos la viitoarele romane, că îmi limpezesc gândurile pe acest subiect. Nu în ultimul rând, "writing on writing" este un gen care își merită în sine locul între celelalte, o provocare pentru orice scriitor. Scriind despre scris nu înseamnă că vorbești mai mult decât muncești, cum greșit se pare că poate fi înțeles, ci mai curând că deschizi o ușă a atelierului de lucru, că vrei să oferi o perspectivă asupra muncii tale, că ești interesat de înțelegerea mecanismelor psihologice și tehnice prin care niște trăiri și niște situații de viață se transformă în roman, devin o lume cu autonomia și destinul ei. Iar toate acestea își capătă cu atât mai mult sensul cu cât romanul, adică subiectul acestui gen de scriere, se scrie cu adevărat. De fapt, bucuria este că romanul, în cazul de față, tocmai a fost încheiat, a fost scris. Nu am scris doar că am scris, ci am și scris.